VIDEO // Afirmație SURPRINZĂTOARE făcută de vicepremierul Leancă: „Mi-ar plăcea ca NATO să ne declare RĂZBOI și să ne ocupe. Trebuie să schimbăm percepția despre NATO”
4932
captură privesc.eu
Vicepremierului pentru Integrare Europeană Iurie Leancă i-ar plăcea ca Alianța Nord-Atlantică „să ne declare război și să ne ocupe”.
Într-o conferință de presă, în cadrul căreia oficialul a făcut bilanțul vizitelor sale recente de la Viena și Constanța, Leancă a anunțat că un obiectiv al guvernării actuale este schimbarea percepției cetățenilor R. Moldova despre NATO.
„Nu putem fi o zonă previzibilă, stabilă și prosperă fără o perspectivă foarte clară de aderare la UE. În ceea ce privește NATO… să vedem ce se mai întâmplă. Eu am spus mereu că nu-mi imaginez cum am putea noi să ne asigurăm securitatea fără de NATO. Acest principiu al neutralității este unul declarativ. Avem trupe rusești în stânga Nistrului și cei mai mari susținători ai noștri, Rusia, încalcă această neutralitate”, a declarat astăzi Leancă.
Oficialul a oferit exemplul Ucrainei care, deși era un stat neutru, a fost invadată de trupele rusești.
„Neutralitatea Ucrainei a fost garantată de patru puteri nucleare, dar asta nu a împiedicat o țară garant să anexeze Crimeea și să inițieze lupte în estul țării. Ceea ce trebuie să facem noi e să schimbăm percepția despre NATO. Și asta pentru că NATO nu ne agresează. Mi-ar plăcea să ne declare război și să ne ocupe, dar vedeți că nu se întâmplă așa ceva. Acesta e unul dintre obiectivele foarte importante (schimbarea percepției despre NATO în R. Moldova - n.r.)”, a adăugat vicepremierul Leancă.
Vicepremierul a comentat și proiectul Rezoluţiei ONU privind retragerea trupelor ruse, spunând că acesta are „un caracter simbolic, dar simbolismul în relaţiile internaţionale are o importanţă foarte mare”.
„După adoptarea rezoluţiei,nu trebuie aşteptate anumite mişcări imediate din partea Federaţiei Rusiei în zona respectivă şi retragerea trupelor şi muniţiilor din Transnistria. Oricum, acest obiectiv este foarte important. Dacă vorbim despre ţările din Tratatul euroatlantic, din această regiune, păi iată că sunt sigur că vom avea susţinerea lor. Care va fi rezultatul final, numeric, asta nu pot să vă zic, pentru că ţările membre UE nu sunt cele mai multe în cadrul ONU. Am rugat colegii de la Externe să poarte discuţii cu părţile din regiunea Africii, Americii Latine şi din sud-estul Asiei şi să le aducă la cunoştinţă necesitatea şi importanţa adoptării acestei rezoluţii, astfel încât să obţinem un rezultat favorabil”, a mai declarat Iurie Leancă.
31.01.2019
17:18
2177
Leancă, despre PSRM care sperie moldovenii cu RACHETE: „Au halucinații și văd peste tot OZN-urile militare. Securitatea R. Moldova poate fi asigurată doar de NATO"
23.11.2018
11:00
2286
BILANȚUL ședinței comune a guvernelor României și R. Moldova: „În timp ce Dodon ține discursuri STERILE la Moscova, noi venim de la București cu rezultate concrete”
27.09.2017
10:20
5684
(DOC) Schimbare de ATITUDINE din partea lui Dodon? Oficialul e pentru IEȘIREA R. Moldova dintr-o organizație dominată de RUSIA în favoarea cooperării cu NATO
30.11.2016
09:54
2688
Oficiu de LEGĂTURĂ NATO, înființat la Chișinău. Dodon: „Există amenințări serioase la adresa neutralității R. Moldova”
21.10.2016
21:13
12533
Iurie Leancă este SOMAT pentru ultima oară să se RETRAGĂ din cursa electorală. Mesajul venit de la Bruxelles
15.08.2015
17:30
2367
Putin le-a determinat să CHELTUIASCĂ mai mult. Șase state își măresc bugetele pentru apărare
28.02.2015
12:47
5837
Vlad Filat susţine că în spatele IEȘIRII din PLDM a lui Leancă și Carpov ar sta „un centru de comandă"
06.02.2015
21:14
5786
Leancă: „Nu cred într-un Guvern MINORITAR. Va fi REFĂCUTĂ coaliţia dintre PLDM-PD-PL”
04.09.2014
10:12
2509
INVITAȚIA pe care o face Barack Obama R. Moldova: „Ușa este deschisă”
22.07.2014
11:58
2332
Președintele AP NATO, în vizită oficială în R. Moldova
02.06.2014
09:37
3441
(FOTO) Premierul, alături de părinți! Vezi cui îi seamănă Iurie Leancă
30.05.2014
10:16
6309
Ce MESAJ a transmis Leancă pentru profesori și elevi
23
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
84
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
200
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
222
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
231
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
206
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
347
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
373
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
340
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
421
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
478
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
488
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
527
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
509
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
569
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
692
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
705
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
700
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
709
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
750
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
685
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
781
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
678
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
739
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
776
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














