10:11:09 22.08.2025
Stiri

Vitalie Marinuţă, preşedinte al Partidului Liberal?

Important 14.04.2013 12:04 Vizualizări3041
Vitalie Marinuţă, preşedinte al Partidului Liberal?
Liderul Partidului Liberal (PL) Mihai Ghimpu susţine că „răzvrătiţii” care optează pentru reformarea PL prin preluarea conducerii liberalilor de către Dorin Chirtoacă îşi doreau, de fapt, să-l instaureze în scaunul de preşedinte al formaţiunii pe actualul ministru în exerciţiu al Apărării, Vitalie Marinuţă.

„Ei au pregătit o presiune asupra mea ca să votez pentru Vlad Filat şi dacă nu, au crezut că Marinuţă va fi un bun preşedinte. Pe Marinuţă - a venit, l-a adus cineva acolo, l-am făcut ministru, general, l-am pedepsit pentru nişte lucruri murdare”, a declarat Mihai Ghimpu într-o emisiune televizată. Apoi, le şedinţa de sâmbătă a Consiliului republican al PL, liderul liberal a adăugat, cu referire la Marinuţă, că “aista se ocupa cu marinatul pătlăgelilor lângă Nistru, l-am adus şi l-am făcut general”.

În cadrul evenimentului de sâmbătă, cinci deputaţi liberali au fost excluşi din partid, câţiva lideri de filiale teritoriale, iar miniştrilor şi viceminiştrilor desemnaţi din partea PL care fac parte din Consiliul de reformare a partidului le-a fost retrasă susţinerea politică.

Deputaţii excluşi din PL sunt prim-vicepreşedintele partidului Ion Hadârcă, secretarul general al PL Oleg Bodrug, deputaţii Ana Guţu, Anatol Arhire şi Vadim Vacarciuc. Astfel, PL a rămas cu şapte deputaţi în Parlament.

Deşi Mihai Ghimpu i-a numit „deputaţi perdanţi” şi cu alte calificative pe cei care au constituit Consiliul de reformare a PL, aceştia nu au comentat, deocamdată, răbufnirile liderului liberal.

Raisa Lozinschi
Autor:
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte