VIDEO // R. Moldova, INIMA Europei pe 1 iunie. Peste 700 de milioane de europeni vor fi cu ochii pe R. Moldova: „Ne-am obișnuit să credem că suntem mici și că de noi nu depinde nimic... Suntem o republică de oameni omenoși și liberi în gândire”
2040
Summitul Comunității Politice Europene (CPE) va aduce la Chișinău 50 de lideri europeni, iar peste 700 de milioane de cetățeni ai continentului european vor fi cu ochii pe R. Moldova, pentru a afla deciziile ce vor fi luate de participanții la reuniunea găzduită în premieră de republica noastră, se arată într-un videoclip de promovare publicat pe pagina de Facebook a reuniunii.
Organizatorii prezintă, pe scurt, povestea cetățenilor R. Moldova și alegerea lor de a ajunge în marea familie a Uniunii Europene.
„Cine suntem și încotro mergem? Ne-am obișnuit să credem că suntem mici, neimportanți și că de noi nu depinde nimic. Dar oare nu tot noi suntem cei care schimbă lucrurile în fiecare zi? Echipa de savanți care lansează primul satelit moldovenesc, dar și cei care învață copiii că prin efort și imaginație imposibilul devine posibil. Artiști născuți în R. Moldova, care evoluează astăzi pe marile scene ale lumii, dar și cei care își dedică viața pentru ca altcineva să fie cel mai bun. Sportivii care vin din competiții grele ca să răsune de pe podium imnul R. Moldova. Dar și cei care au grijă ce republică vor moșteni generațiile care vor veni.
CITIȚI și IMPORTANT! Străzile din centrul Chișinăului care vor fi BLOCATE miercuri, 31 mai, de la ora 17.00, și traseele alternative pe care vă veți putea deplasa în următoarele zile
Noi suntem drumarii care se trezesc odată cu soarele ca să ne facă republica mai frumoasă. Dar și cei care se culcă la răsărit ca să dezvolte acasă noi tehnologii. Tot noi suntem cei care nu își uită rădăcinile, dar și cei care își riscă viața la mii de kilometri de casă pentru a da o mână de ajutor.
Suntem o republică de oameni deschiși la suflet, omenoși și liberi în gândire. Oameni care au ales să trăiască în demnitate și democrație. Pe 1 iunie, Europa va veni la noi acasă. 50 de lideri vor veni în R. Moldova. Peste 700 de milioane de cetățeni ai continentului european vor fi cu ochii pe noi. Acesta este meritul nostru, al tuturor cetățenilor R. Moldova!” se arată în mesajul postat pe Facebook.
Pe 1 iunie 2023, R. Moldova va găzdui cel de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, o inițiativă ce reunește 47 de state europene, dintre care 27 ale UE și liderii principalelor instituții ale UE – președinții Consiliului European, Comisiei Europene și Parlamentului European.
24.12.2025
15:28
329
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
328
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
320
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
543
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
555
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
550
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
688
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
845
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
822
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
908
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
786
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
24.12.2025
15:28
288
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
293
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
293
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
519
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
541
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
533
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
666
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
824
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
799
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
891
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
778
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
840
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
956
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
796
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
806
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
729
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
954
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
701
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
724
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
15:26
736
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
15:08
773
Infracțiuni îngrozitoare: Femeie din Rîșcani condamnată la 15 ani pentru exploatarea prin muncă și cerșetorie a doi copii
23.12.2025
12:55
810
Un tânăr chișinăuian se dădea drept lucrător bancar și a păcălit o femeie de 16.999 lei pentru un iPhone 16, condamnat cu suspendare
23.12.2025
11:56
824
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
23.12.2025
11:48
776
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
23.12.2025
08:35
816
Horoscopul zilei 23.12.2025
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














