Stiri

VIDEO // Premierul Recean a votat pentru PACE și prosperitate, dar atrage atenția asupra FRAUDEI pregătite de „grupările criminale” de luni de zile: „Alegerile sunt deja influențate de un vot fraudat”

Actualitate 03.11.2024 11:21 Vizualizări891
VIDEO // Premierul Recean a votat pentru PACE și prosperitate, dar atrage atenția asupra FRAUDEI pregătite de „grupările criminale” de luni de zile: „Alegerile sunt deja influențate de un vot fraudat”

Prim-ministrul Dorin Recean a votat astăzi pentru „pace și prosperitate”, însă a atras atenția că „grupările criminale”, care de luni bune au pregătit fraudarea scrutinului, pot fi învinse doar prin participarea masivă în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

Premierul Recean și soția sa, Stela, au așteptat la coadă în jur de cinci minute, iar după ce au aruncat în urnă buletinele de vot au făcut declarații în fața presei.

„Am votat pentru pace, pentru prosperitate, pentru ca noi să ne construim liber viața noastră aici, acasă. Suntem într-un moment de atac din partea grupărilor criminale, care au cumpărat foarte multe voturi. Și de asta este foarte important să ne mobilizăm și să votăm. Doar votul nostru va învinge această fraudă electorală. Ministerul Afacerilor Interne, dar și alte instituții lucrează intens pentru ca să putem preveni acest atac asupra democrației noastre. Noi trebuie să încurajăm pe fiecare să iasă la vot. Votul nostru va decide care va fi viitorul R. Moldova. Noi trebuie să alegem astăzi liderul care ne va conduce spre prosperitate, spre Uniunea Europeană și spre o viață mai bună aici, la noi acasă”, a precizat Recean.



Oficialul susține că reprezentanții „grupărilor criminale” vor încerca și astăzi să cumpere voturi, însă frauda are loc de luni bune.

„Este important să înțelegem că votarea este deja influențată de un vot fraudat. Pentru că această fraudă a fost pregătită din timp, a durat luni de zile. Soluția noastră este să ieșim masiv la vot și să dăm un vot onest pentru viitorul R. Moldova”, a punctat prim-ministrul Recean.

De partea cealaltă, Stela Recean a menționat că R. Moldova are acum o șansă unică să devină parte a UE.

„Am votat pentru această șansă unică, pentru ca republica noastră să devină rapid parte a UE. Am votat pentru prosperitate și bunăstare în fiecare familie, pentru locuri de muncă mai bine plătite, acces la educație, acces la servicii medicale de calitate pentru fiecare cetățean, dezvoltarea afacerilor și cel mai important – prosperitate pentru o țară întreagă”, a conchis Stela Recean.

Autor: ZiarulNational
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.27 1 RON 3.83 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri