Stiri

VIDEO // Maia Sandu, un nou MESAJ adresat cetățenilor: „E datoria noastră să mergem până la capăt și să scoatem țara din strânsoarea HOȚILOR. Să ieșim la vot ca să nu le permitem corupților să controleze următorul Parlament”

Actualitate 09.07.2021 08:29 Vizualizări1786
VIDEO // Maia Sandu, un nou MESAJ adresat cetățenilor: „E datoria noastră să mergem până la capăt și să scoatem țara din strânsoarea HOȚILOR. Să ieșim la vot ca să nu le permitem corupților să controleze următorul Parlament”

Președintele Maia Sandu a adresat cetățenilor R. Moldova un nou mesaj de mobilizare înainte de alegerile parlamentare din 11 iulie.

Șefa statului s-a referit la importanța scrutinului și a spus de ce este important ca fiecare cetățean să meargă la secțiile de votare ca să aleagă un viitor prosper pentru R. Moldova.

„Dragi cetățeni, noi, împreună, luptăm împotriva hoției de mulți ani. Am luptat și în stradă și am ținut piept încercărilor regimului Plahotniuc de a distruge țara. Am rezistat la toate intimidările și presiunile. A fost greu, dar nu ne-am pierdut speranța. Am continuat lupta și am învins în fața unui regim oligarhic. Anul trecut am mai făcut un pas și am mai alungat un corupt de la putere. Dar hoții s-au oploșit și în alte organe ale statului. Mai ales în Parlament și în instituțiile controlate de Legislativ. De acolo au continuat să-și facă afacerile murdare, să adune averi nemuncite, să dea ordine la procurori și judecători ca să-i scape de lege.

Am mers cale lungă și grea până aici. E datoria noastră să mergem până la capăt și să scoatem țara din strânsoarea hoților. Duminică, trebuie să ieșim la vot ca să nu le permitem corupților să controleze următorul Parlament. Hoții se tem că vom avea un Parlament de oameni cinstiți, pentru că în Parlament e puterea de a face ordine în sistemul judecătoresc, în Parlament se împart banii țării, pensiile, salariile, banii pentru sate și orașe. E vremea să alegem un Parlament în care se muncește, dar nu se fură. Un Parlament cu fața curată, ca fața celor câteva milioane de oameni buni ai Moldovei, care își duc traiul cu demnitate și cinste. În această campanie au fost spuse foarte multe minciuni. Hoții s-au unit pentru a ne bloca viitorul. Cei care prin minciună și trădare s-au urcat în vârful puterii vor prin minciună să răzbată în Parlament și să-și continue fărădelegile. Aș vrea să vă spun că acest lucru nu se va întâmpla, însă nu stă doar în puterea mea. Este în puterea voastră, în puterea fiecărui vot.

Fiecare vot e important în această luptă a noastră pentru ordine, bunăstare și dreptate. Stimați concetățeni, avem șansa să scăpăm de hoți și să alegem o guvernare integră și bună. Duminică, pe 11 iulie, pe lângă celelalte drumuri pe care le veți face - la biserică, la rude, la meci, vă rog să pășiți cu responsabilitate și încredere pe un drum important - drumul către secția de vot. Drumul spre viitorul nostru prosper.

Ieșiți la vot pe 11 iulie!”, a spus Maia Sandu.



Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.02 1 USD 17.30 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri