LECŢIE de tenis pentru AROGANTA Bouchard. România s-a calificat în Grupa Mondială din Fed Cup!
1799
prosport.ro
România s-a calificat în Grupa Mondială după trei victorii epice pe terenul Canadei şi după o pauză de 23 de ani s-a calificat din nou în Grupa Mondială la tenis, graţie performanţelor de excepţie ale Alexandrei Dulgheru şi Andreei Mitu.
Ambele jucătoare au învins-o pe Eugenie Bouchard, locul 7 mondial, iar tricolorele au toate atu-urile sezonul viitor pentru un rezultat mare în faţa celor mai bune echipe din lume, în condiţiile în care atunci din lot va face parte şi Simona Halep, iar Irina Begu va fi, sperăm, la 100% din punct de vedere fizic.
Aroganta Eugenie Bouchard nu a venit în cea mai bună formă la meciurile contra României din Fed Cup. Numărul 7 mondial a pierdut meciurile contra Alexandrei Dulghieru, scor 4-6, 4-6, iar în meciul contra Andreei Mitu a cedat din nou, scor 6-4, 4-6, 1-6.
Astfel, româncele s-au răzbunat din plin pe sportiva din Canada, după aroganţa acesteia, care nu a vrut să dea mâna cu Alexandra Dulgheru, la tragerea la sorţi a meciurilor din meciul România - Canada.
Deşi nord-americanii se gândeau la două victorii în meciurile lui Bouchard, Genie le-a pierdut pe ambele. Şi în ambele partide, Bouchard a izbucnit în lacrimi. Pierdută pe teren, Bouchard a cedat şi cu Mitu, iar în pauza dintre seturile 2 şi 3 şi-a pus prosopul în cap, descărcându-se prin plâns. Nu a ajutat-o acest lucru, iar setul trei a fost pierdut, scor 1-6, aducând al doilea punct României şi cea mai mare victorie a carierei Andreei Mitu.
Ziua decisivă a barajului România - Canada (3-2) din Fed Cup, pentru accederea în Grupa Mondială, a început de la 1-1 şi a fost deschisă perfect de Andreea Mitu
- Andreea Mitu (România, 104 WTA) a produs un cutremur la Montreal şi a învins-o pe Eugenie Bouchard (Canada, 7 WTA), cu scorul de 4-6, 6-4, 6-1
- Al patrulea meci, cel care a decis echipa calificată, a avut loc între Alexandra Dulgheru (România, 69 WTA) şi Francoise Abanda (Canada, 260 WTA), iar jucătoarea mai experimentată, Dulgheru, s-a impus cu 3-6, 7-5, 6-2
- Punctul din prima zi, cea de sâmbătă, a fost adus de aceeaşi Dulgheru, care a trecut de Bouchard cu 6-4, 6-4
- Ultimul meci de dublu a contat doar pentru palmares, iar Olaru şi Mitu au pierdut în faţa cuplului Dabrowski/Fichman, scor 6-1, 4-6, 10-5
România va evolua în 2016, în sferturile de finală ale Grupei Mondiale, alături de una dintre echipele din Rusia, Cehia, Germania, Franţa, Italia, Olanda şi Elveţia. Partidele vor avea loc în sistem eliminatoriu, adversara tricolorelor urmând a fi cunoscută după o tragere la sorţi, scrie prosport.ro.
14.11.2025
20:02
15942
,,Sunt o rușine!" Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, nu s-a abținut deloc, după scenele cum rar se văd de la Chișinău
24.10.2025
07:26
9561
Încă o medalie de AUR pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de lupte din Serbia. Alexandrin Guțu a dominat competiția la categoria de 82 kg
23.10.2025
10:59
7714
VIDEO // Imagini DRAMATICE de pe frontul din Ucraina. Lozinca rușilor „cвоих не бросаем” - doar un mit. Așa arată și se simte iadul pentru soldații ruși, trimiși de Putin pe „insulele morții”
21.09.2025
18:17
13023
Exemplu pentru NAȚIONALA de fotbal a R. Moldova. Cum a reușit Uzbekistan să se califice la PRIMUL său Campionat Mondial: Povestea uriașului proiect sportiv din spatele acestui succes
11.09.2025
13:31
11268
Sergiu Cleșcenco a DEMISIONAT de la naționala de fotbal a R. Moldova, deși prima reprezentativă mai păstrează șanse teoretice de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026
11.09.2025
09:00
10188
Maestrul Ion Caras, la 75 de ani: Fotbalul este mai curând o artă
10.09.2025
12:35
10385
Agentul FIFA, Leonid Istrati, dă de pământ cu jucătorii naționalei după RUȘINEA cu Norvegia: „Aseară, după 1-11, lumea a văzut ce văd eu zilnic: se cred mari vedete și cer contracte ca în Premier League, dar nu pot face un sprint...”
10.09.2025
09:18
10277
VIDEO // Norvegienii au marcat 12 GOLURI și au câștigat cu 11-1 în fața NAȚIONALEI de fotbal a R. Moldova. Selecționerul Cleșcenco se gândește la DEMISIE, după dezastrul de la Oslo
10.09.2025
20:55
10239
Mărturia portarului Cristian Avram, demolat de Haaland&Co cu 11-1: „Am vorbit cu Erling după joc. Știți ce mi-a zis?”
