VIDEO // FC Sheriff, la un PUNCT de „primăvara europeană”. Campioana R. Moldova e pe primul loc în grupă, dar poate să RATEZE calificarea în ultima etapă
3027
Campioana FC Sheriff s-a impus la limită, scor 1-0, în fața cehilor de la FC Zlin, în cea de-a cincea etapă a grupelor Europa League. Tiraspolenii au acumulat 9 puncte până acum și se clasează pe prima poziție, păstrând șanse mari să se califice în premieră în play-off-ul competiției.
Adjudecându-și cel de-al 16-lea titlu de campioană în Divizia Națională, FC Sheriff a început în trombă meciul cu FC Zlin de pe teren propriu. Scorul a fost deschis repede, în minutul 11, prin brazilianul Jairo. Acesta a primit o pasă perfectă în careul de 16 metri de la conaționalul său Cristiano da Silva, a reușit să prelucreze balonul și l-a executat cu mult sânge rece pe portarul Zlamal. După marcarea golului, echipa tiraspoleană putea lejer să mai marcheze cel puțin trei goluri, dar belgianul Badibanga, Brezovic sau Mateo Susic nu au fost concentrați la finalizare.
Faptul că nu au marcat putea să-i coste pe cei de la FC Sheriff, dar portarul Zvonimir Miculic și-a salvat echipa în câteva rânduri.
Astfel, după această victorie la limită, tiraspolenii au urcat pe prima poziție în clasament, cu nouă puncte la activ. Echipa din R. Moldova devansează cu un punct pe rușii de la Lokomotiv Moscova, care s-au impus cu 2-1 în fața danezilor de la FC Copenhaga. Ultimii au șase puncte, dar păstrează șanse de calificare.
În ultima etapă din grupe, cei de la FC Sheriff vor da piept cu FC Copenhaga. Pentru ca să se califice în play-off, tiraspolenii au nevoie de cel puțin un punct la Copenhaga. În caz contrar, danezii vor fi cei care vor merge mai departe. Totuși, chiar și în cazul unei înfrângeri în Danemarca, cei de la FC Sheriff pot să prindă locul doi, în cazul în care cehii de la FC Zlin vor reuși să smulgă un punct rușilor de la Lokomotiv Moscova.
De menționat că, ieri, tiraspolenii au disputat cel de-al 100-lea meci în cupele europene. Astfel, multipla campioană a R. Moldova a reușit să înregistreze 43 de înfrângeri, 32 de egalități și 25 de victorii. FC Sheriff a încasat în cele 100 de meciuri 104 goluri și au marcat de 82 de ori.
Următorul meci, care e decisiv pentru FC Sheriff, va avea loc la 7 decembrie, începând cu ora 20.00.
06.10.2023
16:09
07.07.2023
10:24
29.09.2021
11:13
25.08.2017
11:00
13.07.2016
11:48
22.06.2015
15:29
29.08.2014
10:30
08.08.2014
13:58
06.08.2014
19:55
23.07.2014
09:59
17.07.2014
15:52
03.09.2026
08:58
03.09.2026
07:42
03.09.2026
07:19
03.09.2026
03:30
03.09.2026
02:04
03.09.2026
01:59
03.09.2026
01:49
03.09.2026
01:47
03.09.2026
01:42
03.09.2026
00:43
03.09.2026
00:32
03.09.2026
00:03
02.09.2026
23:59
02.09.2026
23:56
02.09.2026
22:37
02.09.2026
22:34
02.09.2026
22:17
02.09.2026
21:50
02.09.2026
21:42
02.09.2026
21:35
02.09.2026
20:43
02.09.2026
20:07
02.09.2026
18:59
02.09.2026
18:48
02.09.2026
18:45
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Studiu amplu: țigările electronice cu nicotină cresc semnificativ șansele de a renunța la fumat
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate

















