Stiri
Daniel
20 de vedete s-au unit pentru a salva o inimă. O vor face chiar astăzi!
Monden
30.06.2013
10:47
1008
1008
Daniel
Caritate // „Suntem obligați să-i dăm o șansă!”
Vedetele din R. Moldova se implică din ce în ce mai activ în acţiuni de caritate. De data aceasta, şi-au unit forţele pentru a salva inima lui Daniel, un băieţel care suferă de o malformaţie la cord şi are nevoie de o operaţie urgentă. Intervenţia chirurgicală va costa 20 de mii de euro, bani pe care familia nu îi are, dar care îi pot salva viaţa copilașului.
Daniel Badan are doi ani şi două luni. Este un copil activ şi plin de viaţă, chiar dacă inima lui este bolnavă și poate ceda în orice moment. A suferit deja două operaţii, iar părinţii au vândut casa şi au intrat în datorii doar ca să îl salveze. Dacă până la vârsta de trei ani Daniel nu va fi operat, inima lui nu va mai rezista. Din fericire, artiștii autohtoni au reacționat și și-au propus să-i salveze viața lui Daniel.
Adrian Ursu îl susține
Interpretul Adrian Ursu a aflat povestea cutremurătoare a băiatului și a hotărât să-l ajute. Artistul a scris și a postat povestea lui Daniel pe rețelele de socializare și a îndemnat oamenii să contribuie la salvarea copilului. „Pe Daniel l-am cunoscut recent și am înțeles imediat că este un caz care merită să fie auzit și promovat. Este vorba despre un copil care ar putea duce o viață absolut normală, însă are nevoie de o operație înainte de a împlini vârsta de trei ani. Trebuie să-i pună un implant la inimă pentru a pătrunde în ea suficient oxigen”, ne-a declarat Adrian Ursu. Interpretul speră ca povestea lui Daniel să fie intens mediatizată și să ajungă în sufletele oamenilor. „Dănuț vrea să devină fotbalist și este energic, activ, vesel și comunicabil. El trebuie să trăiască. Eu nu am posibilități de promovare a acestor cazuri. Nu sunt om de afaceri ca să pot achita cei 20 de mii de euro necesari pentru operație. Sunt un interpret care poate să cânte, să organizeze și uneori să scrie despre ceea ce l-a impresionat. Acest băiat merită susținut. El are nevoie de această operație pentru a trăi, pentru a se bucura de viață, pentru a fi alături de noi și a ne uimi peste ani prin talentul său”, declară interpretul.
Concert pentru Dănuț
Pentru a-și salva micuțul şi a-i oferi o şansă la viaţă, părinţii lui Daniel au ajuns să se gândească la gesturi disperate. Mama sa a precizat că este gata să-și dea propria viață doar pentru ca Daniel să trăiască. „El trebuie să aibă parte de clipe frumoase şi azi, şi mâine, şi peste mulți-mulți ani. Suntem obligaţi să îi dăm o şansă. Împreună cu alți artiști, organizăm un concert în susținerea lui și îi așteptăm pe cei care vor să doneze bani pentru Dănuț. Scopul nostru este să adunăm banii necesari pentru intervenția de care are nevoie”, a spus Adrian Ursu.
Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” vă invită pe 30 iunie la concertul de caritate cu genericul „Inima mea doar pentru tine bate”. Mijloacele adunate vor fi donate familiei Badan, pentru ca fiul lor să suporte o intervenție chirurgicală la inimă în Israel. Vedetele care îl vor susține pe Daniel și nu au fost indiferente suferinței lui sunt: Ana Barbu, Valy Boghean, Victoria Lungu, Adrian Ursu, Adriana Ochișanu, Ion Razza, Corina Țepeș, Costi Burlacu, Mihai Budurin, Maria Stoianov, Igor Rusu, Mariana Mihăilă, Natan, Diana Grigor, Ionel Istrati, Cătălina Rusu, Gicu Cimbir, Irina Chitoroagă, Cristina Croitoru și Karizma.
Preţul biletelor variază între 100 şi 200 de lei. Evenimentul va începe la ora 18:00.
Doina Popov

Stiri relevante
24.02.2026
10:53
9346
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
14211
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
37079
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
35180
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
46532
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
30586
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
29045
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
21449
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
20973
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
22327
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
21689
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”

Top stiri
11.04.2026
08:05
484
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
752
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
719
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
696
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
697
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
727
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
881
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
708
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
643
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
838
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
698
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
631
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
985
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
788
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
885
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
889
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
889
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
813
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1036
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1057
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
957
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
880
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
793
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
888
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
983
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi