Vladimir Putin, discuții cu Emmanuel Macron, Angela Merkel și Charles Michel înaintea Consiliului European privind criza din Belarus: „O imixtiune externă este inacceptabilă”
1344
Președintele rus Vladimir Putin a avut marți convorbiri telefonice cu președintele francez Emmanuel Macron, cu cancelarul german Angela Merkel și cu președintele Consiliului European Charles Michel, solicitând omologului său de la Paris că imixtiunea în afacerile interne ale Belarusului sau exercitarea presiunii asupra conducerii țării este inacceptabilă.
Convorbirile dintre Putin și cei trei lideri europeni au avut loc în contextul în care cei 27 de șefi de stat sau de guvern din UE se vor întruni miercuri într-o videoconferință extraordinară consacrată crizei din Belarus, acolo unde zeci de mii de oameni protestează împotriva regimului condus din 1994 încoace de Aleksandr Lukașenko, în urma alegerilor câștigate de acesta și despre care opoziția și Occidentul consideră că au fost fraudate.
Când a discutat despre tensiunile din Belarus, Vladimir Putin i-a subliniat lui Emmanuel Macron “că imixtiunea în afacerile interne ale republicii și exercitarea presiunii asupra conducerii din Belarus ar fi inacceptabile”, se arată într-un comunicat al Kremlinului.
Ambele părți și-au exprimat interesul pentru soluționarea promptă a problemelor, mai precizează sursa citată. Anterior, Emmanuel Macron a îndemnat Uniunea Europeană să sprijine ”sutele de mii” de persoane care demonstrează pașnic în Belarus pentru ”respectarea drepturilor, libertății și suveranității lor”.
Același lucru l-a transmis Vladimir Putin și cancelarului german Angela Merkel. “Orice încercare de a interveni din exterior în afacerile interne ale țării, ceea ce ar duce la o escaladare suplimentară a crizei, ar fi inacceptabilă”, i-a comunicat Putin lui Merkel, în contextul în care Rusia a promis sprijin militar Belarusului și a mobilizat garda națională la granița ruso-bielorusă
De cealaltă parte, Merkel, care deține președinția rotativă a Consiliului UE, a subliniat că guvernul de la Minsk trebuie să evite violenţa şi să înceapă un dialog naţional cu opoziţia și societatea, transmite caleaeuropeana.ro.
Vladimir Putin a discutat și cu șeful Consiliului European, Charles Michel, ambele părți manifestându-și interesul în prevenirea unui “scenariu confruntațional”. În context, Kremlinul a transmis cu președintele rus și-a exprimat “îngrijorarea cu privire la încercările unor țări de a pune presiune pe conducerea Belarusului și de a destabiliza situația politică internă”.
State precum Polonia, Estonia și Lituania și-au manifestat sprijinul pentru poporul Belarusului. De altfel, prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki și-a exprimat această susținere în cadrul unei convorbiri telefonice cu Svetlana Tihanovskaia, candidata opoziției la funcția de președinte, care se află în prezent în Lituania, țară ce a avertizat la rândul său că un ajutor militar al Rusiei ar pune capăt ultimelor urme de independență ale Belarusului. Nu în ultimul rând, Estonia a solicitat organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU pentru discutarea situației din Belarus.
Liderii celor 27 de state membre ale UE se vor reuni miercuri într-o videoconferință extraordinară, UE condamnând, alături de SUA și de NATO, represaliile violente ale forțelor de ordine de la Minsk împotriva protestatarilor și au făcut apel la dialog între guvern, opoziție și societate, precum și la respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În același context, miniștrii afacerilor externe din țările UE au avut vinerea trecută o videoconferință în regim de urgență și au anunțat revizuirea relațiilor cu Belarusul și impunerea de sancțiuni împotriva celor responsabili de violență, represiune și falsificarea rezultatelor alegerilor.
