VIDEO // Excelenţa Sa, Ambasadorul Daniel Ioniţă: România rămâne ferm angajată să susţină cetăţenii R. Moldova. Ca de fiecare dată, puteţi să contaţi pe noi
1070
„R. Moldova a fost, este şi va fi în zona de prim-interes a României, mai ales când se pune problema de acordare de asistenţă”, susţine Excelenţa Sa, Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniţă. Diplomatul a declarat luni-seară, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova, că R. Moldova nu poate să crească decât prin dezvoltare, iar acest lucru trebuie să se întâmple simultan în toate domeniile.
„Sunt convins că R. Moldova a fost, este şi va fi în continuare nu numai alături de România, dar va fi în zona de prim-interes a României, mai ales când se pune problema de acordare de asistenţă. R. Moldova nu poate să crească decât prin dezvoltare. Trebuie să ai grijă şi de reforma justiţiei, şi de reforma economiei pentru că trebuie să creezi condiţiile ca aici firmele să poată să se manifeste plenar astfel încât să poată da locuri de muncă cetăţenilor, trebuie să ai grijă şi de sistemul energetic, şi de agricultori, toate acestea trebuie să se întâmple simultan”, a menţionat diplomatul.
Ambasadorul României la Chişinău a declarat că autorităţile de la Bucureşti sunt pe deplin angajate în susţinerea Republicii Moldova şi că România îşi doreşte ca efectele proiectelor realizate în R. Moldova să se reflecte în bunăstarea tuturor cetăţenilor R. Moldova. Diplomatul s-a referit şi la ajutorul financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, menţionând că o pătrime din sumă totală ar putea fi alocată până la finalul anului curent.
„Acest acord este în faza finală de intrare în vigoare, a fost aprobat la Chişinău, probabil că se va operaţionaliza începând cu perioada următoare. Acest Acord de o sută de milioane este un Acord de grant, este pe principiul project-based-agreement, în sens că proiectele respective vor fi finanţate doar pe baza îndeplinirii simultane a unor criterii. În primul rând eligibilitate şi de necesitate, în al doilea rând această decizie trebuie să fie a Guvernului de la Chişinău pentru că Guvernul de la Chişinău trebuie până la un moment dat să-şi asume lista aceasta de proiecte care este transmisă spre aprobare şi evaluare Guvernului de la Bucureşti, care decide, în funcţie de lista respectivă, ce proiecte capătă finanţare şi când capătă finanţare. În ce ne priveşte pe noi, dorim ca o bună parte, o sumă consistentă din Acordul de o sută de milioane, dacă nu mă înşel chiar o pătrime din această sumă totală, să fie alocată, de ce nu, până la finalul anului curent, pentru că proiectele respective sunt absolut necesare pentru cetăţenii R. Moldova şi proiectele, şantierele respective trebuie să înceapă încă de pe acum în multe domenii. Şantiere care vizează exact domeniile care sunt înscrise ca atare în Proiectul de Acord. Ne referim la proiecte de infrastructură, energetice şi de eficienţă energetică, ce vizează domeniul justiţiei, a statului de drept, drumuri, poduri. Satul European este unul din astfel de proiecte care ar putea fi finanţat”, a afirmat Ambasadorul României în R. Moldova.
Totodată, diplomatul s-a referit şi la disponibilitatea României de a oferi asistenţă R. Moldova în completarea chestionarelor primite de la Uniunea Europeană, de care depinde dacă i se oferă statut de ţară candidată la aderare, menţionând că experienţa României, care a parcurs această cale înainte de aderarea la UE, poate fi relevantă în acest sens.
„România şi-a exprimat deplina disponibilitate să ofere asistenţă Chişinăului în completarea acestor chestionare, nu e vorba doar de un chestionar, e vorba de un prim-chestionar de 361 de întrebări ce vizează domeniile politico-economice care vizează, în principal, statul de drept, democraţia, economia de piaţă, drepturile şi libertăţile fundamentale care intră în categoria aşa-numitelor criterii de Copenhaga. Va urma un al doilea chestionar care va fi de data aceasta mult mai tehnic, de circa două mii de întrebări, care va viza modul în care se raportează ministerele de linie la aşa numitele prevederi ale acquis-ul comunitar şi vor fi întrebări foarte precise care vor atinge toată societatea or marea majoritate a societăţii. Şi România, încă de la reuniunea de la Luxemburg, i-a exprimat direct prin vocea ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, vicepremierului Nicolae Popescu această disponibilitate. Şi această disponibilitate a noastră poate fi materializată fie la Chişinău, fie direct la Bruxelles pentru că avem echipe consistente de experţi, de diplomaţi, de oameni care lucrează, efectiv, pe dosarele tehnice şi cunosc nu doar limbajul, dar şi modul în care poate fi prezentat un răspuns la o întrebare pentru a evita alte întrebări suplimentare. Cred că aici experienţa noastră recentă este încă relevantă pentru că avem în toate ministerele de linie oameni care au lucrat, efectiv, la dosarele aderării României la UE, oameni care sunt dispuşi să ajute R. Moldova. Există această disponibilitate şi la Bruxelles, şi la Chişinău, şi la Bucureşti. Suntem ca întotdeauna alături de R. Moldova şi, ca de fiecare dată, puteţi să contaţi pe noi”, a punctat Excelenţa Sa, Ambasadorul României în R. Moldova.
10.04.2026
01:39
164
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
295
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
245
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
319
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
295
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
400
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
490
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
518
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
454
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
420
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
10.04.2026
01:39
92
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
246
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
204
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
303
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
269
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
390
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
483
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
511
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
447
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
416
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
454
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
497
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
486
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
486
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
429
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
514
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
463
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
473
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
733
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
498
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
568
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
662
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
878
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
688
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
648
Horoscopul zilei 09.04.2026
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














