VIDEO // Replica lui Cavcaliuc: Pe cine îl acuză că i-ar fi „comandat” dosarele penale: „Toate probele sunt salvate peste hotare”
2138
Fostul șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Gheorghe Cavcaliuc, crede că cele trei urmăriri penale inițiate de către procurori pe numele său ar fi o „comandă politică”.
Mai mult, Cavcaliuc spune că știe cine i-ar crea probleme și spune că are „probe salvate peste hotare” în privința acestei persoane, deși nu a oferit niciun nume.
„Acest haos din R. Moldova nu se va termina nici azi, nici mâine și nici peste jumătate de an. Justiția la televizor rămâne, cu părere de rău, un atu în R. Moldova. (…) Calific această acțiune ca o comandă politică și știu de la cine și în ce circumstanțe este făcută această comandă politică și de ce. Vreau să le spun acelor persoane care au făcut acest lucru folosind instituțiile statului că eu nu mă tem. Unu: nu am de gând să plec din țară. Doi: voi lupta și îmi voi demonstra nevinovăția. Trei: toate probele care arată spre vinovăția acestei persoane care a comandat această răfuială, prin justiția moldovenească, sunt salvate peste hotarele țării și, indiferent dacă voi fi mort sau voi fi închis în pușcărie, societatea noastră și comunitatea internațională va afla cine și cu ce scop a comandat acest lucru, prin justiția moldovenească, care, cu părere de rău, încă este controlată politic”, a declarat Gheorghe Cavcaliuc într-un briefing de presă.
Amintim că Procuratura Generală a anunțat astăzi că a anulat ordonanțele de neîncepere a urmăririi penale, emise anterior de Procuratura Anticorupție în privința fostului șef adjunct al IGP, și a dispus reluarea procesului penal, iar în două cazuri - începerea în privința acestuia a două dosare penale pentru „depășirea atribuțiilor de serviciu”.
Potrivit procurorilor, neregulile au fost constatate de Procuratura Generală în cadrul verificărilor proceselor penale pornite în baza sesizărilor depuse anterior la Procuratura Anticorupție și Centrul Național Anticorupție, inclusiv de către Serviciul Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) al MAI, ex-șeful IGP ș.a.
SPIA ar fi stabilit o serie de încălcări pretins abuzive ale lui Cavcaliuc, care în cursul anului 2015 ar fi aplicat ilegal stimulări, sancțiuni disciplinare, avansări, transferuri, concedieri, acordat grade speciale și concedii, fără a avea împuterniciri în acest sens, prejudiciind statul în proporții deosebit de mari.
Deși ulterior angajații MAI au fost repuși în drepturi prin deciziile irevocabile ale instanțelor de judecată, fiecare fiind despăgubit cu sute de mii de lei, iar caracterul ilegal al acțiunilor șefului adjunct al IGP a fost confirmat, Procuratura Anticorupție a refuzat, în perioada anilor 2015 – 2019, pornirea urmăririi penale în privința acestuia, arhivând materialele.
05.11.2025
16:56
81
Socialiștii din Moldova critică denunțarea acordului cu Rusia privind centrele culturale și amenință cu acțiuni juridice
05.11.2025
16:37
91
Alexandru Munteanu își începe mandatul de premier cu o vizită importantă la București
05.11.2025
16:07
218
Interferențe digitale străine la alegerile din Franța 2024: grupul rus Storm-1516 acționează din nou
05.11.2025
15:38
225
Vinurile moldovenești încântă Japonia: Peste 200 de sortimente prezentate la Vernisajul Vinului din Tokyo
05.11.2025
15:01
273
Moldova în topul progreselor educaționale: Reformele europene dau roade în educație și cercetare
05.11.2025
14:49
273
Femeile se bucură de beneficii mai rapide în prevenirea bolilor coronariene prin sport, arată un studiu recent
05.11.2025
14:46
321
Studiu: Vaccinarea anti-COVID-19, esențială pentru protecția tinerilor împotriva efectelor grave ale infecției
05.11.2025
14:39
482
Tensiuni diplomatice: Chișinăul închide Centrul rus de știință și cultură, provocând nemulțumirea Moscovei
05.11.2025
13:26
452
Cercetătorii maghiari dezvoltă un medicament revoluționar împotriva cancerului: teste pe șoareci indică vindecare completă cu o singură doză
