Stiri

Vladimir Putin, de la „copilul-minune”, la președintele avid după putere. Liderul rus a avut o copilărie cumplită

Actualitate 14.03.2022 07:59 Vizualizări1935
Vladimir Putin, de la „copilul-minune”, la președintele avid după putere. Liderul rus a avut o copilărie cumplită

Vladimir Putin este în centrul atenției în aceste zile, după ce a decis pornirea războiului și invadarea Ucrainei. Odată cu detalii despre această situație tensionată ies, însă, la iveală și informații inedite despre viața președintelui rus. Astfel, potrivit presei internaționale, acesta a fost un băiat sărac, mic și agresat de copii.

Născut pe 7 octombrie 1952, în Leningrad, acum St. Petersburg, un oraș aflat asediu timp de 900 de zile în cel de-al Doilea Război Mondial, Putin nu a avut deloc o copilărie ușoară.

Potrivit jurnaliștilor de la Mirror, primul „război” dus de Vladimir Putin a fost în copilărie, împotriva șobolanilor care mișunau în blocul sovietic în care locuia acesta. Chiar el reunoștea mândru în cartea „In First Person: An Astonishingly Frank Self-Portrait”, ce a fost publicată în 2000 și detalia coșmarul trăit atunci.

„Erau hoarde de șobolani la intrarea din față. Eu și prietenii mei obișnuiam să-i urmărim cu bețe”, își amintea președintele rus.

„Odată am văzut un șobolan uriaș și l-am urmărit pe hol, până l-am împins într-un colț. Nu avea unde să fugă. Dintr-o dată, însă, s-a întors și a încercat să mă atace. Am fost surprins și speriat. Din fericire, însă, am fost mai rapid. Am fugit și i-am trântit ușa. Acolo, pe palier, am învățat ce înseamnă să fii încolțit”, a mai povestit el.

În ciuda faptului că această poveste poate fi doar o anecdotă din copilăria lui Vladimir Putin, ea a arată o altă parte a omului care acum ține în suspans o lume întreagă.

Tatăl lui Vladimir Putin a luptat în Al Doilea Război Mondial, iar mama lui, Maria, a fost la un pas să-și piardă viața din cauza foamei.

„La un moment dat, mama a leșinat de foame. Oamenii au crezut că a murit și au întins-o lângă alte corpuri neînsuflețite. Din fericire, însă, ea s-a trezit la timp și a început să geamă”, povestea președintele rus.

Totodată, tatăl său a fost unul dintre cei patru oameni care s-au întors din război în viață. Au plecat 28 de oameni din unitatea sa, dar doar patru au revenit acasă. El a șchiopătat pentru tot restul vieții din cauza rănilor provocate de schije. De asemenea, se crede că părinții lui Putin au pierdut doi copii mai mari în timpul războiului, unul de difterie, iar al doilea din cauza altei boli a copilăriei, care nu putea fi tratată la acel moment.

Vladimir Putin a fost, însă, un „copil-minune”, care a venit mai târziu în viața părinților săi, însă nu o duceau prea bine. Casa lor era sărăcăcioasă și o împărțeau cu alte două familii.

„Nu aveau apă caldă, nu exista cadă. Toaleta era oribilă. Era foarte frig, îngrozitor”, își amintea Vera Dmitrievna, fosta profesoară.

„Părinții lui Putin au lucrat aproape non-stop, mama lui în diferite locuri de muncă necalificate, tatăl său la o fabrică. A fost lăsat în voia lui. A crescut la curte cu alți băieți, ca toți copiii.”, povestea Masha Gessen, autoarea cărții ”The Man Without A Face: The Improbable Rise Of Vladimir Putin”.

„Era adesea agresat, cel puțin până când a început să studieze Sambo, o variantă a artelor marțiale”, a mai subliniat Masha Gessen, care explica că acesta „era foarte, foarte ambițios”.

Fosta soție a lui Vladimir Putin a făcut dezvăluiri neașteptate

Cei de la publicația britanică Express au scos la lumină câteva informații oferite chiar de fosta soție a lui Vladimir Putin, Lyudmila (Ludmila) Aleksandrova Ocheretnaya, pe care președintele o cunoscuse pe când aceasta era stewardesă. Într-o biografie din 2002 a liderului de la Kremlin, fosta lui parteneră de viață a povestit despre momentul în care a născut primul copil al cuplului, Maria.

Maria, acum în vârstă de aproape 37 de ani, a venit pe lume în timp ce tatăl ei era plecat într-o călătorie de afaceri. Mama ei, Ludmila, a mărturisit că a chemat un taxi să o ducă la spital în momentul în care a simțit că intră în travaliu. Mai mult, Vladimir Putin a ordonat ca pe fată să o cheme Maria, deși soția lui ar fi vrut să o numească Natasha.

„Am plâns, dar am realizat că nu exista nicio altă opțiune și că pe fiica mea o va chema Maria", a declarat Lyudmila, care și-a amintit la acea vreme că Putin nu numai că dădea ordine, dar și avea obiceiul de a întârzia. „După o oră, aproape că-mi venea să plâng din cauza umilinței".

Vladimir și Ludmila sunt părinții a două fete, Maria, născută în 1985, și Ekaterina, născută în anul următor.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 23.09.2026 23.09.2026 13:10 535 Horoscopul zilei 23.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.56 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri