VIDEO // Mișcarea „UNIREA” insistă pe lângă PUN să se așeze la masa negocierilor pentru identificarea unui candidat comun la alegerile prezidențiale: „E nevoie de un candidat comun al UNIONIȘTILOR, pentru a accede în turul II”
2114
Mișcarea politică „UNIREA”, formată din cinci partide extraparlamentare, consideră că Partidul Unității Naționale (PUN) trebuie să se așeze la masa negocierilor pentru identificarea unui candidat comun al unioniștilor la alegerile prezidențiale.
Reprezentanții Mișcării „UNIREA” spun că au lansat mai multe invitații reprezentanților PUN și președintelui Octavian Țîcu, care deja și-a exprimat intenția de a candida la prezidențiale, dar nu a primit niciun răspuns.
„Dacă ei spun că nu putem să ne vedem față în față din cauza pandemiei, atunci putem să ne întrunim online. Noi am decis că de astăzi și până duminică, la ora 19.00, ne vom întruni online și vom aștepta ca și cei de la PUN să se alăture. Trebuie să discutăm deschis în fața unioniștilor cum trebuie să ne prezentăm la prezidențiale. Noi credem că e nevoie de un singur candidat”, a spus liderulliberalilor, Dorin Chirtoacă.
Acesta a mai adăugat că, având în spate trei mandate de primar general al capitalei, ar avea dreptul moral să fie candidatul comun al unioniștilor la prezidențiale.
„Eu pot participa la orice dezbatere televizată. Unirea nu poate fi promovată prin dezbinare, este un absurd. Doar dacă vom fi uniți unioniștii se vor mobiliza pentru alegeri și nu doar cele prezidențiale. Eu nu vreau să candidez doar pentru ca să-mi satisfac un orgoliu. Având în spate trei mandate de primar general, puteam să mă declar candidat al unioniștilor. Dar noi ne dorim să fim uniți. Unioniștii nu mai vor să dea un vot util pentru altcineva, de aceea e nevoie de un candidat unionist, care să ajungă în turul II la prezidențiale. De astăzi și până duminică, vom organiza ședințe și sperăm că se vor alătura și cei de la PUN”, a punctat Chirtoacă.
Și liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a afirmat că oamenii mereu îl întreabă de ce nu sunt uniți unioniștii. „Toți cei care îi întâlnesc solicită ca unioniștii să se unească. Dacă avem capacitatea să ne unim, atunci se poate de obținut un rezultat de care și unioniștii vor fi uimiți”, a conchis Costiuc.
Anterior, conducerea PUN a declarat că nu doar partidele unioniste ar trebui să-și consolideze eforturile pentru ca Igor Dodon să nu câștige cel de-al doilea mandat de președinte al R. Moldova. Această declarație a fost făcută de parlamentarul Octavian Țîcu, după ce Mișcarea Politică „UNIREA” le-a propus reprezentanților PUN să desemneze un candidat comun la prezidențiale.
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU
















