Pentru cine votăm la alegeri? Mihai Ghimpu: lupta pentru „adevăr” versus interese

În preajma alegerilor prezidențiale, Ziarul NAȚIONAL a lansat un ciclu de articole din care vom afla mai multe despre candidaţii la Preşedinţia Republicii Moldova. Nu pretindem la adevăr în ultima instanță, dorim doar să le oferim cetățenilor mai multe surse de informații pentru ca aceștia să facă o alegere conștientă. Această inițiativă este parte a proiectului„Consolidarea statului de drept şi democratic: contribuţia societăţii civile” susţinut financiar de Ambasada Olandei prin Programul Fondului de Responsabilitate.

Primul articol a fost despre primul candidat înregistrat în cursa prezidențială, democratul Marian Lupu. Astăzi îl prezentăm pe candidatul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.

Mihai Ghimpu este candidatul cu nr. 2 înregistrat de CEC. Lansarea acestuia în campania prezidențială pare doar la prima vedere lipsită de sens. Pentru ca a dispărut definitiv de la un timp din sondaje, ratingul său tinzând spre zero absolut.

Acesta a și declarat intenția de a câștiga fotoliul de președinte, arătându-se convins că „în turul al II-lea potențialul de unioniști de peste 50% va face diferența”[1]. De unde a luat așa calcule, împreună cu echipa sa, la care face trimitere? Mai jos vom arăta cum apare această iluzie optică. Or, niciun sondaj de până acum nu a atestat așa rezultate. E mai degrabă o (ultimă?) tentativă de a se agăța de o idee emergentă pentru a se salva de la dispariție totală. Un procedeu tehnologic răspândit. Vom argumenta această ipoteză.

Unionismul specific

Unionismul care i se atribuie lui Mihai Ghimpu ar putea fi natural, dacă e să luăm în considerație că a pornit activitatea politică din Frontul Popular. A făcut o carieră impresionantă. E unul dintre cei mai longevivi politicieni din R. Moldova. Din 1988,e în conducerea Frontului Popular din Moldova, din 1990 - deputat în Parlamentul R. Moldova, din 1998 - președinte al Partidului Liberal (PL), în 2009-2010 - președinte al Parlamentului și președinte interimar al R. Moldova[2]. Problema e că traiectoria lui politică pare să o repete pe cea a predecesorului său pe acest segment electoral Iurie Roșca. Cu ce s-a terminat aceasta, știm cu toții.

În această campanie prezidențială se lansează cu un mesaj unionist. „Obiectivul meu este să devin primul președinte unionist ales al R. Moldova și să declanșez procesul de unire cu România”[3]. Totuși, scopul lansării în campania prezidențială este mai degrabă altul decât câștigarea alegerilor, iar recursul la unionism e, cel mai probabil, o parte a unui scenariu mai amplu.

Unionismul lui Ghimpu a oscilat pe parcurs într-o bandă extrem de largă, în funcție de conjunctura politică – de la negare totală în 2010 („Când vorbim despre limba română, asta nu înseamnă că R. Moldova se va uni cu România. Nu va exista niciodată o fuziune cu România.Republica Moldova este un stat suveran. Speculaţia pe tema unirii cu România trebuie uitată”)[4], trecând prin „pragmatismul” din 2014 („Nu trebuie să vorbim de Unire”)[5], până la susținere totală în 2016 („Noi, PL, am crezut de fiecare dată în Unire, chiar dacă contextul politic și situația în care ne-am aflat nu ne-a permis să spunem asta de fiecare dacă. Am fost obligați să facem alianțe cu partide neunioniste – așa cum suntem și azi. Dar asta nu înseamnă că am renunțat la crezul nostru unionist. Noi suntem unioniști și punctum”)[6].

Ideea construirii strategiei de campanie bazate pe unionism vine din sondajul recent publicat de Magenta/FUMN[7], dar în special din comentariile și concluziile lui Dan Dungaciu (care a fost și consilier al lui Mihai Ghimpu în timpul când acesta era președinte interimar al republicii) referitor la rezultate[8]. Vom constata doar că aceste interpretări sunt departe de a fi sociologice și nu reies din rezultate. „Nucleul dur” al unioniștilor (total pentru unire, p.80) este de 13%, nicidecum 28% (această cifră include și 15% din respondenți care sunt mai degrabă pentru unire). Dacă e să contrapunem cu 47% (total împotriva unirii) și 20% (mai degrabă împotriva unirii), vom ajunge la interpretarea corectă și anume: cca 2/3 din populație nu susțin ideea unirii, din care aproape o jumătate este categoric împotrivă. Desigur, am putea afirma că ponderea unioniștilor este în creștere (important în acest caz e să indicăm și perioada de referință). Dar cum poți ajunge la concluzia că bazinul electoral unionist este de peste 50%, rămâne o enigmă metodologică. Posibil, explicația este cu totul alta.

