Viteza face noi victime
1375
dse.md Un tânăr în vârstă de 27 de ani a decedat, iar pasagerul său a fost transportat de urgenţă la spital după ce maşina la volanul căreia se afla s-a tamponat într-un copac. Accidentul a avut loc noaptea trecută în oraşul Râşcani.
Un alt accident de circulație a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, în apropiere de localitatea Sadovoe, municipiul Bălți. Un automobile de model „Volkswagen” a derapat de pe traseu și s-a tamponat în copac. Şoferul maşinii în vârstă de 35 de ani nu a avut de suferit, iar pasagerul său, în vârstă de 55 de ani, a rămas blocat între fiarele maşinii. Pentru a-l salva pe acesta, a fost nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare, iar echipa SMURD i-a acordat primul ajutor calificat. Ulterior, acesta a fost transportat la spitalul din Bălți.
Circumstanţele şi cauzele incidentului urmează a fi cercetate de către oamenii legii.
27.03.2024
15:12
1978
ANCHETĂ // Doi polițiști ai IP Nisporeni au fost DEMIȘI, iar alții trei - sancționați, pentru că au încercat să MUȘAMALIZEZE accidentul provocat de primarul de Boldurești, soldat cu moartea unui adolescent de 14 ani
03.10.2019
08:59
5039
VIDEO // Imaginile care clarifică cine se face VINOVAT de accidentul rutier de la Buiucani. Consecințele puteau fi DRAMATICE. Troleibuzul a împiedicat producerea unui adevărat CARNAGIU
22.01.2019
20:01
3422
Gest nesăbuit al reginei, la numai o zi după accidentul provocat de soțul ei
06.12.2018
18:02
4040
S-a sinucis în ziua în care a divorțat
12.11.2018
18:04
2981
TRAGEDIE // Abia se căsătoriseră și au murit la câteva ore de la nunta de basm!
01.11.2018
10:19
4480
Român, martorul unui accident CUMPLIT în Franța: „Nu îmi venea să cred ce am trăit”
24.10.2018
19:02
6876
O femeie PARALIZATĂ își vedea soțul cum se FURIȘA în garaj în fiecare noapte. Până la urmă nu a mai rezistat și…
24.10.2018
08:02
2905
VIDEO // Accident la metroul din Roma: 20 de fani ai ŢSKA Moscova răniţi
01.07.2018
09:30
3335
VIDEO // „Am dat live ca să-l oprească poliția”. Mărturia bărbatului care a transmis pe Facebook accidentul în care i-a murit soția
28.05.2018
20:03
2113
O femeie în vârstă de 90 de ani a intrat cu mașina în mulțime – un mort și trei răniți
20.03.2026
23:29
162
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
293
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
345
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
332
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
394
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
357
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
363
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
344
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
476
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
479
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
409
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
500
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
567
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
582
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
611
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
582
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
630
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
750
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
763
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
741
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
762
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
807
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
721
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
830
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
730
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














