Actorul Valentin Zorilă: „Problema cea mai mare a noastră, a românilor, este dezbinarea. Ne dușmănim unii cu alții și asta duce la exterminarea noastră ca neam, ca națiune”

De când s-a întors, în 1993, de la Şcoala Superioară de Teatru „B. V. Şciukin” de pe lângă Teatrul Academic de Stat „E. Vahtangov” din Moscova, Valentin Zorilă s-a ținut numai de actorie.

A „schimbat” două teatre, inclusiv unul din Italia, dar de 15 ani își „crește” spectatorul numai la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău.

„A fi un actor bun înseamnă a simți bine personajul pe care îl joci”

Valentin Zorilă este convins că publicul trebuie să fie pe aceeași „undă” cu actorii, simțind trăirile, mișcările, dar și emoția din scenă.

„A fost o perioadă când publicul se părea că este foarte nepregătit vizavi de o abordare sau alta de pe scena teatrului. Cu un deceniu și mai mult în urmă, aveam o parte a publicului mai puțin cultivată, nepregătită. Ulterior, m-am convins că, pe an ce trece, publicul care vine la teatru devine mai elevat, spectatorii știind să reacționeze adecvat față de o scenă sau alta jucată de către actori în timpul unui spectacol”, afirmă Zorilă.

Între actor și regizor trebuie să existe comunicare, colaborare, creativitate și eroul nostru ar lăsa și actorii să contribuie la „conturarea chipului adus în scenă”, adăugând că i-a plăcut, din acest punct de vedere, să colaboreze cu Alexandru Cozub, Alexandru Vasilache, Petru Hadârcă și Andreea Battistini din Italia. Și-ar dori, însă, foarte mult să joace într-un spectacol pus în scenă de marele regizor de peste Prut, Claudiu Goga, care nu încetează să-l fascineze prin creațiile sale, chiar dacă se zvonește prin târg că ar fi dificil să lucrezi cu dumnealui.

După 27 de ani de carieră, Valentin Zorilă susține că „a fi bun în teatru este foarte greu”, iar „a fi un actor bun înseamnă a simți bine personajul pe care îl joci”.

„E lucru știut că personajele negative sunt mai expresive, iar în ultima perioadă tot mai multe roluri negative am, fapt care mă bucură. Mi se dă să le joc mai ușor”, zâmbește Zorilă.



Facultatea de limbi străine și maestrul Loteanu

După absolvirea școlii din Chișinău, orașul în care s-a născut, Valentin Zorilă a mers, la sugestia mamei sale, la Facultatea de limbi străine a Universității de Stat, unde, cooptat în echipa responsabilă de elaborarea gazetei de perete a instituției, l-a pus pe prima pagină pe Alexei Mateevici, „Înviați-vă dar Graiul”, și a scris, în 1987, cu litere mășcate „limba română” în loc de „moldovenească”. Acela a fost momentul de cotitură care i-a schimbat viața.

Discuțiile care s-au iscat și faptul că acea gazetă a fost afișată pe holul facultății cu mari rețineri l-au făcut pe Valentin să abandoneze facultatea, plecând să lucreze fochist pentru un an de zile.

Citea atunci „Literatura și Arta”, unde, în anul 1988, a găsit, pe ultima pagină a ziarului, un aviz prin care se anunța completarea grupului de băieți de la Școala Superioară de Teatru „B. V. Şciukin” de la Moscova. N-a trecut atunci concursul, dar peste un an a fost înscris din prima încercare la Şcoala Superioară de Teatru „B. V. Şciukin” de pe lângă Teatrul Academic de Stat „E. Vahtangov” din Moscova în grupul actorilor universali, clasa maestrului Emil Loteanu.

Acolo, la Moscova, și-a transformat visul în realitate.

„Ne dușmănim unii cu alții…”

Drumul lui Zorilă nici nu putea fi altul, odată ce, fiind crescut la oraș, a mers de mic la teatru. Literele i „s-au dat” de la o vârstă fragedă și textele l-au fascinat întotdeauna. În casă erau multe dicționare, iar mama și sora cu cartea în mâini era o imagine obișnuită în familia sa.

„O exprimare corectă înseamnă mult”, spune Valentin Zorilă, pasionat mai ales de istorie.

Actorul se declară convins că problema cea mai mare a noastră, a românilor, este dezbinarea neamului: „Ne dușmănim unii cu alții și asta duce la exterminarea noastră ca neam, ca națiune”.

Text de Eleonora Stăncuță