VIDEO // Americanii IMPRESIONAȚI de contribuția autorităților, dar și a cetățenilor R. Moldova în gestionarea crizei refugiaților: „R. Moldova este un stat fără prea mari mijloace, dar cetățenii s-au ridicat la înălțimea momentului”
1997
Autoritățile R. Moldova, dar și cetățenii acestui stat sunt lăudați în presă de americani, în contextul gestionării crizei refugiaților din Ucraina. Presa de peste Ocean apreciază felul în care autoritățile și cetățenii, care nu dispun de prea multe resurse, au sărit în ajutorul ucrainenilor fugiți din calea războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina.
Potrivit portalului pbs.org, criza refugiaților reprezintă o presiune foarte mare pentru R. Moldova, însă autoritățile și cetățenii împart cu generozitate puținul de care dispun.
„Milioane de ucraineni au fugit de război și au căutat refugiu în vest, inclusiv în R. Moldova, cea mai săracă țară din Europa. Peste 300 000 de refugiați au intrat pe teritoriul fostei republici sovietice, care la ora actuală are o populație de 2,9 milioane de oameni. Mulți au tranzitat R. Moldova, dar 100 000 de mii de refugiați au rămas”, scrie reporterul Willem Marx.
Potrivit acestuia, mulți ucraineni au căutat refugiu în țările occidentale, iar alții au ales micuța și săraca R. Moldova. Rămânerea refugiaților în R. Moldova este resimțită de autorități. „Chiar dacă mulți doar au tranzitat R. Moldova, mulți refugiați au trecut până acum, dar tensiunea rămâne. R. Moldova este un stat fără prea mari mijloace, dar cetățenii s-au ridicat la înălțimea momentului”, subliniază corespondentul special Willem Marx.
Acesta a realizat un reportaj de la un centru de refugiați din republica noastră. Ucrainenii care au fugit din calea războiului au avut doar cuvinte de laudă la adresa autorităților și cetățenilor R. Moldova.
„Peste 370 000 de ucraineni au intrat până acum în R. Moldova. Majoritatea se deplasează în altă parte, dar aproximativ 100 000 au decis să rămână. Astfel, resursele celui mai sărac stat din Europa sunt la limită”, se arată în material.
Mai multe detalii AICI.
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















