16:52:06 19.09.2025
Stiri

VIDEO // Lukașenko îl consolează pe Putin, dezamăgit că rușii fug din țară și de mobilizare: „Au fugit 30.000, 50.000... Lasă-i să fugă”

Actualitate 26.09.2022 17:57 Vizualizări1398
VIDEO // Lukașenko îl consolează pe Putin, dezamăgit că rușii fug din țară și de mobilizare: „Au fugit 30.000, 50.000... Lasă-i să fugă”  Profimedia

Imaginile momentului vin de la o întâlnire a lui Vladimir Putin cu prietenul și vecinul său, liderul Belarusului Aleksandr Lukașenko. Acesta din urmă îl consolează pe Putin pentru dezamăgirea de a-și vedea poporul fugind peste hotare pentru a nu participa la mobilizare.

„Bine, să zicem că au fugit 30.000, 50.000, dar dacă ei ar fi rămas aici i-am mai fi putut considera oamenii noștri? Lasă-i să fugă, eu nu știu cum vă raportați dumneavoastră la asta, dar eu nu prea mi-am făcut griji în 2020, când câteva mii au plecat. Acum aceștia se roagă să vină înapoi. Marea majoritate se roagă să-i luăm înapoi. Și aceștia vor veni, doar trebuie să ne gândim ce decizie să luăm în privința lor și ce să facem cu ei. Fie vin aici, fie se hrănesc acolo”, îi spune Lukașenko lui Putin.

Chemarea rușilor la război a declanșat o cursă a fugii dincolo de granițele federației. La aproape o săptămână de la decretul dat de Putin, peste 260.000 de ruși au părăsit țara. Cei mai mulți, prin punctele de frontieră cu Finlanda, în vest, dar și cu Georgia, în sud. Coloane uriașe de vehicule blochează sensul de ieșire din Rusia. Oamenii așteaptă ore în șir, doar pentru a scăpa de mobilizarea văzută ca o trimitere la moarte.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte