VIDEO // Hillary Clinton, atacată cu un pantof în timpul unui discurs
998
Hillary Clinton, atacată cu un pantof în timpul unui discurs. Incidentul a avut loc într-un hotel din Las Vegas, acolo unde fosta prima doamnă a Statelor Unite susţinea un discurs. Hillary Clinton a reuşit să se ferească şi chiar a glumit.
Momentul neplăcut a avut loc în timp ce Hillary Clinton vorbea despre reciclare. O femeie a aruncat cu un pantof în direcţia ei, însă fostul secretar de stat american s-a ferit. Potrivit romaniatv.net, femeia a fost văzută înainte de cei de la serviciile secrete, însă aceştia nu au reuşit să o oprească la timp.
„Ce a fost asta? Un liliac? (...) A aruncat cineva cu ceva în mine? Face parte dintr-un spectacol Cirque du Soleil? Slavă cerului că nu a jucat softball ca mine!”, a glumit Hillary Clinton.
În acest timp, femeia a fost dată afară din sală.
Nu este pentru prima oară când are loc un astfel de incident. În 2008, George W. Bush, pe atunci preşedintele Statelor Unite, a fost atacat cu pantofi în timpul unei conferinţe din Irak.
22.11.2018
18:03
2456
Monica Lewinsky, întâlnire de gradul ZERO cu Hillary Clinton
15.03.2018
17:40
2047
VIDEO // Hillary Clinton, din nou pe picior greșit! S-a împiedicat în timpul unei excursii
20.11.2017
12:30
2109
Președintele SUA, Donald Trump, despre Hillary Clinton: Escroaca este cea mai mare ratată din toate timpurile
21.09.2017
15:40
2173
Trump o acuză pe Hillary Clinton de criza nucleară…
06.06.2017
12:03
2465
WikiLeaks: Hillary Clinton ştia din 2014 cine finanţează Statul Islamic
11.03.2017
13:02
3157
VIDEO // Hillary Clinton, schimbare neaşteptată de LOOK. Ce a determinat-o pe fosta candidată la Casa Albă să ia această hotărâre
18.10.2016
17:00
2137
Document clasificat, scris parțial în Rusia, SUSTRAS de la Hillary Clinton, găsit în România
13.10.2016
18:00
4068
GALERIE FOTO // Cel mai puternic CUPLU din America: Hillary şi Bill Clinton, de-a lungul anilor
07.10.2016
08:28
2169
VEDETELE se încolonează în spatele candidatului favorit: Cine ţine cu Clinton, cine cu Trump
06.10.2016
07:19
2323
Hillary Clinton îl ironizează pe Donald Trump: „Ce geniu ar pierde un miliard într-un an?!”
24.02.2025
10:38
2568
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
13.04.2026
20:36
0
Mâine, 14 aprilie 2026: timp frumos și mai cald în toată Republica Moldova
13.04.2026
12:24
684
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
546
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
568
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1733
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1628
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
2017
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
846
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
845
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
864
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
1048
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1092
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1126
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1531
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1454
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1447
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1265
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
1407
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1632
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
1401
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
1177
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1667
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
1213
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
1122
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1611
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
Mâine, 14 aprilie 2026: timp frumos și mai cald în toată Republica Moldova
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
Horoscopul zilei 13.04.2026
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














