VIDEO Ce ştia Jirinovski cu o lună înainte de DOBORÂREA avionului cu pasageri în Ucraina
3367
Într-o declaraţie surprinzătoare a vicepreşedintelui Parlamentului rus în urmă cu o lună, Vladimir Jirinovski prevestea tragedia aviatică. El spunea că una dintre metodele de a tensiona situaţia din regiune este de a distruge un avion deasupra Ucrainei.
Vicepreşedintele Dumei de Stat din Rusia, Vladimir Jirinovski, a vorbit în urmă cu o lună despre cum va evolua scenariul conflictului din Ucraina. Într-o înregistrare video din 20 iunie 2014, Vladimir Jirinovski face previziuni cu privire la evoluţia conflictului dintre armata ucraineană şi separatiştii pro-ruşi.
„Vor începe luptele în Crimeea, ei vor prăbuşi vreun oarecare avion de pasageri şi toţi vor înceta să mai zboare cu avionul", a declarat Vladimir Jirinovski, vicepreşedintele Parlamentului rus.
Tot în acel discurs, Vladimir Jirinovski a acuzat Statele Unite că se află în spatele acestui scenariu pentru ca Rusia să poată fi pusă apoi la zid.
Autorităţile de la Kiev s-au arătat sigure că avionul malaysian a fost doborât cu o rachetă rusească de tip „BUK", dar Kremlinul neagă faptul că ar fi livrat echipamente şi armament separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
10.10.2026
16:52
10.10.2026
14:07
10.10.2026
13:52
10.10.2026
13:43
10.10.2026
13:36
10.10.2026
13:21
10.10.2026
11:35
10.10.2026
08:31
10.10.2026
07:05
10.10.2026
04:08
10.10.2026
02:03
10.10.2026
00:32
09.10.2026
23:56
09.10.2026
22:24
09.10.2026
21:03
09.10.2026
20:36
09.10.2026
19:43
09.10.2026
19:28
09.10.2026
17:49
09.10.2026
17:44
09.10.2026
17:21
09.10.2026
16:43
09.10.2026
16:37
09.10.2026
16:20
09.10.2026
16:18
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Republica Moldova: Șase zboruri neautorizate detectate, inclusiv trei rachete; cinci explozii, fără victime
















