Vladimir Putin ar suferi de demenţă. Un nou diagnostic, după Parkinson și cancer tiroidian
2326
Vladimir Putin suferă, cel mai probabil, de Parkinson şi de demenţă în stadiu incipient, iar paranoia şi frica lui faţă de trădători îl înnebunesc, a declarat un fost agent KGB, potrivit „The Sun”.
Sănătatea dictatorului de la Kremlin a fost mult timp sursa de speculaţii, surse occidentale sugerând că are probleme serioase de sănătate.
În ciuda faptului că secretarul de presă al lui Putin, Dmitri Peskov, a insistat că sănătatea lui Putin este „excelentă”, recentele sale apariţii publice, de după invazia Ucrainei, au pus sub semnul întrebării starea sa fizică.
Fostul spion rus Boris Karpichkov, în vârstă de 62 de ani, a spus că, pentru a-i fi protejată imaginea de „om puternic”, nici măcar membrii cercului intim al lui Putin nu sunt la curent cu starea sănătăţii sale.
Dezertorul rus, care locuieşte acum în Marea Britanie, a spus că Putin este paranoic şi vede pe toată lumea ca pe un posibil „trădător”, iar sănătatea lui este „o problemă deosebit de sensibilă”.
„Este nebun şi obsedat de idei paranoice sau cel puţin aşa acţionează. Vede literalmente peste tot, inclusiv în cadrul serviciilor de securitate ruse şi chiar în interiorul cercului său apropiat, doar «trădători». Este atât de suspicios şi atât de obsedat de ideile sale paranoice, încât acum poate fi comparat cu Stalin”, a declarat fostul agent pentru publicaţia The Sun.
Este foarte cunoscut că ultimii ani din viaţa lui Stalin au fost marcaţi de paranoia şi neîncredere. Acesta l-a întemniţat pe unul dintre medicii săi după ce i-a sugerat dictatorului să se retragă din viaţa politică pentru a încerca să-şi îmbunătăţească starea de sănătate.
Karpichkov a mai spus că este probabil ca Putin să sufere de mai multe boli, cum ar fi demenţă în stadiu incipient şi Parkinson.
„Nu sunt medic, dar există o îngrijorare serioasă că Putin suferă de numeroase afecţiuni fizice. Cel mai probabil din cauza accidentărilor din ultimii ani. Pe lângă acestea are şi unele probleme care afectează persoanele în vârstă, cum ar fi demenţa în stadiu incipient. Judecând după modul în care se mişcă, Putin ar putea suferi şi de Parkinson sau de alte tulburări neurologice grave cauzate de exemplu de o formă de cancer sau o tumoare cerebrală”.
Președintele rus Vladimir Putin a fost surprins recent de camerele de luat vederi în timp ce îi tremurau mâinile și picioarele, într-o întâlnire recentă cu omologul său din Belarus. Imaginile au provocat noi speculații că președintele rus ar putea avea boala Parkinson.
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















