VIDEO cu plâns // Cum îşi cere scuze un deputat japonez acuzat de deturnare de fonduri
1796
Ryutaro Nonomura, un deputat provincial ales în prefectura Hyogo, din sudul insulei Honshu, a fost acuzat că a deturnat trei milioane de yeni din fonduri publice. Politicianul japonez a organizat o conferinţă de presă, la Kobe, pentru a-şi cere scuze, iar imaginile au făcut înconjurul lumii.
Scenele în care un funcţionar, un patron ori un ales japonez îşi recunoaşte public greşelile şi îşi cere iertare pentru acestea nu sunt rare în societatea japoneză. Astfel, conferinţa de presă organizată de Ryutaro Nonomura, un deputat din prefectura Hyogo acuzat că a deturnat trei milioane de yeni (21.556 de euro), nu a mirat pe nimeni. Ce a urmat însă, i-a uimit chiar şi pe jurnaliştii prezenţi, iar imaginile au făcut înconjurul lumii, relatează Libération, citată de Mediafax.
Nonomura, 47 de ani, a apărut într-o conferinţă de presă pentru a explica presupusa deturnare de fonduri de care este acuzat. Alesul ar fi decontat aproape 200 de excursii, dintre care mai mult de 100 către aceeaşi staţiune balneară, într-un singur an, în valoare de peste 20.000 de euro, fără să aibă facturi ori dovezi că deplasările ar fi fost făcute în interes de serviciu.
Călătoriile plătite din bani publici nu sunt ilegale în sine, politicienii din Hyogo având un buget lunar de cheltuieli de 500.000 de yeni (3.592 de euro), care include deplasările, iar Nonomura ar fi anunţat, regulamentar, de fiecare dată când a fost plecat. Criticile aduse japonezului au fost stârnite însă de natura deplasărilor acestuia, mai ales că 106 dintre cele 195 de călătorii au fost la Kinosaki Onsen, o staţiune balneară aflată la puţin peste 100 de kilometri de Kobe.
Ryutaro Nonomura s-a îmbrăcat într-un costum de culoare închisă, în ton cu atmosfera solemnă şi reţinută care înconjoară, de obicei, acest gen de conferinţe şi a făcut o reverenţă în faţa camerelor de luat vederi, în semn de pocăinţă şi respect faţă de alegători. Curând însă, japonezul şi-a pierdut controlul, a izbucnit în lacrimi şi a început să implore iertare şi să strige lucruri incoerente.
"Am devenit membru al Adunării cu scopul de a schimba societatea. Mi-am riscat viaţa, nu înţelegeţi?", le-a spus el jurnaliştilor prezenţi, "Am fost în toate locurile acestea!", a continuat politicianul. Scuzele s-au transformat însă curând în urlete isterice, fraze neinteligibile şi bătăi cu pumnii în masă.
Imaginile de la conferinţa de presă au făcut înconjurul lumii, fiind urmărite de milioane de utilizatori pe Internet, dar alegătorii japonezi nu par să fi apreciat ieşirea lui Nonomura, care contravine obiceiurilor societăţii nipone conservatoare.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
31.07.2026
19:24
31.07.2026
18:57
31.07.2026
18:23
31.07.2026
18:18
31.07.2026
18:10
31.07.2026
18:07
31.07.2026
17:48
31.07.2026
17:47
31.07.2026
17:17
31.07.2026
17:13
31.07.2026
16:38
31.07.2026
16:07
31.07.2026
16:02
31.07.2026
15:55
31.07.2026
15:52
31.07.2026
15:47
31.07.2026
15:32
31.07.2026
15:19
31.07.2026
15:13
31.07.2026
15:02
31.07.2026
14:50
31.07.2026
14:42
31.07.2026
14:16
31.07.2026
13:43
31.07.2026
13:36
Noua unealtă AI din Google Earth permite manipularea imaginilor satelitare și amplifică riscul de dezinformare, avertizează experții
Ministerul Sănătății și UNFPA extind parteneriatul pentru servicii moderne destinate femeilor, mamelor și nou-născuților
Primăria Londrei explică în instanță de ce a blocat contractul de 50 de milioane de lire dintre Poliția Metropolitană și Palantir
Teleorman pune accent pe educație rutieră și treceri de pietoni modernizate pentru reducerea accidentelor
















