Zelenski își exprimă recunoștința pentru „sprijinul militar” din partea României: Există informații pe care nu le putem face publice; Parteneriatul nostru – un factor de stabilitate în Europa
1588
Administrația Prezidențială de la București Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat marți, la Palatul Cotroceni, ajutorul militar și umanitar pe care România l-a acordat Ucrainei, în timp ce a fost asigurat de președintele Klaus Iohannis că România va continua sprijinul consistent pentru Ucraina și poporul ucrainean, inclusiv cel de tip militar, atât timp cât va fi nevoie până la victoria împotriva agresiunii ruse, până la eliberarea întregului teritoriu, tragerea la răspundere a tuturor celor vinovați de crimele comise și, mai departe, în procesul de refacere și reconstrucție a țării.
„România ne-a acordat sprijin şi militar, şi umanitar. Suntem recunoscători pentru solidaritatea dumneavoastră“, a spus Zelenski, într-o conferință comună de presă cu Klaus Iohannis, la finalul convorbirilor bilaterale prilejuite de prima vizită în România a președintelui ucrainean, transmite Calea Europeană.
Cei doi șefi de stat au susținut declarații de presă după ce au semnat o declarație politică prin care au decis ridicarea relației bilaterale la nivel de parteneriat strategic. „Parteneriatul dintre România și Ucraina este un factor de stabilitate în Europa și dincolo de aceasta“, a spus liderul ucrainean.
Întrebat despre sprijinul concret pe care l-a solicitat României și președintelui Iohannis, Zelenski a adoptat o poziție rezervată.
„Nu vă pot spune toate detaliile. Aici pot să existe informații pe care nu le putem face publice. Accentul principal a fost pus de mine pe sisteme antiaeriene”, a punctat el, cunoscut fiind faptul că liderul de la Kiev a enunțat aceste cerințe sprijin către aliații NATO.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a aterizat marți la București pentru prima sa vizită în România în calitate de președinte, care coincide implicit și cu prima vizită în țara noastră de când Rusia a declanșat invazia sa militară împotriva Ucrainei, liderul de la Kiev pășind pe sol românesc cu mesajul că „România este un prieten care ne-a venit în ajutor în cea mai neagră zi a noastră și al cărui sprijin devine tot mai puternic cu timpul”.
După întrevederea cu Klaus Iohannis, liderul de la Kiev are întrevederi cu conducerea Parlamentului, respectiv cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă, și șeful Camerei Deputaților, Alfred Simonis, precum și o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu.
Vizita lui Zelenski la București are loc într-un context mai larg, fiind prima deplasare a liderului de la Kiev într-o capitală străină după ce un alt conflict a izbucnit pe scena internațională ca urmare a atacurilor fără precedent cu rachete al organizației teroriste Hamas asupra Israelului, urmate de ofensiva israeliană.
De asemenea, vizita are loc și în condițiile în care România a asigurat tranzitul către piețele internaționale a 65% din totalul cerealelor ucrainene. Bucureștiul a participat la identificarea unei soluții, în parteneriat cu Comisia Europeană, prin crearea unui sistem de autorizare a exporturilor cu scopul de a proteja fermierii români și de a evita prelungirea restricțiilor importurilor cerealelor ucrainene, o poziție păstrată de state precum Polonia, Slovacia și Ungaria, mai notează Calea Europeană.
Totodată, la summitul NATO de la Vilnius, România s-a alăturat coaliției F-16 de sprijinire a Ucrainei, prin decizia de a crea hub de antrenament transatlantic pe teritoriul României prin care piloții români, din celelalte țări NATO și cei ucraineni să fie instruiți pe avioane de luptă F-16.
10.04.2026
01:39
223
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
329
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
280
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
343
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
335
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
423
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
509
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
537
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
474
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
437
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
10.04.2026
01:39
210
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
317
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
269
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
333
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
322
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
416
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
504
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
532
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
469
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
432
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
464
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
508
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
501
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
501
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
443
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
532
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
476
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
487
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
752
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
512
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
582
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
676
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
889
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
702
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
655
Horoscopul zilei 09.04.2026
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














