VIDEO // Fostul activist civic Andrei Donică ar putea rămâne fără mandatul de PRIMAR al satului Condrița. Acesta urmează să afle VERDICTUL instanței, după ce i-a turnat o găleată cu lapte în cap guvernatorului BNM
2145
Fostul activist civic Andrei Donică, devenit în 2019 primar al satului Condrița, urmează să-și afle pedeapsa într-un dosar penal pentru huliganism. În anul 2016, acesta i-a turnat o găleată cu lapte în cap fostului ministru al Finanțelor, Octavian Armașu.
„Astăzi la Curtea de Apel va avea loc ședința de judecată pe cauza penală, deschisă în 2016, după ce l-am stropit cu o găleată de lapte pe fostul ministru al Finanțelor și actualul guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu. Nu am de gând să amân ședința din motiv că sunt candidat la alegerile Vreau astăzi deja să fie pus punct în această epopee justițiară”, a menționat Donică.
Citește și: Răzbunarea DURĂ a unui protestatar pe ministrul Finanțelor pentru miliardul pus pe umerii cetățenilor
Acesta a subliniat că de peste patru ani este târât prin instanțe. „Sunt foarte indignat de faptul că în R. Moldova poți obține o condamnare, un an de închisoare cu suspendare și plus la asta încă vreo patru ani de judecăți în calitate de condamnat. Înțeleg că cineva tare dorește ca eu să-mi fac griji de mandatul meu de primar de Condrița, care poate fi ridicat în caz de condamnare definitivă”, a conchis Donică.
Amintim că în septembrie 2016, ministrul Finanțelor de atunci, Octavian Armașu, s-a pomenit cu o găleată de lapte turnată în cap în timp ce se deplasa pe stradă, îndreptându-se spre Guvern. Autorul isprăvii a fost activistul civic Andrei Donică, care pretindea că în acest mod a încercat să se răzbune pentru decizia Executivului de a pune pe umerii cetățenilor obligația de a returna cele 14 miliarde de lei acordate de stat în calitate de credite de urgență Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank.
24.01.2024
13:52
2584
Ion Ceban, preocupat de legalitatea demiterii lui Octavian Armașu, guvernatorul acuzat de SABOTAJ în recuperarea „miliardului furat”. Primarul a acționat în judecată Parlamentul și Președinția, pentru că ar fi numit-o ilegal în funcție pe Anca Dragu
21.12.2023
19:14
3337
Guvernatorul BNM a fost DEMIS din funcție de către Parlament, pentru că nu și-a îndeplinit obligațiunile de serviciu
21.12.2023
17:57
4669
FURTUL MILIARDULUI // Soarta guvernatorului BNM, acuzat de SABOTAJ în recuperarea banilor, pe muchie de cuțit. Detalii INCREDIBILE despre oamenii păstrați în funcție de Armașu, care au făcut tot posibilul să se piardă urma banilor
29.11.2018
16:26
2996
VIDEO // Octavian Armașu, numit guvernator al BNM pentru un mandat de șapte ani
19.07.2018
16:21
3014
Constatarea ministrului Finanțelor, după PROTESTUL organizat de PAS și PDA în fața Băncii Naționale a Moldovei: „Piticii întotdeauna URĂSC uriașii”
21.03.2026
14:57
291
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
400
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
364
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
508
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
430
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
495
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
14:57
276
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
390
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
360
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
502
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
424
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
489
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
597
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
652
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
636
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
602
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
655
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
652
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
697
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
641
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
606
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
608
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
719
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
700
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
582
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
723
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
799
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
795
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
822
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
779
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
796
Horoscopul zilei 20.03.2026
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