28.08.2025
16:25
12497
VIDEO // Legendarul Oleksandr Usyk, campion MONDIAL absolut la categoria grea, vizită în R. Moldova. Ucraineanul a făcut o baie de mulțime în fața Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale
24.08.2025
19:10
11630
Aur pentru R. Moldova la Milano. Serghei Tarnovschi, campion MONDIAL pe distanța de 5 000 metri
22.08.2025
17:17
11201
VIDEO // Serghei Tarnovschi, MEDALIE la Campionatul Mondial de la Milano, Italia
10.02.2026
01:12
491
Kiev dizolvă pe ascuns Legiunea Internațională și împrăștie voluntarii străini în unități de asalt ale armatei ucrainene
09.02.2026
20:54
444
Vremea în Republica Moldova marți, 10 februarie 2026: ger dimineața, mai blând la amiază
09.02.2026
20:32
487
Von der Leyen cere „preferință europeană” în sectoare strategice, sprijinită de Franța și contestată de Germania înaintea summitului privind competitivitatea UE
09.02.2026
19:56
551
SUA capturează în Oceanul Indian petrolierul Aquila II, urmărit din Caraibe pentru încălcarea sancțiunilor impuse Venezuelei
09.02.2026
19:10
475
MITP, „unicornul instituțional” al Moldovei: cifra de afaceri a companiilor din parc a depășit 1 miliard USD în 2025
09.02.2026
19:06
661
ULTIMA ORĂ // Ministrul Culturii face LUMINĂ în scandalul pornit de reprezentanții Mitropoliei Moldovei la biserica din Dereneu: ,,Lucrurile s-au complicat de fiecare dată când au intervenit politicienii"
09.02.2026
18:35
511
Ambasadorul SUA la NATO neagă că Washingtonul vrea să slăbească alianța și cere Europei să preia treptat apărarea convențională a continentului
09.02.2026
18:09
465
Proiect energetic inovator pentru micii producători și ONG-uri, selectat câștigător în Programul Sandbox al Ministerului Energiei
09.02.2026
18:07
527
Keir Starmer respinge demisia și își continuă agenda politică în ciuda presiunilor din scandalul Epstein-Mandelson
09.02.2026
18:06
471
Lucrările din programul „Curtea Europeană”, sistate pe durata iernii și reluate odată cu încălzirea vremii, anunță Ministerul Infrastructurii
09.02.2026
17:31
457
Ministerul Educației formează 900 de profesori pentru utilizarea sigură a inteligenței artificiale în școli
09.02.2026
15:12
516
Peste 600 de liceeni devin mentori de matematică pentru a-i pregăti pe elevii de gimnaziu de examenul național
09.02.2026
15:01
531
Ministerul Energiei și GIZ aliniază programele de eficiență energetică și stabilesc prioritățile pentru următorii doi ani
09.02.2026
13:54
613
Facilități noi și mai multe examene recunoscute pentru nota „10” din oficiu la bacalaureat la limba străină
09.02.2026
13:51
599
Dorin Junghietu îl prezintă pe Vitalie Mîța, noul secretar de stat la Ministerul Energiei, cu misiunea de a continua reformele din sectorul energetic
09.02.2026
12:19
1404
VIDEO // Reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, subordonată Moscovei, calcă în picioare legea și seamănă DISCORDIE în Dereneu. „Cei care își arată nemulțumirea au pătruns forțat în biserică și preluat ILEGAL lăcașul în 2018”
09.02.2026
11:27
715
Bărbat de 40 de ani din Hâncești, condamnat pentru cumpărarea voturilor la prezidențialele din 2024 și referendum
09.02.2026
11:24
630
Japonia finanțează modernizarea gimnaziului „Dimitrie Cantemir” din Ștefan Vodă, unde învață zeci de copii refugiați ucraineni
09.02.2026
10:52
821
FSB acuză Ucraina și serviciile poloneze de recrutarea autorului tentativei de asasinat asupra generalului Alekseiev, care urma să fugă la Kiev prin România
09.02.2026
10:40
591
Campanie națională pentru protejarea copiilor de riscurile inteligenței artificiale în mediul online
09.02.2026
10:13
690
Judecător din Soroca ajunge în instanță după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate
09.02.2026
09:52
565
Ministerul Educației lansează, alături de alte instituții, campania națională pentru utilizarea sigură a inteligenței artificiale de către copii și adolescenți
09.02.2026
09:20
770
Rusia lovește din nou cu drone în Ucraina: mamă și copil uciși, atac masiv la Odesa, în timp ce Kievul spune că doar Trump poate opri războiul și cere accelerarea negocierilor de pace
09.02.2026
08:37
632
Horoscopul zilei 09.02.2026
09.02.2026
07:53
836
Lavrov amenință cu „reacție militară pe scară largă” dacă Europa va ataca Rusia
Moscova cere ca orice acord de pace cu Ucraina să includă garanţii de securitate pentru Rusia
Kiev dizolvă pe ascuns Legiunea Internațională și împrăștie voluntarii străini în unități de asalt ale armatei ucrainene
Von der Leyen cere „preferință europeană” în sectoare strategice, sprijinită de Franța și contestată de Germania înaintea summitului privind competitivitatea UE
SUA capturează în Oceanul Indian petrolierul Aquila II, urmărit din Caraibe pentru încălcarea sancțiunilor impuse Venezuelei
1 MDL
1 EUR
20.10
1 USD
16.94
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














