VIDEO // Un fost apropiat al liderului PPDA spune că MAI nu a întreprins acțiuni împotriva unor apropiați ai lui Plahotniuc: „Pentru mine este un lucru straniu, dispuneam de multe informații… Am apelat la domnul Năstase, dar răspunsul lui m-a jignit”
2382
gzt.md Fostul șef al Direcției nr. 6 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, Anatol Macovei, care a fost printre primii care au sprijinit guvernarea „ACUM” – PSRM, se declară nemulțumit de faptul că ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, nu ar fi dat dovadă de voință politica în ceea ce privește inițierea unor cauze penale persoanelor apropiate lui Vlad Plahotniuc.
Macovei a declarat la o emisiune de la postul TVC 21 că societatea avea mari așteptări de la noua conducerea a MAI, mai ales în ceea ce privește inițierea unor cauze penale pe numele unor apropiați ai fostului lider democrat, însă lucrurile nu s-au mișcat din loc. Acesta a afirmat că în privința unor persoane existau „probe concludente”, dar aceștia continuă să activeze și astăzi în poliție sau în alte instituții ale statului.
„Pentru mine este un lucru straniu… Dispuneam de foarte multe informații. Sunt ferm convins că foarte multă lume era gata să depună declarații, mărturii, să participe activ în urmărirea penală îndreptată spre pedepsirea cestor persoane, dar s-a dezamăgit. Eu cred că nu s-a dorit, dat fiind faptul că am apelat la d-nul Năstase cu așa propunere. Unul dintre răspunsuri, care pe mine m-a jignit, a fost că dumnealui „a luptat cu regimul Plahotniuc mulți ani, iar oamenii care au stat într-o parte nu au decât să aștepte”. Am fost ignorați. Ne-am pomenit în situația că cei care au participat la toate nelegiuirile din ultimii ani au profitat de această situație și ne-au creat nouă, cei care am ieșit și am declarat deschis susținerea pentru noua guvernare, probleme enorme”, s-a plâns Macovei.
Totodată, Macovei a adăugat că, de când Andrei Năstase se află la cârma ministerului de Interne, activitatea instituției a bătut pasul pe loc: „N-am observat careva mișcări, progrese, lucruri îndreptate spre binele societății”.
Sursa citată a mai spus că actualul ministru și-ar fi numit unele rude în cadrul subdiviziunilor ministerului de Interne.
Amintim că șeful Direcției nr.6, Protecția Martorilor, din cadrul INI, Anatol Macovei, alături de alți câțiva polițiști, a declarat că sprijină Guvernul Maiei Sandu în săptămâna când în R. Moldova era o dualitate de putere. Chiar dacă era un susținător aprig al liderului PPDA, Macovei a fost concediat, după ce o anchetă de serviciu a stabilit că acesta a folosit mașina de serviciu în scopuri personale.
23.12.2025
19:36
520
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
15:46
555
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:26
573
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
11:48
637
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
22.12.2025
17:48
852
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
14:37
1035
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
19.12.2025
19:18
1345
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
1697
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
2121
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
1783
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
24.12.2025
04:11
76
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
494
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
612
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
523
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
597
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
508
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
597
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
630
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
537
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
674
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
547
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
565
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
15:26
564
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
15:08
598
Infracțiuni îngrozitoare: Femeie din Rîșcani condamnată la 15 ani pentru exploatarea prin muncă și cerșetorie a doi copii
23.12.2025
12:55
642
Un tânăr chișinăuian se dădea drept lucrător bancar și a păcălit o femeie de 16.999 lei pentru un iPhone 16, condamnat cu suspendare
23.12.2025
11:56
680
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
23.12.2025
11:48
628
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
23.12.2025
08:35
711
Horoscopul zilei 23.12.2025
23.12.2025
00:29
852
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
23.12.2025
00:10
1151
Vance prezice dificultăți majore în eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina: teritoriul Donbas și alte concesii, obstacole serioase în calea unei soluții pașnice
22.12.2025
20:23
946
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
731
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:48
847
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
17:34
889
Moscova critică ”progresele lente” în negocierile cu SUA și acuză ”tentative răuvoitoare” ale unor state de a le sabota, dar își arată disponibilitatea pentru un acord de neagresiune cu UE și NATO
22.12.2025
17:28
840
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














