Acuzații DURE la adresa procurorilor, în Parlament: Exemple concrete de măsluire a cauzelor penale oferite de deputați și o RUPTURĂ între CNA și PA. „Cauza hotelului Național este o RUȘINE. Relațiile cu PG și PA sunt neclare”
3236
Iulian Rusu, director al CNA: „Relațiile cu PG și PA sunt neclare în ultima vreme. (...) Eu sper ca mesajul să ajungă la cât mai multe persoane, pentru ca noi totuși să ne concentrăm pe cauze de rezonanță și să avem vână atunci când ne ocupăm de astfel de cauze”
Eforturile ofițerilor Centrului Național Anticorupție (CNA) nu ar fi valorificate pe deplin de către procurori. Mai mult, în unele cazuri, persoanele care denunță cazuri de corupție la CNA comise de oameni ai legii se trezesc cu dosare penale pentru depunerea unor declarații false, în timp ce angajații instituțiilor de forță, prinși în flagrant delict cu mită, sunt exonerați de orice răspundere penală. Culmea e că șefii Procuraturii Generale (PG) și Procuraturii Anticorupție (PA) nu întreprind nimic pentru a pedepsi procurorii corupți care se joacă de-a dosarele.
Acuzațiile au răsunat astăzi, de la tribuna Parlamentului, după ce directorul CNA, Iulian Rusu, a prezentat raportul de activitate a acestei instituții pentru anul 2022. Șeful CNA a acuzat „relații neclare” cu PG, condusă de procurorul general interimar Ion Munteanu, și cu PA, la șefia căreia se află Veronica Dragalin.
A denunțat un caz de corupție și s-a pomenit inculpat
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Petru Frunze, a oferit un exemplu în care o persoană care a denunțat un caz de corupție comis de un angajat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) s-a trezit el însuși cu un dosar penal pentru că ar fi făcut declarații false, iar procurorii implicați nu au pățit nimic.
„O persoană mi s-a adresat, în calitate de deputat, și mi-a spus că este șantajată de un angajat al Ministerului Afacerilor Interne. I s-a inventat o problemă și era șantajat să dea bani. I-am sugerat persoanei respective să se adreseze CNA, la linia fierbinte, pentru a documenta acest caz. Angajații CNA au echipat persoana cu tot ce este necesar, au documentat angajatul MAI și l-au reținut în flagrant delict în timpul când estorca acea sumă de bani. Timp de trei luni, a fost ținut în arest preventiv, i s-a prelungit permanent arestul, după care procurorul de caz a considerat că fapta respectivă nu avea elementele constitutive ale unei infracțiuni. Procurorul general a solicitat anularea ordonanței de încetare a urmăririi penale și dispunerea reluării cercetării. Alt procuror i-a fabricat dosar persoanei care a denunțat la CNA pentru declarații false. Persoana este cercetată acum penal în cadrul altui dosar, iar angajatului MAI i s-a încetat urmărirea penală. Acesta activează mai departe în MAI, deși a fost cercetată penal de mai multe ori și de fiecare dată i s-a încetat urmărirea penală”, a povestit deputatul.
Petru Frunze l-a întrebat pe Iulian Rusu cum încurajăm cetățenii, având asemenea exemple, să denunțe cazurile de corupție, dacă ajung ei înșiși să fie cercetați penal?
Directorul CNA i-a răspuns deputatului că știe acest caz și legislatorii trebuie să se gândească la modalități prin care vor putea fi pedepsiți procurorii corupți, în condițiile în care aceștia pot fi cercetați astăzi numai la solicitarea procurorului general.
„Să vedem ce putem face contra unor procurori corupți din sistem care distrug efortul pe care noi îl depunem la CNA de zi de zi. Poate ar fi cazul să modificăm prevederile Codului de Procedură Penală și să avem o luptă mai eficientă în sectorul justiției, nu doar față de judecători, dar și de procurori”, a declarat Iulian Rusu.
Demolarea hotelului Național și mita de 50 000 de euro
Un alt exemplu a fost oferit de deputatul Dan Perciun și se referă la cazul unui fost viceprimar de Chișinău, care a declarat la o televiziune că, pentru a elibera o autorizație de demolare a hotelului Național, i s-a oferit mită în sumă de 50 000 de euro. El a depus un denunț la CNA.
