Stiri
Ministerul Justiției și Procuratura Generală își unesc forțele pentru a implementa strategia de reformare a procuraturii. Instituțiile au creat un grup de lucru comun în care au implicat și reprezentanți ai societății civile, dar și consilieri pe domeniu ai misiunii UE în Moldova. Grupul va fi condus de președintele Centrului de Resurse Juridice, Vlad Gribincea.
Printre prevederile de bază ale proiectului se numără demilitarizarea instituției și numirea procurorului general prin decret prezidențial. Procurorii vor avea statut de magistrat, o mai mare independență în procesul de investigare și vor putea fi demiși doar de Consiliul Superior al Magistraturii. După finalizarea reformei, procurorii nu vor mai avea grade militare speciale și vor fi lipsiți de dreptului la port-armă.
Strategia de reformare a procuraturii urmează a fi implementată până în 2016 și va fi susținută financiar atât de stat, cât și de partenerii externi. Potrivit ministrului Justiției Oleg Efrim, în 2014 pentru reformă vor fi alocate circa 16 milioane de lei.
„Nu urmărim scopul să obținem bani, ci rezultate. Atunci când ai susținere financiară aceste reforme pot fi create mult mai repede și mai bine. Avem susținerea partenerilor internaționali. Vom demonstra că suntem onești și vom acționa spre binele cetățenilor”, a punctat procurorul general Corneliu Gurin.
16 milioane de lei pentru reforma Procuraturii Generale
Important
11.07.2013
10:44
1560

Stiri relevante
09.06.2021
16:24
195051
VIDEO // Probleme mari pentru Dodon. Un fost consilier PREZIDENȚIAL prezintă PROBE noi despre schema privind importul de energie electrică din Ucraina: „Prejudiciul este de 14,5 milioane de dolari, iar 50% au ajuns la un offshore al lui Plahotniuc”
11.05.2021
09:18
3200
DOC // Un deputat prezintă DOVADA că Plahotniuc și Iaralov ar fi depus un DENUNȚ la Procuratura Generală privind finanțarea PSRM din „KULIOK”: „Rezultă foarte clar că-i protejați pe Dodon și PSRM de spălare de bani și de corupție”
26.04.2021
11:11
3145
Procuratura Generală va examina în ordine PRIORITARĂ sesizarea privind pretinsele fapte de „uzurpare a puterii în stat de către grupul criminal organizat și condus de cetățeanul Igor Dodon”. Este vizat și Boris Lupașcu
07.07.2020
12:39
2894
DOC // Denunț la PROCURATURĂ împotriva președintelui raionului Dubăsari: „Demnitarul care deține și așa-zisa cetățenie transnistreană a permis autorităților de la Tiraspol să ocupe teritoriile satelor Roghi, Vasilievca și Corjova”
30.04.2020
17:59
2623
PG îi ÎNȚEAPĂ pe Maia Sandu și Litvinenco, după ce aceștia ar fi refuzat să ofere detalii privind FILAREA judecătorilor CC: „Justiție pe Facebook nu se face”; Reacția PAS: „Nici pe timpul lui Harunjen nu era așa”
18.03.2014
08:50
4181
A refuzat funcția de șef al Aparatului procurorului general și a plecat din Procuratură
30.01.2014
14:22
2561
RĂZBOI între Inspectoratul General al Poliției și Procuratura Generală
21.11.2013
10:31
4265
Iurie Garaba va fi noul adjunct al procurorului general. Ce spune Eugen Rusu
30.10.2013
16:16
3635
Un șef de Direcție din cadrul PG este urmărit penal. A fost suspendat din funcție
08.10.2013
18:04
3077
Un expert în tehnologii informaționale scoate în vileag RISCURILE intenției Procuraturii Generale
08.10.2013
14:18
1965
Procuratura Generală își explică inițiativa care a provocat critici în mass-media
16.08.2013
16:23
3177
Procurorii sunt „furați” de zeci de mii de lei la concediere

Top stiri
10.05.2026
08:17
123
Horoscopul zilei 10.05.2026
09.05.2026
20:50
536
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE
09.05.2026
20:46
608
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
09.05.2026
16:52
586
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
15:08
587
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
09.05.2026
14:54
599
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
09.05.2026
13:51
991
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
609
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
692
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
694
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
674
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
824
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
818
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
784
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
890
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
813
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
20:18
855
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
854
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
718
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
873
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
18:04
940
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova
08.05.2026
17:23
771
Lime, gigantul trotinetelelor și bicicletelor electrice susținut de Uber, face pasul spre bursă și se pregătește de listare pe Nasdaq
08.05.2026
16:58
782
Educație aplicată și tehnologii moderne: Vasile Șarban promovează competențele pentru agribusiness la prima conferință AgriMBA din Republica Moldova
08.05.2026
16:50
733
Airbnb își scrie deja 60% din noul cod cu AI și își mărește profitul, dar recunoaște limitele inteligenței artificiale în călătorii și e-commerce
08.05.2026
16:33
840
Exporturile de fructe moldovenești în UE cresc puternic după extinderea accesului pe piața comunitară

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.15
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi