Acces în grădinițe pentru copiii cu dizabilități
3909
sursa foto: europalibera.org Copiii cu dizabilități de vârstă preşcolară vor putea merge la grădiniță ca şi semenii lor fără probleme de sănătate. Acest lucru este prevăzut în Regulamentul sanitar pentru instituţiile de învăţământ preşcolar, care urmează să fie aprobat de către Executiv.
Noul Regulament prevede un set de norme sanitare unice faţă de instituţiile preşcolare, indiferent de forma de proprietate şi apartenenţă. Astfel, grădinițile trebuie să fie dotate cu rampe de acces pentru copiii cu dizabilități locomotorii, iar mobilierul și echipamentul nu trebuie să creeze disconfort pentru micuți.
„Acest Regulament este ceva nou pentru R. Moldova. Sper să fie aprobat. Actul normativ prevede integrarea copiilor cu dizabilităţi în societate, egalarea drepturilor copiilor, dezvoltarea psihologică a lor, accesul egal al copiilor la un sistem educaţie care să includă toţi copiii, indiferent de capacitatea lor fizică, intelectuală și psihologică. Regulamentul mai prevede și organizarea alimentației detaliat, dar și asprecte privind dotarea încăperilor cu sisteme de canalizare, ventilație etc.”, a declarat Mariana Tutunaru, medic igienist la Centrul Naţional de Sănătate Publică.
Potrivit Regulamentului, numărul optim de copii în grupe pentru vârsta de până la 3 ani este până la 15 copii, în grupele de vârstă de 3-7 ani - până la 25 de copii. Grupele în care vor fi incluși copiii cu nevoi speciale nu trebuie să fie mai mare de 10, iar numărul copiilor cu dizabilități în aceste grupe nu trebuie să fie mai mulți de trei.
Actul normativ mai prevede că, în cazul în care sala pentru jocuri este comasată cu dormitorul, suprafaţa pentru un copil se măreşte cu un m2 pentru toate grupele de vârstă. Blocurile alimentare trebuie să fie dotate cu secție de prelucrare preliminară a legumelor, peștelui și cărnii, depozit pentru produsele friabile, cămară cu utilaj frigorific pentru produsele uşor alterabile, spălătorie pentru vesela de bucătărie.
Actualmente, 23,3% dintre instituțiile preșcolare din R. Moldova nu dispun de apeduct, 26,8% – nu dispun de WC în interiorul încăperilor.
29.06.2020
09:27
24.04.2020
10:35
21.04.2020
20:42
31.01.2019
17:40
31.01.2019
17:20
30.01.2019
17:40
18.01.2019
20:03
16.01.2019
12:39
11.01.2019
12:42
25.12.2018
13:02
21.12.2018
17:40
17.12.2018
09:03
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane















