VIDEO // O trupă rock l-a ironizat pe Putin la Eurovision 2023: A cântat în chiloți, cu rachete uriașe fluturând pe scenă. Despre ce a cântat Ucraina
3481
Profimedia
Chiar dacă președintelui ucrainean Volodmir Zelenski nu i s-a permis să țină un discurs la marea finală de la Eurovision 2023, au fost artiști care au avut mesaje despre război.
Reprezentanta Croației la Eurovision 2023, trupa de rock Let 3, una dintre cele mai exentrice apariții de la Liverpool, a cântat „Mama SC”, o piesă antirăzboi și o metaforă pentru Federația Rusă.
„Mamă, mă duc să mă joc / Mamă, mă duc la război”, au cântat băieții de la Let 3.
CITIȚI și „Soarele şi Luna”, pe locul 18 la Eurovision 2023: Ce punctaje şi căror state a oferit juriul din R. Moldova
Într-un interviu, trupa, formată din Damir Martinović, Zoran Prodanović, Ivan Bojčić, Dražen Baljak și Matej Zec, a declarat că titlul melodiei este o referire la litera rusă Shcha.
Membrii trupei au spus că melodia îi ironizează pe dictatori pentru că sunt „copilăroși" și pun un accent deosebit pe Vladimir Putin și decizia sa de a invada Ucraina în 2022.
În melodie „Mama SC”, trupa face referire la un tractor de mai multe ori, acesta fiind menit să îl simbolizeze pe președintele belarus Alexander Lukașenko.
Acesta a sprijinit invazia lui Putin în Ucraina, permițându-i să lanseze atacuri de pe teritoriul Belarusului, și i-a făcut cadou un tractor la cea de-a 70-a aniversare lui Putin.
Croații de la Let 3 au urcat pe scenă îmbrăcați în haine pătate de sânge și haine militare, ca mai apoi să se dezbrace.
Membrii trupei au mărșăluit pe scenă purtând uniforme de soldat și au început să scandeze, înainte de a se dezbrăca în lenjerie intimă și de a flutura rachete uriașe.
Trupa e cunoscută pentru gesturile indecente pe care le face în timpul concertelor, transmite Hotnews.
Trupa și-a câștigat o reputație pentru spectacolele live controversate și uneori obscene. În țara natală a fost amendată după ce în timpul unui spectacol au rămas în fundul gol.
Pe parcursul carierei, membrii trupei Let 3 și-au exprimat sprijinul pentru drepturile femeilor și LGBT și au luat poziție împotriva politicii conservatoare.
CITIȚI și INFOGRAFIC // Voturile publicului la Eurovision 2023: România și Italia au acordat punctaje maxime lui Pasha Parfeni, iar R. Moldova a oferit 12 puncte Ucrainei
Ucraina la Eurovision 2023
Și reprezentanta Ucrainei la Eurovision 2023 a avut o melodie despre ostilitățile care au loc în țara invadată de Rusia în 2022.
Piesa trupei ucrainene Tvorchi, Heart Of Steel, a fost inspirată de asediul de la Mariupol și de de apărarea combinatului siderurgic Azovstal.
Rușii au bombardat orașul universitar Ternopil, orașul de de unde se trage duoul, fiind atacat de rachete rusești chiar în momentul în care cei doi au urcat pe scenă.
Suedia a câștigat finala Eurovision 2023, care s-a desfășurat sâmbătă seara, la Liverpool, în timp ce artista Loreen a obținut 583 de puncte, cucerind acest trofeu pentru a doua oară în cariera ei.
Este a doua oară în istoria concursului când un artist câștigă marele premiu de două ori.
Republica Moldova s-a clasat pe locul 18, în timp ce Ucraina s-a clasat pe locul 6.
22.03.2026
21:51
423
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
815
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
547
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
667
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
690
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
743
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
705
Horoscopul zilei 22.03.2026
828
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
963
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
782
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
22.03.2026
21:51
417
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
810
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
543
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
663
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
687
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
740
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
698
Horoscopul zilei 22.03.2026
824
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
959
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
779
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
951
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
906
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1083
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
972
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1211
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
921
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
964
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
1117
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
1189
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
1063
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
987
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1067
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
1089
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
1119
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
1048
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














