VIDEO // Credite de sute de mii de lei, contractate cu buletinul de identitate al ALTEI persoane: Victima este plecată peste hotare și nici nu bănuia ce i se întâmplă
2831
Un ins de 33 de ani din Chișinău a fost reținut în această săptămână de către oamenii legii în incinta unei companii de microfinanțare din sectorul Botanica, în timp ce încerca să obțină un credit de 250 000 de lei cu buletinul de identitate al altei persoane.
Același ins a reușit să obțină cu același buletin străin alte 400 000 de lei în ultimele două luni de la diferite companii de microfinanțare din capitală.
Verificările operative ale Poliției au arătat că persoana cu datele de identitate din buletinul respectiv se află peste hotarele Republicii Moldova.
„Fiind contactat telefonic, bărbatul a spus că, aproximativ cu doi ani în urmă, i-a dispărut buletinul de identitate în circumstanțe necunoscute”, se arată într-un comunicat al Poliției.
Aceeași sursă precizează că insul reținut a mai fost anterior cercetat penal pentru infracțiuni analogice, fapt pentru care era anunțat în căutare de către organele de drept.
Totodată, oamenii legii au scos la iveală faptul că, în ultimele două luni, aceeași persoană din buletinul prezentat a obținut mai multe credite de la diferite companii de microfinanțare din Chișinău, valoarea cărora se ridică la peste 400 000 de lei.
Insul a fost reținut pentru 30 de zile și riscă închisoare de la 7 la 10 ani pentru escrocherie săvârșită în proporții mari.
Oamenii legii încearcă acum să afle dacă mai există victime ale suspectului și dacă acesta ar fi fost ajutat de angajați ai companiilor respective pentru ca să primească bani cu un buletin de identitate străin.
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















