Stiri
„Absolut inacceptabile": Diplomaţia de la Chișinău așteaptă „clarificarea poziţiei oficiale" a Chinei, după ce ambasadorul chinez din Franța a pus la îndoială suveranitatea statelor care şi-au declarat independența faţă de URSS în 1991
Actualitate
24.04.2023
09:21
1781
1781
Autoritățile R. Moldova se declară „mirate" şi așteaptă „clarificarea poziţiei oficiale", a Chinei, după ce ambasadorul acestui stat în Franța a făcut mai multe declarații scandaloase în cadrul unei emisiuni televizate.
Diplomatul chinez a pus sub semnul întrebării suveranitatea statelor care și-au declarat independența în 1991 faţă de URSS şi a declarat că peninsula Crimeea, anexată în 2014 la Rusia, nu este a Ucrainei, fiind un „cadou" al puterii sovietice făcut acestui stat.
„Pe parcursul ultimelor trei decenii de la stabilirea relațiilor diplomatice, Republica Moldova și Republica Populară Chineză și-au construit raporturile bilaterale în baza respectului reciproc și sprijinului pentru suveranitatea și integritatea teritorială. Observațiile ambasadorului chinez in Franța sunt absolut inacceptabile. Rămânem in așteptarea clarificării poziției oficiale din partea autorităților chineze", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Precizăm că ambasadorului Chinei în Franța, Lu Shayn consideră că Letonia, Estonia, Lituania, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Kîrgîzstan, R. Moldova și Belarus nu sunt state suverane. El a lăsat de înțeles, în cadrul unui interviu acordat unui jurnalist elveţian, că aceste state sunt teritorii rusești sau în sfera de influență rusească.
Franța a arătat că e „consternată” de declarația ambasadorului chinez, la fel şi majoritatea statelor vizate de diplomat.
Cât privește Crimeea, ambasadorul chinez în Franța, a spus că „depinde de modul în care percepem această problemă: „Există istoria. Crimeea a fost la început la Rusia. Hruşciov a fost cel care a oferit Crimeea Ucrainei pe vremea Uniunii Sovietice".

Stiri relevante
07.04.2026
03:41
188
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
375
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
563
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
551
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
460
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
507
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
486
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
520
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
725
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
596
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale

Top stiri
07.04.2026
03:41
184
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
374
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
561
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
550
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
459
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
506
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
485
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
519

15:04
525
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
564
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
632
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
726
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
682
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
680
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1118
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
05.04.2026
15:03
1033
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1138
Horoscopul zilei 05.04.2026
05.04.2026
03:25
1276
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1138
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
04.04.2026
18:55
1568
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
04.04.2026
17:40
1222
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1195
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1209
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1316
Horoscopul zilei 04.04.2026

Parteneri
Social
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi