35 de miliarde de dolari pe an costă AFACERILE cu traficul ilegal de persoane
568
William Lacy Swing, directorul general al Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), a remarcat, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Migrație marcată astăzi, că anul 2013 a fost cel mai costisitor an înregistrat în ceea ce privește viețile pierdute ale migranților care încercau să traverseze frontiera în mod clandestin.
„Nu vom ști niciodată numărul total adevărat, deoarece mulți dintre migranți au decedat anonim în deșerturi, oceane sau în alte accidente. Totuși, cifrele arată că cel puțin 2 360 de migranți au decedat în acest an urmărindu-și visul la o viață nouă. Acești oameni sunt disperați și nici chiar cea mai reală frică de moarte nu îi împiedică să facă această călătorie”, a menționat ambasadorul Swing.
De aceea, OIM avertizează că, în cazul în care comunitatea internațională nu va lua măsuri decisive în vederea abordării cauzelor migrației ilegale, mai multe vieți vor fi pierdute sau ajunse pe mâna contrabandiștilor și traficanților.
Porțiunea hotarului dintre Mexic și SUA și traseul prin deșert din Africa de Vest spre Libia sunt cele mai periculoase trasee terestre pe care migranții pier în accidente de tren, fiind asasinați sau murind de sete în căutarea unei vieți mai bune.
Insula Mediteraneană Lampedusa, Caraibele și mările Tailandei și Indoneziei au cunoscut tragedii când vasele supraaglomerate nepotrivite pentru transportul maritim mergeau la fund cauzând de fiecare dată moartea a zeci de migranți.
„E timpul să acționăm și să salvăm viețile migranților care altfel ar muri luând măsuri desperate pentru a traversa hotarele care sunt din ce în ce mai restricționate. Noi pledăm pentru măsuri care să permită angajatorilor din țările care au o insuficiență de forță de muncă să poată avea acces la potențialii migranți care să muncească și trebuie să asigurăm ca aceste persoane să nu fie exploatate sau supuse violenței bazate pe gen”, a continuat dl Swing.
OIM a observat o legătură directă dintre controlul mai riguros al hotarelor și sporirea traficului ilegal de persoane, care acum constituie o afacere de 35 de miliarde de dolari pe an.
Conflictele și calamitățile naturale sporesc numărul persoanelor care migrează. Aproximativ 5 000 de oameni pe zi au părăsit Filipinele Centrale în urma taifunului Hainan care a avut loc luna trecută. Încă 100 000 de persoane au fugit de luptele din Republica Africană Centrală în prima jumătate a lunii decembrie.
1
Neurofibromatoza de tip 1: apel pentru diagnostic timpuriu și îngrijire continuă, de la copilărie la vârsta adultă
18.05.2026
16:21
73
Programul „REUȘIM” taie birocrația și digitalizează relația dintre stat și mediul de afaceri
18.05.2026
15:08
220
AIPA alocă 31,75 milioane de lei pentru investiții postinvestiționale în agricultură și mediul rural
18.05.2026
14:22
280
Cahul a găzduit „Ziua Învățământului Dual”: peste 500 de elevi au descoperit oferte educaționale și locuri de muncă
407
Haos igienico-sanitar la Spitalul de Psihiatrie Ștei, după infectarea unui pacient cu hantavirus: deratizare și bloc alimentar, în vizorul Inspectorilor Sanitari
398
Peste 50 de procurori decorați la Procuratura Generală pentru merit și profesionalism
18.05.2026
11:44
375
Nisporeni devine „Capitala Sportului 2026”: investiții de 2 milioane de lei și calendar bogat de competiții nationale
381
OMS, presată de hantavirus și Ebola, deschide la Geneva Adunarea generală în plină criză și val de retrageri
18.05.2026
10:44
568
Ucigașul din Chișinău, care a jefuit mai multe locuințe și a tras asupra unui polițist, condamnat la 25 de ani de închisoare
443
Maia Sandu, în turneu european la Strasbourg, Haga și Praga pentru a promova aderarea Republicii Moldova la UE
18.05.2026
08:24
494
Horoscopul zilei 18.05.2026
18.05.2026
15:08
181
AIPA alocă 31,75 milioane de lei pentru investiții postinvestiționale în agricultură și mediul rural
18.05.2026
14:22
243
Cahul a găzduit „Ziua Învățământului Dual”: peste 500 de elevi au descoperit oferte educaționale și locuri de muncă
371
Haos igienico-sanitar la Spitalul de Psihiatrie Ștei, după infectarea unui pacient cu hantavirus: deratizare și bloc alimentar, în vizorul Inspectorilor Sanitari
369
Peste 50 de procurori decorați la Procuratura Generală pentru merit și profesionalism
18.05.2026
11:44
350
Nisporeni devine „Capitala Sportului 2026”: investiții de 2 milioane de lei și calendar bogat de competiții nationale
354
OMS, presată de hantavirus și Ebola, deschide la Geneva Adunarea generală în plină criză și val de retrageri
18.05.2026
10:44
534
Ucigașul din Chișinău, care a jefuit mai multe locuințe și a tras asupra unui polițist, condamnat la 25 de ani de închisoare
423
Maia Sandu, în turneu european la Strasbourg, Haga și Praga pentru a promova aderarea Republicii Moldova la UE
18.05.2026
08:24
477
Horoscopul zilei 18.05.2026
18.05.2026
00:08
970
Procesul Elon Musk – OpenAI scoate la iveală marea problemă a încrederii în Sam Altman și în marile laboratoare de inteligență artificială
17.05.2026
20:02
833
Cursa pentru competențe în inteligență artificială zguduie industria auto și rescrie harta joburilor
17.05.2026
19:27
658
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Educația fizică de la Chișinău
17.05.2026
18:59
958
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și maxime de 20–24°C (18–24 mai 2026)
688
Papa Leon înființează la Vatican o comisie pentru etica inteligenței artificiale și pregătește o enciclică despre impactul noilor tehnologii
760
România poate urca la nivelul Poloniei dacă transformă industria IT prin inovare și produse proprii
17.05.2026
17:26
1208
Scandal de proporții la Eurovision 2026: Juriul TRM a dat doar 3 puncte României și ZERO Ucrainei. Cine sunt cei 7 jurați care au decis votul Moldovei și cum au votat în cazul României și Ucrainei. Reacția oficială a instituției
17.05.2026
08:28
862
Horoscopul zilei 17.05.2026
17.05.2026
08:19
1785
Avertisment de securitate // Planul secret al Kremlinului pentru R. Moldova? „Mai întâi pașapoartele, apoi armata”. Pericolul uriaș care paște Moldova în Transnistria
16.05.2026
23:13
1594
ArXiv va interzice timp de un an accesul cercetătorilor care publică lucrări scrise integral de AI
16.05.2026
22:38
1159
VIDEO // Eurovision 2026: Satoshi luptă pentru TROFEU la Viena. Forța diasporei poate propulsa R. Moldova în topul european
16.05.2026
20:34
1054
Ploaie răzleață și temperaturi ușor mai scăzute în Republica Moldova, duminică 17.05.2026
16.05.2026
19:00
1150
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
1721
Cipurile Cerebras, de la un pas de faliment cu pierderi de 8 milioane $ pe lună la o companie de 60 de miliarde $ susținută de OpenAI
16.05.2026
16:45
1041
Târg educațional la Orhei și Ungheni: universitățile își prezintă ofertele pentru a convinge absolvenții să studieze în Moldova
1750
Agenți AI scăpați de sub control: iubiri, violență și colaps total în experimentele Emergence AI
AIPA alocă 31,75 milioane de lei pentru investiții postinvestiționale în agricultură și mediul rural
Cahul a găzduit „Ziua Învățământului Dual”: peste 500 de elevi au descoperit oferte educaționale și locuri de muncă
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.30
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














