Stiri
moldova.org
Fostul membru al Comisiei Unificate de Control (CUC), Ion Leahu, consideră aberante propunerile enunțate recent de liderul PCRM, Vladimir Voronin, de acordare a statutului de republică regiunii transnistrene.
„Care ar fi temeiul legitim de acordare a statului de republică regimului secesionist – cultural, confesional, etnic? Nu există un asemenea temei. Şi Voronin ştie. El conştient s-a antrenat în „hora de şantaj”, pe care anumite forţe o joacă la indicaţia „fraţilor mai mari”, a declarat Leahu într-un interviu pentru portalul moldova.org.
În cadrul aceluiași interviu, Leahu a dezvăluit mai multe detalii legate de diferendul transnistrean și negocierile care se poartă pentru soluționarea acestuia.
Potrivit fostului membru al CUC, această structură, în calitate de mecanism de menținere a păcii, de mult timp este eficientă în exclusivitate la nivelul indicat de reprezentanții Federației Ruse.
Leahu susține că de la un timp încoace relațiile dintre reprezentanții CUC din R. Moldova și cei din Transnistria au devenit foarte tensionate, iar un incident care a avut loc în vara anului 2004, când reprezentanţii regimului separatist, concentrând un număr considerabil de angajaţi ai structurilor de forţă, au ocupat portul fluvial Varniţa, l-au făcut pe Leahu să înțeleagă că „regimul de la Tiraspol este dispus să utilizeze forţa când consideră necesar şi nimeni nu poate, dar nici nu doreşte, să-l împiedice”.
Pentru a putea obține soluționarea conflictului transnistrean, ex-membrul CUC afirmă că partea moldovenească ar trebui să ceara excluderea Tiraspolului din oricare negocieri.
„De altfel, permanent o să ne facem de râs, discutând în formatul „5+2” demontarea unui funicular ruginit, substituind prin aceasta împuternicirile a doi șefi de raioane”, a conchis el.
Voronin, „hora de șantaj” și Transnistria
Politică
25.07.2013
11:13
2691
2691
moldova.org „Care ar fi temeiul legitim de acordare a statului de republică regimului secesionist – cultural, confesional, etnic? Nu există un asemenea temei. Şi Voronin ştie. El conştient s-a antrenat în „hora de şantaj”, pe care anumite forţe o joacă la indicaţia „fraţilor mai mari”, a declarat Leahu într-un interviu pentru portalul moldova.org.
În cadrul aceluiași interviu, Leahu a dezvăluit mai multe detalii legate de diferendul transnistrean și negocierile care se poartă pentru soluționarea acestuia.
Potrivit fostului membru al CUC, această structură, în calitate de mecanism de menținere a păcii, de mult timp este eficientă în exclusivitate la nivelul indicat de reprezentanții Federației Ruse.
Leahu susține că de la un timp încoace relațiile dintre reprezentanții CUC din R. Moldova și cei din Transnistria au devenit foarte tensionate, iar un incident care a avut loc în vara anului 2004, când reprezentanţii regimului separatist, concentrând un număr considerabil de angajaţi ai structurilor de forţă, au ocupat portul fluvial Varniţa, l-au făcut pe Leahu să înțeleagă că „regimul de la Tiraspol este dispus să utilizeze forţa când consideră necesar şi nimeni nu poate, dar nici nu doreşte, să-l împiedice”.
Pentru a putea obține soluționarea conflictului transnistrean, ex-membrul CUC afirmă că partea moldovenească ar trebui să ceara excluderea Tiraspolului din oricare negocieri.
„De altfel, permanent o să ne facem de râs, discutând în formatul „5+2” demontarea unui funicular ruginit, substituind prin aceasta împuternicirile a doi șefi de raioane”, a conchis el.
Stiri relevante
02.10.2025
11:58
3463
VIDEO // Igor Dodon, pus la punct în direct de o JURNALISTĂ, după ce a spus că NU ar fi știut ce e în „kuliokul” pe care i l-a întins Plahotniuc: „Dle Dodon, eu cred că jucați acum teatru…”
29.08.2025
11:26
3260
FOTO // Tensiunile între Dodon și Voronin persistă și acum, după ce comunistul a dezvăluit conținutul „kuliokului” pe care colegul său l-a primit de la Plahotniuc. BEP s-a lansat în campania electorală sub lătratul câinilor: „Suntem bloc sau ce?”
21.08.2025
11:34
4687
„Nu m-aș mira să nu treacă nici pragul electoral”. Dezvăluirile lui Voronin despre conținutul „kuliokului” primit de Dodon de la Plahotniuc, efect DEVASTATOR asupra blocului constituit la Moscova
29.07.2025
13:56
14666
Se DESTRAMĂ „marele bloc” anunțat de Dodon? Voronin NU s-a alăturat lui Tarlev, Vlah și Dodon
30.01.2025
13:59
4546
Alegerile parlamentare din R. Moldova ar putea fi ANULATE: „Spun acest lucru în PREMIERĂ: dacă războiul se prelungește și vor fi puse în aplicare alte scenarii – deschiderea unui al doilea front în Transnistria – nu vom avea alegeri parlamentare”
21.01.2025
12:33
2861
Rusia continuă să țină Transnistria în frig și întuneric. „Gazprom” NU a făcut încă rezervări de capacitate pe luna februarie pe gazoductul transbalcanic, pentru a transporta gaze în regiunea transnistreană
30.12.2024
10:27
3529
VIDEO // Maia Sandu, ședință de urgență cu Recean, Grosu și Serebrian: „Kremlinul folosește din nou șantajul energetic. Am pregătit un plan pentru acordarea ajutorului umanitar cetățenilor noștri din stânga Nistrului”
23.12.2024
14:03
3243
„Rusia vrea HAOS în R. Moldova și ar putea regiza un atac cu drone asupra Centralei de la Cuciurgan, prezentat ca fiind din partea Chișinăului”. SCENARIILE posibile, după ce Rusia a acuzat R. Moldova că ar pregăti „atacuri” asupra Transnistriei
28.08.2024
17:30
2724
Blocul „Comuniștilor și Socialiștilor” s-a DESTRĂMAT? Voronin, ATAC la adresa partenerului său: „Dodon nu știe cine este. El are interesele sale persoanele și e acolo unde pentru el este „lafa”, unde e bine”
12.03.2024
11:14
2276
Notă de PROTEST înmânată ambasadorului Rusiei la Chișinău: „Federația Rusă sfidează normele și principiile dreptului internațional și subminează suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova”

Top stiri
20.03.2026
14:18
20
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
39
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
20.03.2026
12:45
242
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
347
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
339
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
453
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
597
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
616
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
624
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
631
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
19.03.2026
18:58
671
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
19.03.2026
18:49
620
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
700
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
605
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
661
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
700
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
616
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
662
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
19.03.2026
15:25
704
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
691
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
701
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
797
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
19.03.2026
14:36
622
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
665
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
740
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi