VIDEO // Cea mai IEFTINĂ sursă de încălzire pe timp de iarnă. Orice gospodar și-o poate CONSTRUI SINGUR
3618
Centrala bio cu compost este o invenție atribuită francezului Jean Pain (1928-1931) și poate fi construită de către orice gospodar, cu o investiție minimă.
Sistemul inovativ pe bază de compost poate să asigure fermei, casei de la țară și solarului toată clădura și apa caldă necesară pe timp de iarnă, facilități generate în mod 100% natural.
La baza centralei verzi se află, așa cum vă puteți da seama, proprietatea compostului de a genera căldură, temperaturile din interior putând atinge și 65 de grade Celsius. Mai este nevoie de o pompă, de țeavă și de plasă de oțel, iar sistemul bio poate asigura nevoile de încălzire pentru o suprafață de 1.500 de metri pătrați, timp de cel puțin 12-16 luni – după care compostul trebuie schimbat.
Dimensiunea standard recomandată pentru acest sistem este cea cu un diametru de 5 metri și înălțime de 2,5 metri.
Sistemul este folosit în multe gospodării și ferme din întreaga lume, iar în străinătate se organizează chiar și seminarii în care toți cei interesați învață cum să își contruiască singuri sursa de apă caldă și căldură.
Ca și material de bază apreciat ca fiind cel mai eficient, fermierii europeni recomandă frunzele și lemnul tocat de foioase. Cel mult 15% din compost poate fi reprezentat de lemn de pin, considerat mult prea „acru” pentru microorganismele „angajate” în descompunere.
În general, ca materiale de bază se folosește lemn verde bine tocat, o țeavă care conduce ușor căldura, o pompă și oțel de construcție folosit la garduri sau chiar gard din oțel galvanizat.
Odată ce lemnul este tocat, ridicarea sistemului se poate face în doar 6 ore, dacă se folosește și tractor cu un încărcător de mici dimensiuni.
Cum se construiește
Deloc de ignorat, „centrala” este construită având la bază o folie de plastic groasă, precum cele folosite la amenajarea iazurilor, și care va asigura mai ales succesul primei faze de amenajare, când compostul este bine alimentat cu apă pentru a determina putrezirea lemnului. Peste folia de plastic se pune lemn tocat, apoi țeava în formă circulară și fixată de structură pentru a-și menține forma concentrică. Se repetă apoi procedeul pentru alte patru straturi de țeavă și cinci de lemn tocat (ultimul deasupra).
În privința secretelor care asigură funcționarea centralei cu compost, fermierii francezi spun că este important ca lemnul să nu fie tocat foarte fin, pentru ca bucățile să permită oxigenarea în interior și stimularea procesului de descompunere. Un alt element important este udarea permanentă în primele patru zile, în așa fel încât compostul să fie cel puțin 70% bine înmuiat. Se pare că o greșeală frecventă ce poate da peste cap planurile fermierului este ca acesta să nu ude suficient sau să nu aibă lemn crud în componența ”centralei”.
Frumusețea acestui sistem este că materiale inițiale – țeava, gardul, pot fi refolosite timp de 10-15 ani, cu aceeași eficiență.
Centrala cu compost este o soluție și pentru încălzirea solariilor pe timp de iarnă.
