Zeci de mii de fișiere cu pornografie infantilă, ridicate de la începutul anului curent în trei cauze penale: Majoritatea infractorilor au vârste între 30 și 40 de ani și studii avansate în tehnologii informaționale. Cum vă puteți proteja copiii
1510
Oamenii legii din R. Moldova au ridicat, de la începutul anului curent, peste 22 de mii de fișiere foto și video cu conținut de pornografie infantilă în cadrul unor percheziții care vizau trei cauze penale.
Majoritatea persoanelor documentate pentru comiterea infracțiunii de pornografie infantilă s-au dovedit a fi persoane cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani, care dețin studii sau cunoștințe avansate sau medii în tehnologii informaționale, iar unul dintre suspecți a fost anterior condamnat pentru infracțiuni similare.
Ofițerii Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice și Direcției urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță că documentează în prezent și alți infractori care produc și distribuie pornografie infantilă sau exploatează sexual minorii în rețeaua Internet. Oamenii legii urmează să identifice și victimele acestor crime și să le ofere asistența necesară.
Inspectoratul General al Poliției îndeamnă repetat părinții să supravegheați activitatea copiilor pe Internet și să discute despre importanța securității și confidențialității datelor în mediul online, inclusiv despre importanța promovării unui comportament responsabil pe Internet pentru a evita riscurile la care pot fi expuși.
„Urmăriți conturile copilului din rețelele de socializare, însă nu transformați acest proces într-un control represiv, deoarece copilul va fi determinat să se ascundă. „Împrieteniți-vă” pe rețelele sociale, apreciații postările, iar dacă vedeți ceva ce vă îngrijorează vorbiții atent cu copilul. Spuneți-i ce vă îngrijorează şi de ce”, sunt sfaturile Poliției.
În cazul unor abuzuri online, raportați cazurile la următoarele adrese sau numere de telefoane:
Telefonul copilului: 116-111
Centrul Național de Prevenire a Abuzului Față de Copii: 0(22)758806, 0(22) 756787
Serviciul național unic pentru apelurile de urgență: 112
E-mail: cybercrime@igp.gov.md (Centrul pentru combaterea crimelor cibernetice)
Web site: www.politia.md, www.siguronline.md, www.12plus.md
10.04.2026
01:39
157
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
292
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
242
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
318
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
294
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
400
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
490
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
517
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
454
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
420
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
10.04.2026
01:39
92
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
246
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
204
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
303
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
269
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
390
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
483
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
511
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
447
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
416
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
454
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
497
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
486
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
486
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
429
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
514
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
463
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
473
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
733
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
498
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
568
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
662
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
878
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
688
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
648
Horoscopul zilei 09.04.2026
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














