10:44:11 17.02.2026
Stiri

Zelenski ÎNFRUNTĂ Rusia și spune lucrurilor pe nume: „De ce există încă contingente ruse în Transnistria? Această situație este tolerată de peste 30 de ani. Rusia încearcă să îi înghită doar pe cei din afara NATO. E nevoie de DECIZII concrete”

Actualitate 01.06.2023 13:48 Vizualizări2784
Zelenski ÎNFRUNTĂ Rusia și spune lucrurilor pe nume: „De ce există încă contingente ruse în Transnistria? Această situație este tolerată de peste 30 de ani. Rusia încearcă să îi înghită doar pe cei din afara NATO. E nevoie de DECIZII concrete”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj tranșant la Summitul Comunității Politice Europene (CPE) de la Bulboaca, raionul Anenii Noi. Liderul de la Kiev s-a referit la conflictul transnistrean, menționând că trebuie de găsit de urgență un răspuns la conflictele înghețate, care reprezentă o armă pentru Rusia.

Potrivit lui Zelenski, țările din afara NATO sunt o țintă pentru Vladimir Putin.

„Rusiei îi este teamă de NATO și încearcă să îi înghită doar pe cei din afara spațiului NATO. Avem războaie înghețate pe teritoriile vecine… De exemplu, de ce există încă contingente ruse în Transnistria? Kremlinul trebuie să dezghețe această situație din R. Moldova. Această situație este tolerată de peste 30 de ani și trebuie să găsim un răspuns, să nu lăsăm loc de războaie înghețate, dar nici cele obișnuite… Este vremea deciziilor și vreau să subliniez: la Summitul NATO de la Vilnius din iulie va fi necesară admiterea Ucrainei ca membru al NATO. Avem nevoie de un summit al păcii, e nevoie de decizii pozitive pentru Ucraina, pentru că ele sunt pozitive pentru toată lumea, și pentru R. Moldova, pentru Georgia și probabil pentru Belarus, nu am nicio îndoială”, a declarat Zelenski în fața liderilor europeni.

În opinia președintelui ucrainean, care apără Ucraina de invazia militară a Rusiei de mai bine de un an și trei luni, este nevoie de „decizii concrete”.

„Mulțumesc celor care înțelegeți că trebuie să privim în viitor pentru a avea pace. Doar o securitate aeriană, o coaliție bună poate învinge teroarea. Avem nevoie de deschidere, de onestitate și acum avem nevoie de decizii”, a punctat Zelenski la Summitul CPE desfășurat în R. Moldova.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
17.02.2026 08:15 359 Horoscopul zilei 17.02.2026
Top stiri
17.02.2026 08:15 357 Horoscopul zilei 17.02.2026
16.02.2026 07:59 767 Horoscopul zilei 16.02.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 16.98 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte