Zeci de persoane prinse, timp de o săptămână, că nu și-au scos din R. Moldova mașinile cu numere străine după 180 de zile: Amenzi de până la 4 500 de lei
1304
Vameșii din R. Moldova au identificat, pe parcursul săptămânii trecute, 91 de mijloace de transport cu numere străine, care au depășit termenul de aflare pe teritoriul republicii - 180 de zile dintr-o perioadă de 12 luni consecutive.
Alte 29 de cazuri vizau încălcarea prevederilor legale privind interzicerea punerii la dispoziția unei alte persoane a mijlocului de transport cu numere străine, plasat sub regim vamal de admitere temporară.
Proprietarii s-a ales cu amenzi de la 3 000 până la 4 500 de lei pentru nerespectarea condițiilor de derulare a regimului vamal de admitere temporară.
Totodată, aceștia au fost obligați să scoată mijlocul de transport de pe teritoriul Republicii Moldova.
Menționăm că, în aceeași perioadă, inspectorii vamali au depistat zeci de cazuri de bunuri nedeclarate în rezultatul controlului vamal - tablete, ceasuri inteligente, echipamente IT, telefoane mobile și accesorii pentru telefoane mobile, telefoane pentru comunicare prin satelit, articole vestimentare și încălțăminte, parfumuri, aparate pentru îngrijire personală, generatoare electrice, alcool, caviar, articole de bijuterii, scule electrice profesionale, lenjerie de pat, baterii alcaline, piese auto uzate, vioară presupusă a prezenta valoare culturală, țigări etc.
Cei care au intenționat să păcălească oamenii legii riscă amenzi usturătoare.
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:44
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”



















