Accident GRAV în Italia: O femeie din R. Moldova, printre victime, după ce autocarul s-a răsturnat într-o PRĂPASTIE
2884
Cel puţin o persoană a murit după ce un autobuz, care transporta 60 de turişti, s-a răsturnat ieri într-o prăpastie, pe drumul dintre oraşele Siena şi Florenţa din Italia, relatează site-ul publicaţiei The Local.
Printre turişti erau moldoveni, români, ruşi, armeni, ucrainieni și belaruşi.
Valeriu Rusu de la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că în autocar se afla și o familie din R. Moldova care pleca la mare.
„În autobuz se afla o familie din R. Moldova, care era în vacanță, pleca la mare. În rezultatul accidentului, femeia a fost rănită ușor. După acordarea asistenței medicale, ea a fost externată din spital, continuându-și călătoria împreună cu soțul. În toată această perioadă, Consulatul R. Moldova de la Milano s-a aflat mereu în contact cu cetățenii pentru a le oferi toată asistența necesară”, ne-a spus Valeriu Rusu.
Menționăm că accidentul a avut loc în apropierea localităţii Monteriggioni, la ora locală 9.30.
O femeie a murit la faţa locului, iar alte 31 de persoane sunt rănite, 15 din care se află în stare gravă.
„Am stabilit că victima este o femeie de naţionalitate rusă", a informat Ambasada Rusiei din Italia, citată de Mediafax.
Cauza incidentului este neclară încă. Potrivit publicaţiei Repubblica, şoferul ar fi pierdut controlul şi s-ar fi lovit de un parapet.
„Ar fi putut fi mai rău, vegetaţia a atenuat căderea vehiculului", a declarat Paolo Maria Pomponio, şeful poliţiei regionale. O parte a drumului spre Siena a fost închisă de autorităţi pentru mai multe investigaţii.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
12.11.2026
14:22
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















