VIDEO // Au participat DEGEABA la mitingurile Partidului „Șansă”: Persoana care tocmai primise banii și a început să-i repartizeze celor „cu ziua” la proteste, ridicată pe sus de oamenii legii. Peste 192 de mii de lei și liste cu nume concrete
2127
Mai multe persoane din nordul R. Moldova au rămas cu buza umflată, după ce au participat la acțiunile Partidului „Șansă”, dirijat de condamnatul Ilan Șor, sa au votat la alegeri candidații susținuți de acesta, și nu și-au primit banii promiși.
Procuratura Anticorupție, Inspectoratul Național de Investigație și angajații din cadrul Inspectoratului de Poliție Bălți au efectuat vinerea trecută percheziții la domiciliul unui reprezentant al Partidului „Șansă” din municipiul Bălți, care tocmai primise plicurile cu bani și urma să-i repartizeze celor care au participat la proteste.
Oamenii legii anunță că în cadrul perchezițiilor a fost ridicat un telefon mobil „cu probe concludente pentru urmărirea penală”, 192 360 de lei, înscrisuri de ciornă în care sunt reflectate listele persoanelor care au primit sume de bani necontabilizate și cele care urmau să fie achitate, înscrisuri de ciornă în care sunt reflectate sumele de bani primite de la partidul politic, cheltuite pe parcursul anului 2023.
„Perchezițiile au fost efectuate în urma măsurilor speciale de investigație, după ce reprezentantul Partidului politic „Șansă”, a primit bani de la curier și a început să-i repartizeze persoanelor care au participat la mitinguri, diferite adunări ale partidului, dar și celor care au votat pentru membrii acestui partid în primul tur la alegerile generale locale din 5 noiembrie 2023. De asemenea, au fost stabilite și persoanele care deja au primit sumele de bani și care în cadrul audierii au recunoscut că au primit banii de la reprezentantul partidului”, arată Procuratura Anticorupție.
Menționăm că perchezițiile de la Bălți au avut loc în cadrul dosarului penal pornit în luna august curent pe faptul finanțării ilegale a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali săvârșită în proporții mari, dar și pentru spălare de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari.
Partidul „Șansă”, condus de jurnalistul Alexei Lungu, a fost eliminat de la alegerile locale generale din noiembrie curent prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale, după ce Serviciul de Informații și Securitate a prezentat probe potrivit cărora banii pentru coruperea alegătorilor de către reprezentanții acestei formațiuni veneau din Federația Rusă.
42
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
311
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
225
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
386
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
253
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
298
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
341
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
24.03.2026
17:24
345
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
413
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
24.03.2026
15:30
400
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
218
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
152
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
211
ULTIMA ORĂ // R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
201
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
264
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
295
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
24.03.2026
17:24
303
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
382
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
24.03.2026
15:30
371
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
24.03.2026
15:13
403
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
24.03.2026
15:13
343
Dan Perciun promite acces echitabil la universitățile din Chișinău pentru tinerii din raioanele de est și extinderea programului „Învață în Moldova”
24.03.2026
15:06
407
Studiu IPP: rețeaua școlară din Republica Moldova trebuie reorganizată urgent pe fondul declinului demografic și al școlilor mici din mediul rural
24.03.2026
15:01
330
Agile Robots se aliază cu Google DeepMind pentru a integra modelele Gemini în roboți industriali avansați
402
Terapie modernă pentru Parkinson în stadiu avansat, introdusă la Spitalul Județean Arad, redă mobilitatea pacienților
24.03.2026
14:34
384
Bruxelles confirmă: transporturile din Republica Moldova avansează pe calea integrării europene
24.03.2026
14:28
363
AIPA alocă 65,41 milioane de lei pentru subvenții în agricultură în perioada 16-20 martie 2026
24.03.2026
14:25
428
Guvernul instituie stare de urgență energetică pentru 60 de zile după avarierea liniei Vulcănești-Isaccea
620
Banda de români care fura din bancomate în Marea Britanie, doborâtă rapid cu ajutorul inteligenței artificiale
448
Rogobete: Ambulatoriul de specialitate, „cheia succesului” pentru 70% dintre nevoile medicale ale românilor
24.03.2026
11:22
774
Și-a ucis nepoata cu dizabilități și cumnata în curtea casei din Nisporeni: 20 de ani de închisoare pentru criminalul de 49 de ani
489
Larry Fink, șeful BlackRock: inteligența artificială riscă să adâncească prăpastia dintre bogați și săraci și să alimenteze o nouă bulă pe piețele globale
24.03.2026
07:51
557
Horoscopul zilei 24.03.2026
646
SUA interzic noile routere de internet pentru consumatori fabricate în afara țării, invocând riscuri de securitate națională
731
Estée Lauder negociază o fuziune de 40 de miliarde de dolari cu grupul spaniol Puig, proprietarul Jean Paul Gaultier și Rabanne
23.03.2026
23:25
3746
R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
R. Moldova sub ASEDIU. După otrăvirea Nistrului, Rusia lovește acum în securitatea energetică a R. Moldova și vrea să-i lase pe moldoveni în întuneric
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.44
1 RON
3.96
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














