VIDEO // Mobilizare totală a Poliției: 900 de oameni ai legii și voluntari au căutat astăzi tânăra de 19 ani dispărută la Orhei de pe 12 aprilie
1786
Peste 900 de polițiști din R. Moldova, dar și voluntari și-au unit astăzi eforturile pentru a căuta tânăra de 19 ani de la Orhei, dispărută din seara zilei de 12 aprilie curent, atunci când a urcat într-o mașină.
Cadavrul fetei a fost găsit astăzi la amiază, într-o pădure de lângă satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești, unde locuiește șoferul mașinii în care a urcat tânăra. Ana Maria era însărcinată în șase luni și în acea seară se întorcea la căminul Colegiului pedagogic din Orhei unde învăța, după ce făcuse meditații cu un copil din localitate.
„A fost o provocare enormă pentru noi toți să găsim această fată, dispărută în circumstanțe dubioase la Orhei. Consecințele sunt triste, dar am făcut tot posibilul ca împreună să putem acționa așa ca legea să poată fi aplicată corect. A fost o săptămâna în care am examinat fiecare centimetru de pământ, am analizat mii de înregistrări video, am mers prin ploaie, am ridicat fiecare piatră, am verificat fiecare loc și am întors toate gunoiștele. Dar rezultate sunt atunci când sunt Oameni, mulți Oameni. Astăzi am fost peste 900. Colegilor noștri polițiști, peste 700 la număr, li s-au alăturat colegi din alte subdiviziuni și persoane civile care au mers cot la cot cu noi. Mulțumim tuturor. Pentru noi a contat fiecare persoană. Transmitem condoleanțe familiei și rudelor. Muncim în continuare pentru a elucida fiecare detaliu al acestui caz”, a transmis Poliția.
Suspectul, un bărbat de 45 de ani, șoferul maișinii în care a ucrat fata, se află în custodia oamenilor legii, dar nu colaborează cu ancheta. Acesta a lucrat anterior ca polițist de sector în satul Chițcanii Vechi, după care a plecat în Italia cu soția și cei doi copii ai lor. De câțiva ani, acesta se întorsese acasă, a divorțat de soție și locuia singur.
01.04.2026
02:04
313
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
329
Oracle concediază masiv mii de angajați în timp ce pompează zeci de miliarde în inteligența artificială
01.04.2026
01:20
332
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
429
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
509
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
484
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
433
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
435
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
656
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
606
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
01.04.2026
02:04
290
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
307
Oracle concediază masiv mii de angajați în timp ce pompează zeci de miliarde în inteligența artificială
01.04.2026
01:20
313
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
413
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
498
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
474
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
424
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
426
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
647
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
599
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
649
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
605
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
668
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
712
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
706
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1395
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
627
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
747
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
762
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
728
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
843
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
840
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
640
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
785
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
753
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
760
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