„Din câte înțelegem, nici măcar n-a fost chemat la Procuratura Anticorupție pentru a da explicații despre cine și în ce context i-a propus mită. Aș vrea să vă întreb care este relația dvs. cu Procuratura Anticorupție, în ce măsură simțiți că sunt deschiși pentru a depune eforturile necesare ca să valorifice eforturile depuse de CNA pe mai multe dosare de importanță?”, a întrebat Perciun.
Același deputat a vrut să afle dacă în cazul dezvăluit de Petru Frunze, dar și în cel amintit de el a solicitat procurorului general și șefei Procuraturii Anticorupție să se clarifice cu procurorii care au efectuat urmărirea penală sau nu au dispus intervievarea ex-viceprimarului capitalei.
„Cauza hotelului Național este o rușine pentru tot sistemul justiției. Pentru ca noi să ne reabilităm, am implicat un număr impunător de angajați ca să revizuim cauza care vizează hotelul Național. Noi am depistat mai multe probe și avem mai multe suspiciuni că au fost comise infracțiuni de la bun început, din 2006, când s-a luat decizia cu privire la privatizarea SA „Moldova Tur”. Aceste informații noi le-am prezentat colegilor procurori. Din păcate, propunerea noastră de ordonanță de a porni cauze penale pe mai multe articole a fost parțial abrogată. Nu consider o abordare corectă față de munca pe care o depun ofițerii de urmărire penală. Această cauză ce reprezintă, după cum spuneam, o rușine pentru tot sistemul justiției trebuie revizuită și dusă până la capăt. De aceea, eu consider că este absolut esențial ca să se revină la textul inițial al ordonanței de repornire a urmăririi penale, unde sunt vizate mai multe articole din Codul Penal, iar această cauză să fie examinată cu celeritate”, a declarat Rusu.
„Relații neclare” între CNA, PG și PA
De asemenea, directorul CNA a acuzat „relații neclare în ultima vreme” ale instituției cu PG și PA.
„Ele au fost bune într-o perioadă, dar în ultima vreme sunt neclare. Sunt nedumerit, aș vrea să fie în continuare bune, în special atunci când vorbim de cauze de rezonanță și noi propunem investigarea de spălare de bani în valoare de sute de milioane de lei, unde nu se vede bănuiala rezonabilă. În schimb, atunci când se găsește un medic prăpădit care ia 500 de lei pentru servicii medicale, nu este nicio problemă – și camere de supraveghere, și alte măsuri speciale de investigație, și interceptarea comunicărilor telefonice... Asta e modalitatea de utilizare a resurselor noastre limitate? Eu nu cred că e cazul. Eu cred că trebuie să ne concentrăm pe cazurile cele mai importante, care afectează cel mai mult societatea noastră. Eu sper ca mesajul să ajungă la cât mai multe persoane, pentru ca noi totuși să ne concentrăm pe cauze de rezonanță și să avem vână atunci când ne ocupăm de astfel de cauze”, a punctat șeful CNA.
În concluzie, deputatul Dan Perciun a propus obținerea de „clarificări” de la șefa Anticorupție vizavi de măsuri întreprinse în raport cu procurorii care „blochează” anumite cauze.
Menționăm că Iulian Rusu le-a raportat deputaților că, pe parcursul anului trecut, ofițerii de investigații ai CNA au depistat 539 de infracțiuni, 401 dintre ele fiind infracțiuni de corupție. Totodată, pe parcursul anului 2022, au fost inițiate 487 de cauze penale. 234 dintre ele au constituit infracțiuni de corupție, iar 105 – infracțiuni conexe celor de corupție - abuz de putere, depășirea atribuțiilor de serviciu sau îmbogățire ilicită.
Totodată, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale, care este o subdiviziune autonomă specializată în cadrul CNA, a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de două miliarde de lei.
14.06.2026
08:40
320
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
580
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
1448
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
724
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1236
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1139
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1194
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
1637
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
1381
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1312
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
1372
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1320
Horoscopul zilei 12.06.2026
14.06.2026
08:40
303
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
572
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
1434
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
710
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1224
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1127
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1181
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
1621
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
1366
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1299
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
1362
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1309
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
1850
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
1839
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
1891
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
1803
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
1594
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
1559
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
1376
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
1138
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
1136
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
1116
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
1041
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
11.06.2026
14:48
1072
Republica Moldova, nou membru WorldSkills Europe: pas decisiv pentru modernizarea învățământului profesional-tehnic și racordarea la standardele europene
11.06.2026
13:27
1090
Stația Electrică Vulcănești, gata de energizare: etapă decisivă pentru Linia Independenței Energetice Vulcănești–Chișinău
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.42
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