05.11.2025
13:24
362
Guvernul aprobă controlul coordonat la frontiera feroviară Cantemir–Fălciu pentru a fluidiza traficul și a spori siguranța frontera pedestră
05.11.2025
16:07
49
Interferențe digitale străine la alegerile din Franța 2024: grupul rus Storm-1516 acționează din nou
05.11.2025
15:38
69
Vinurile moldovenești încântă Japonia: Peste 200 de sortimente prezentate la Vernisajul Vinului din Tokyo
05.11.2025
15:01
230
Moldova în topul progreselor educaționale: Reformele europene dau roade în educație și cercetare
05.11.2025
14:49
233
Femeile se bucură de beneficii mai rapide în prevenirea bolilor coronariene prin sport, arată un studiu recent
05.11.2025
14:46
273
Studiu: Vaccinarea anti-COVID-19, esențială pentru protecția tinerilor împotriva efectelor grave ale infecției
05.11.2025
14:39
395
Tensiuni diplomatice: Chișinăul închide Centrul rus de știință și cultură, provocând nemulțumirea Moscovei
05.11.2025
13:26
418
Cercetătorii maghiari dezvoltă un medicament revoluționar împotriva cancerului: teste pe șoareci indică vindecare completă cu o singură doză
05.11.2025
13:24
340
Guvernul aprobă controlul coordonat la frontiera feroviară Cantemir–Fălciu pentru a fluidiza traficul și a spori siguranța frontera pedestră
05.11.2025
13:21
352
Elevii și studenții din Moldova vor putea învăța limba chineză printr-un nou acord educațional cu China
05.11.2025
13:13
379
Nouă boală neurologică rară identificată: afectează doar 13 persoane la nivel mondial
05.11.2025
13:02
378
Condamnat la 14 ani de închisoare după o tragedie domestică la Ialoveni: Impactul violenței în familie
05.11.2025
12:20
308
Guvernul susține tinerii sportivi prin extinderea programului de burse internaționale
05.11.2025
12:18
652
Rusia solicită capitularea trupelor ucrainene din Pokrovsk și Kupiansk pentru a supraviețui încercuirii totale.
05.11.2025
11:57
397
UE ar putea câștiga Balcanii înainte de influențele Rusiei și Chinei, avertizează Nicu Ștefănuță
05.11.2025
11:54
319
CyberCon Moldova 2025: Securitatea cibernetică prin acțiune și educație națională în Republica Moldova
05.11.2025
11:33
352
Alexandru Munteanu îndeamnă miniștrii la efort susținut pentru reforme și integrare europeană sporită
05.11.2025
11:32
465
Guvernul trimite un semnal clar Moscovei prin denunțarea Acordului cultural cu Rusia
05.11.2025
11:25
446
Critici dure de la Ben Hodges: Retragerea trupelor americane din România, o decizie neinspirată în fața provocărilor rusești
05.11.2025
11:25
461
UE pregătită să extindă frontierele până în 2030: Moldova și Ucraina pe drumul aderării, Serbia și Georgia în impas. Ce opțiuni sunt pentru eliminarea vetoului?
05.11.2025
10:40
493
Guvernul a DENUNȚAT acordul cu Rusia privind activitatea Centrului rus de cultură. Cristian Jardan: „Acest centru nu era nicidecum cultural, dar un centrul pentru subminarea suveranității R. Moldova”
05.11.2025
10:27
665
Guvernul a numit un nou DIRECTOR al Serviciului Vamal
05.11.2025
10:10
357
Pedepse aspre pentru trafic de droguri la Chișinău: Un bărbat și doi tineri condamnați la închisoare
05.11.2025
09:58
441
Roberta Metsola vizitează Chișinău pentru a susține parcursul european al Moldovei în cadrul Parlamentului
05.11.2025
09:50
453
Viorica Ostafeiciuc demonstrează că agricultura de succes în Moldova este posibilă datorită sprijinului IFAD
05.11.2025
09:42
537
Congresul american în flăcări: retragerea trupelor din România provoacă tensiuni între Pentagon și legislatori
Interferențe digitale străine la alegerile din Franța 2024: grupul rus Storm-1516 acționează din nou
Vinurile moldovenești încântă Japonia: Peste 200 de sortimente prezentate la Vernisajul Vinului din Tokyo
Moldova în topul progreselor educaționale: Reformele europene dau roade în educație și cercetare
Femeile se bucură de beneficii mai rapide în prevenirea bolilor coronariene prin sport, arată un studiu recent
1 MDL
1 EUR
19.68
1 USD
17.13
1 RON
3.87
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41


Inapoi