02.01.2026
20:55
573
Vremea schimbătoare preia controlul – 3 ianuarie 2026
02.01.2026
20:54
357
Rachete rusești lovesc Harkov: 25 de răniți în urma unui atac devastator asupra unui bloc de apartamente
02.01.2026
20:20
464
Avion românesc transportă răniți de la Crans-Montana la un spital din Franța, după un incendiu devastator
02.01.2026
17:49
561
Drum modernizat pe strada Florilor, inaugurat de autorități prin programul „Europa este aproape”
02.01.2026
17:45
994
VIDEO // Teroare în armata lui Putin. O scurgere masivă de documente arată cum Rusia își EXECUTĂ și torturează propriii soldați. Mărturii CUTREMURĂTOARE: „Oamenii în scaune cu rotile sunt trimiși pe front, fără brațe sau picioare”
02.01.2026
16:56
817
Kremlinul ar pregăti o PROVOCARE de proporții, cu numeroase VICTIME, pentru a deraia discuțiile de pace mediate de SUA. Când ar urma să aibă loc operațiunea
02.01.2026
16:19
573
Familia unui român dispărut după incendiul din Elveția, sprijinită de autoritățile române pentru clarificarea situației
02.01.2026
14:53
820
Spaima rușilor, Kirilo Budanov, noul noul șef de cabinet al lui Volodimir Zelenski. Ce SARCINI are înlocuitorul lui Iermak
02.01.2026
14:27
759
Pierderi masive pentru Rusia în Ucraina: Statisticile alarmante ale conflictului de la începutul invaziei
02.01.2026
13:43
867
PREMIERĂ // Vacanță de 8 700 de lei, PLĂTITĂ de angajator. Tichetele de VACANȚĂ, disponibile începând cu 1 ianuarie 2026. Pașii pe care trebuie să-i faci pentru a beneficia de acestă facilitate
02.01.2026
20:55
562
Vremea schimbătoare preia controlul – 3 ianuarie 2026
02.01.2026
20:54
348
Rachete rusești lovesc Harkov: 25 de răniți în urma unui atac devastator asupra unui bloc de apartamente
02.01.2026
20:20
456
Avion românesc transportă răniți de la Crans-Montana la un spital din Franța, după un incendiu devastator
02.01.2026
17:49
550
Drum modernizat pe strada Florilor, inaugurat de autorități prin programul „Europa este aproape”
02.01.2026
17:45
981
VIDEO // Teroare în armata lui Putin. O scurgere masivă de documente arată cum Rusia își EXECUTĂ și torturează propriii soldați. Mărturii CUTREMURĂTOARE: „Oamenii în scaune cu rotile sunt trimiși pe front, fără brațe sau picioare”
02.01.2026
16:56
809
Kremlinul ar pregăti o PROVOCARE de proporții, cu numeroase VICTIME, pentru a deraia discuțiile de pace mediate de SUA. Când ar urma să aibă loc operațiunea
02.01.2026
16:19
563
Familia unui român dispărut după incendiul din Elveția, sprijinită de autoritățile române pentru clarificarea situației
02.01.2026
14:53
811
Spaima rușilor, Kirilo Budanov, noul noul șef de cabinet al lui Volodimir Zelenski. Ce SARCINI are înlocuitorul lui Iermak
02.01.2026
14:27
751
Pierderi masive pentru Rusia în Ucraina: Statisticile alarmante ale conflictului de la începutul invaziei
02.01.2026
13:43
858
PREMIERĂ // Vacanță de 8 700 de lei, PLĂTITĂ de angajator. Tichetele de VACANȚĂ, disponibile începând cu 1 ianuarie 2026. Pașii pe care trebuie să-i faci pentru a beneficia de acestă facilitate
02.01.2026
13:20
584
România oferă ajutor umanitar de urgență: șase tineri cu arsuri grave transportați din Elveția în Franța cu sprijinul Armatei
02.01.2026
12:48
545
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului „Laureații Sportului” 2025 în Moldova, celebrând excelența și perseverența în sport
02.01.2026
12:31
670
Ucraina susține că atacă doar ținte militare, în ciuda acuzațiilor Moscovei după un incident tragic în sud
02.01.2026
11:50
749
Frați condamnați la 10 ani de închisoare pentru abuzul surorii minore, dezvăluit după ce a rămas însărcinată la 12 ani
02.01.2026
10:57
577
Memorandum semnat pentru integrarea copiilor refugiați ucraineni în școlile din Moldova
02.01.2026
10:52
711
Europenii își doresc victoria Ucrainei în război, în timp ce planul de pace al lui Trump stârnește controverse și îndoieli
02.01.2026
10:44
551
Tânăr condamnat pentru incendierea unei mașini de poliție în Călărași: un an și jumătate de închisoare
02.01.2026
10:37
701
Rusia acuză Ucraina de atac asupra reședinței lui Putin și prezintă dovezi către SUA, dar Kievul contestă ferm acuzațiile
02.01.2026
10:27
645
Roaming gratuit între Moldova și UE din 1 ianuarie: cetățenii vor comunica la aceleași tarife ca acasă
02.01.2026
08:33
790
Viitor incitant pentru Ucraina: negocierile de pace se reiau cu accent pe securitate și cooperare internațională
02.01.2026
08:18
648
Horoscopul zilei 02.01.2026
02.01.2026
02:11
1121
Tragedii devastatoare în cluburi și discoteci: de la Crans-Montana la Colectiv, incendii fatale zguduie lumea
02.01.2026
01:12
1152
România sprijină transportul medicalizat al pacienților arși din clubul de la Crans-Montana prin dispoziția CNSU
01.01.2026
21:04
1062
Temperaturi ridicate în Republica Moldova din 2 ianuarie 2026
01.01.2026
18:29
1457
Kievul dezvăluie operațiunea de înscenare a morții unui lider militar rus, oferind detalii despre recompensă și activitățile de contraspionaj
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.76
1 USD
16.82
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














