„A amenințat medicii cu un cuțit”: Număr în creștere al cazurilor în care pacienții agresează echipele de pe ambulanță care merg să le acorde ajutor
2454
Numărul de cazuri în care pacienții agresează verbal și fizic echipele medicale de urgență, care răspund la chemări pentru a oferi ajutor, este în creștere de la an la an.
Datele Centrului Național pentru Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) arată că, de la începutul anului curent, au fost înregistrate 221 de cazuri de agresiuni la adresa medicilor.
Cifra este mai mare decât cea înregistrată pe tot parcursul anului 2023, când au fost raportate 219 cazuri de agresiuni, dar și din anul 2022, când au fost înregistrate 196 de cazuri.
„Cauzele agresiunii din partea pacienților sunt diverse: de la agravarea stării de sănătate fizică și mintală, instabilitate emoțională, până la consumul excesiv de alcool sau droguri, condițiile de trai precare, factorii socio-economici etc.”, explică CNAMUP.
Ultimele două cazuri de agresiuni la adresa cetățenilor au fost înregistrate în ultima săptămână.
De exemplu, pe 3 decembrie curent, o femeie dintr-o suburbie a municipiului Chișinău a solicitat intervenția ambulanței pentru fiul său de 18 ani, consumator de droguri.
„Echipa SAMU Botanica a intervenit la domiciliu, unde tânărul a agresat fizic și verbal, în momentul examinării, echipa AMU, amenințând medicii cu un cuţit și refuzând categoric ajutorul medical. La scurt timp, ieșind din casă, pacientul a cerut cheile de la ambulanță. Dând dovadă de un comportament neadecvat, tânărul a fugit de la locul solicitării, iar în ajutor a fost chemată poliția. Din anamneză și din spusele rudelor s-a constatat că băiatul se află la evidență și a fost internat la spitale de profil”, detaliază CNAMUP.
Instituția condamnă orice act de agresiune și violență asupra echipelor de asistență medicală urgentă și îndeamnă cetățenii să manifeste respect și toleranță pentru personalul medical.
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