21.02.2026
20:25
1
Gala „Tânărul cercetător” la MEC: elevii premiați pentru promovarea limbilor minorităților naționale în Republica Moldova
21.02.2026
19:59
127
Donald Trump urcă la 15% taxa vamală globală temporară după decizia Curţii Supreme
21.02.2026
19:09
261
Ucrainenii refugiați în Europa, între dorul de casă și imposibilitatea întoarcerii din cauza războiului
21.02.2026
18:57
220
Google avertizează: startupurile „LLM wrapper” și agregatorii de AI riscă să dispară fără inovație reală
21.02.2026
17:39
1072
ULTIMA ORĂ // Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
21.02.2026
14:21
576
Macron face apel la calm înaintea marşurilor pentru activistul de extremă dreapta ucis în Franţa
508
Cătălina Poiană cere reguli clare și respectarea programului de lucru pentru un sistem de sănătate funcțional în public și privat
21.02.2026
12:42
476
Terapia hormonală la menopauză, confirmată ca sigură: studiu pe peste 800.000 de femei nu arată risc crescut de deces
632
Berăriile care folosesc inteligența artificială pentru etichete își revoltă clienții și amenință artiștii locali cu pierderea contractelor
499
OpenAI a blocat contul ChatGPT al suspectului de la Tumbler Ridge cu jumătate de an înainte de masacrul din Canada
21.02.2026
08:38
557
Horoscopul zilei 21.02.2026
21.02.2026
19:09
117
Ucrainenii refugiați în Europa, între dorul de casă și imposibilitatea întoarcerii din cauza războiului
21.02.2026
18:57
160
Google avertizează: startupurile „LLM wrapper” și agregatorii de AI riscă să dispară fără inovație reală
21.02.2026
17:39
939
ULTIMA ORĂ // Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
21.02.2026
14:21
549
Macron face apel la calm înaintea marşurilor pentru activistul de extremă dreapta ucis în Franţa
490
Cătălina Poiană cere reguli clare și respectarea programului de lucru pentru un sistem de sănătate funcțional în public și privat
21.02.2026
12:42
458
Terapia hormonală la menopauză, confirmată ca sigură: studiu pe peste 800.000 de femei nu arată risc crescut de deces
612
Berăriile care folosesc inteligența artificială pentru etichete își revoltă clienții și amenință artiștii locali cu pierderea contractelor
483
OpenAI a blocat contul ChatGPT al suspectului de la Tumbler Ridge cu jumătate de an înainte de masacrul din Canada
21.02.2026
08:38
543
Horoscopul zilei 21.02.2026
589
Cum au ajuns videoclipurile false cu „declinul urban” din Marea Britanie, generate de AI, să domine rețelele sociale
21.02.2026
03:47
689
Startupul indian Sarvam lansează aplicația de chat Indus AI și intră în lupta cu giganții globali pe piața generativă din India
21.02.2026
00:37
869
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
20.02.2026
23:57
858
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
20.02.2026
22:23
698
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
20.02.2026
20:47
757
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
837
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
1123
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
20.02.2026
19:26
861
Ce se întâmplă în organism când mănânci câteva cuișoare zilnic?
20.02.2026
18:49
827
Inteligența artificială deschide porți pentru cineaștii independenți, dar riscă să transforme filmul într-o artă tot mai solitară
20.02.2026
18:39
726
Lucid Motors concediază 12% din angajați în timp ce accelerează producția SUV‑ului Gravity și intră pe piața robotaxi
20.02.2026
18:32
704
Trump amenință Iranul cu un atac militar limitat dacă nu acceptă un acord cu SUA
20.02.2026
18:27
718
Noi reguli de origine cu Turcia: facilități pentru exporturile moldovenești și integrarea în lanțurile regionale de producție
20.02.2026
18:21
630
Meta îngroapă metaversul VR și transformă Horizon Worlds într-o platformă aproape exclusiv mobilă
20.02.2026
18:05
647
Peak XV strânge 1,3 miliarde de dolari pentru India și Asia și pariază pe startupuri AI în plină rivalitate globală a fondurilor de capital de risc în India
20.02.2026
17:59
806
De ce transformatoarele în stare solidă atrag tot mai mulți investitori și promit să schimbe rețeaua electrică
Ucrainenii refugiați în Europa, între dorul de casă și imposibilitatea întoarcerii din cauza războiului
Google avertizează: startupurile „LLM wrapper” și agregatorii de AI riscă să dispară fără inovație reală
ULTIMA ORĂ // Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
Macron face apel la calm înaintea marşurilor pentru activistul de extremă dreapta ucis în Franţa
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














