VIDEO // Filip recunoaște că relațiile între R. Moldova și România nu sunt ABSTRACTE. Ambasadorul României: „Pentru noi sunt IMPORTANȚI oamenii”
1211
captură prives.eu „Încheiem o etapă, dar totodată marcăm un nou început. Vom continua să investim în educația din R. Moldova, pentru că doar astfel vom avea pomi roditori, roade bogate și un viitor așa cum îl dorește fiecare”, a declarat, ieri-seară, Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, în cadrul ceremoniei de raportare a primei etape din cadrul Programului de asistență tehnică și financiară pentru instituțiile preșcolare din R. Moldova: „Investim în educație – investim în viitor. Reabilitarea infrastructurii preșcolare din R. Moldova cu sprijinul Guvernului României”.
Potrivit Ambasadorului Ioniță, mai puțin importante sunt cele 23 de milioane de euro alocate de România pentru renovarea celor 832 de grădinițe din R. Moldova. „Pentru noi sunt importanți oamenii, e important că banii s-au cheltuit cu folos. Important este să investim în educație, importanți sunt cei peste 200 de mii de beneficiari, copiii care frecventează grădinițe la standarde europene, părinții care pot să se angajeze, cadrele didactice care merg cu drag la serviciu. Cel mai important este viitorul. O să fac o analogie. Dacă ne îngrijim de pomii roditori, înseamnă că vom avea roadă bogată. Așa e și în cazul tinerii generații. România a fost tot timpul alături de R. Moldova, iar relația noastră s-a contorizat în domeniul educației. E vorba de grădinițe renovate, acordarea microbuzelor școlare, burse pentru elevi și studenți. România a acordat R. Moldova sprijin în educație și acolo unde i s-a cerut”, a precizat Daniel Ioniță.
Sursa citată a mai adăugat că, prin intermediul acestui program, drumul R. Moldova spre UE se consolidează, iar astfel cresc șansele ca oamenii să beneficieze de o viață mai bună, indiferent de localitatea în care trăiește, de etnie sau religie. „Rezultatele bune au determinat Guvernul României să mai aloce 3 milioane de euro pentru renovarea grădinițelor. Astfel, vor mai fi renovate alte 85 de instituții preșcolare din R. Moldova”, a conchis Ambasadorul.
La rândul său, premierul Pavel Filip a mulțumit Guvernului României pentru acest sprijin. „De obicei, relațiile între unele țări sunt privite de oameni ca ceva abstract. Dar în acest caz avem proiecte materializate în cele mai importante domenii. Copiii sunt prioritatea nr.1 pentru noi, deoarece ei reprezintă viitorul. Dar sprijinul pentru ei trebuie să fie acordat azi și nu mâine”, a punctat Filip.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
08.08.2026
02:36
08.08.2026
02:03
08.08.2026
01:52
08.08.2026
01:12
08.08.2026
00:59
08.08.2026
00:25
08.08.2026
00:19
07.08.2026
23:14
07.08.2026
23:04
07.08.2026
22:07
07.08.2026
21:20
07.08.2026
20:08
07.08.2026
19:45
07.08.2026
19:41
07.08.2026
19:39
07.08.2026
19:37
07.08.2026
18:33
07.08.2026
17:22
07.08.2026
16:58
07.08.2026
16:34
07.08.2026
16:30
07.08.2026
16:25
07.08.2026
16:10
07.08.2026
16:03
07.08.2026
15:41
Rubio anunță sfârșitul „supapelor de scăpare” pentru Cuba și prevede o traiectorie ireversibilă către un alt viitor
SUA și UE strâng la maximum șurubul sancțiunilor împotriva Rusiei: lovitură dură pentru industria petrolului, gazelor și „flota fantomă”
Rusia respinge acuzațiile privind drona de la aeroportul Leipzig și denunță incidentul drept „provocare înscenată”
Vreme mai răcoroasă și cu averse în Republica Moldova, sâmbătă 08.08.2026
















