VIDEO // MĂRTURIE înfiorătoare: O cântăreaţă celebră, hărţuită sexual de la 8 ani
1944
Cântăreaţa Jewel Kilcher, în vârstă de 41 de ani, a declarat într-un interviu acordat publicaţiei „The Hollywood Reporter” că a fost hărţuită sexual de bărbaţi încă de la vârsta de 8 ani şi că experienţele trăite au ajutat-o mai târziu, când şi-a lansat cu adevărat cariera muzicală.
Cântăreaţă şi compozitoare, Jewel a lansat pe 11 septembrie cel de-al 12-lea album de studio al său, „Picking Up the Pieces”, iar, marţi, este programată apariţia autobiografiei „Never Broken: Songs Are Only Half the Story”.
„Industria muzicală este o afacere dominată de bărbaţi. Nu m-am folosit niciodată de faptul că sunt femeie să ajung sus. Nu am făcut niciun compromis. Întotdeauna mi-am dorit să nu am de-a face cu asta, iar genul acesta de gândire se transmite tuturor celor din jurul tău”, a declarat Jewel, adăugând că ştie destul de multe cazuri în care femeile au cedat pentru un compliment. „Am simţit că bărbaţii sunt dispuşi să profite, dacă văd ceva vulnerabil”, a mai spus cântăreaţa.
Jewel spune că s-a confruntat cu hărţuirea sexuală încă de pe vremea când cânta în oraşul său natal din Alaska. „Când aveam 8 ani, existau bărbaţi care-mi puneau în palmă monede spunându-mi „Sună-mă, ar fi minunat să facem sex când vei fi mai mare” şi multe alte lucruri oribile", a mărturisit artista.
În acelaşi timp, Jewel consideră că aceste experienţe au ajutat-o în momentul în care a semnat primul său contract cu o casă de discuri, la vârsta de 18 ani, şi a intrat în industria muzicală. „Am învăţat să-mi păstrez energia pentru mine şi nimic în ceea ce mă priveşte nu părea abordabil. Iar, pe măsură ce bărbaţii se apropiau de mine, am devenit tot mai bună la a mă descurca cu aceste situaţii, fără a-i enerva, folosindu-mă de inteligenţă şi umor”, a mai spus artista laureată cu patru premii Grammy.
09.09.2025
13:06
18315
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
21226
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
33094
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
22934
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
21349
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
13804
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
13341
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
14517
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
14075
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
26.05.2025
11:55
14612
Un film distins cu Premiul Oscar și Globul de Aur, proiectat la Chișinău: Intrarea este liberă
22.05.2025
16:55
14607
Jennifer Lopez, dată în judecată pentru că a publicat pe reţelele de socializare fotografii cu ea pentru care nu deţinea drepturi de autor: Dune de 150 000 de dolari pentru fiecare poză
21.05.2025
13:50
14475
Intervision, alternativa lui Putin la Eurovision, va avea loc pe 20 septembrie
25.12.2025
15:57
20
Decizie crucială pentru Franța: Kremlinul propune o soluție în cazul cercetătorului Laurent Vinatier, acuzat de spionaj în Rusia
25.12.2025
12:44
410
Volodimir Zelenski își exprimă dorința ca Putin să dispară într-un mesaj de Crăciun televizat, subliniind lupta pentru pace și unitate în Ucraina
25.12.2025
12:25
335
Ambasadorul Poloniei în Franța, suspendat din funcție în urma unei anchete privind diplome false
25.12.2025
08:19
553
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
485
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
1003
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
1091
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
613
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
654
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
798
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
783
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
767
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
929
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
879
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
889
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
1068
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
1182
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
1239
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
1164
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
1044
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
1141
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
1425
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
1076
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
1065
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
1007
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