Parteneriatul cu Plahotniuc și PD

Parteneriatul lui Mihai Ghimpu cu Plahotniuc (și implicit al PL cu PD) a fost relatat pe larg. Încă din 2011, în timpul faimoaselor atacuri raider asupra a patru bănci, deputații PL și PD au demonstrat o sincronizare perfectă pentru a-i proteja pe atacatori[9]. Atunci, acest parteneriat care este bazat pe interesele de business ale lui Ghimpu (această teză o vom demonstra mai jos) a devenit vizibil. Parteneriatul continuă până în prezent, doar că, în timp, pachetul de blocaj al lui Ghimpu a fost diluat până la insignifiant. Iar scurgerile organizate de informații care apar cu regularitate în mass-media referitor la sutele de dosare de la Primăria capitalei și filmulețele cu primarul Chirtoacă îl transformă pe Ghimpu într-un simplu executor al comenzilor partenerului mai mare.

De remarcat că linia de subiect a unionismului a fost susținută și promovată de actuala guvernare monopolizată de PD. Aceasta se încadrează perfect în scenariul confruntării geopolitice, promovat de toți liderii PD și de candidații afiliați. Desigur, nu putem nega necesitatea unor dezbateri serioase pe subiecte geopolitice în campania prezidențială. Dar nici să acceptăm degradarea acestora la nivelul demagogiei sterile și virtuale cu tancuri rusești de carton.

Scopul real al acestui scenariu este de a sustrage voturile de la candidații cu șanse reale, care reprezintă un pericol pentru regim. Or, ruperea cumulativă a câtorva procente ar facilita (în strategia guvernării) accederea lui Marian Lupu în turul doi.

Resurse

• Rating

Mihai Ghimpu niciodată nu a excelat în sondaje. Chiar în timpul când era președinte interimar al R. Moldova, acesta nu depășea 5%[10]. Succesul electoral al PL se datora ratingului lui Dorin Chirtoacă (acum și acesta a ajuns la cca 1%). Iar Ghimpu nici nu mai apare în ultimul BOP. În schimb, 39,2% din moldoveni cred că el nu trebuie să fie ales în funcția de președinte al R. Moldova.

Nici PL nu stă mai bine cu ratingul. Doar 1,7% (2,7% din cei deciși) ar vota cu liberalii[11].

În acest sens, nici 50% ale lui Ghimpu, nici 52% ale PL asociate cu unionismul din sondajul FUMN citat mai sus nu sunt relevante. Plafonul teoretic constituie 6,5% (sau 50% din cele 13% de unioniști convinși), dar cel mai probabil nici acesta nu va putea fi atins de Ghimpu. Pentru că simpatizarea unei idei nu neapărat se transformă în intenție de vot. Iar asocierea cu guvernarea coruptă, al cărei parte este candidatul, este definitorie.

• Financiare

Mihai Ghimpu petrolistul. În scurt timp după revenirea în politica mare în 2009, acesta devine om de afaceri de succes. Și nu de afaceri oarecare, ci de elită, cu petrolul. Patronează două firme petroliere „Eurosim” și „Parstar Petrol”, care au aceiași fondatori (inclusiv Ghimpu) și același administrator Veaceslav Ceban[12], ceea ce demonstrează absolut clar afilierea lor. Și dacă „Eurosim” este o firmă relativ mică care deținea câteva stații de alimentare cu combustibil (transmise ulterior prin contract de arendă către „Petrom”), dar care îi aduce venituri oficiale de 500 de mii de lei în 2010[13], atunci „Parstar Petrol”, o firmă din Cimișlia, în doar un an de zile intră în top-ul importatorilor de petrol, în rând cu LUKOIL, PETROM, TIREX-PETROL, ROMPETROL. Datele ANRE arată că, în 2011, „Parstar Petrol” a ajuns să fie al cincilea operator pe piața petrolieră, cu o cotă de 6,5% la importul de motorină și de 2,2% la benzină. Vă pare fantastică această ascensiune? Nu credeți că o firmă necunoscută provincială poate să concureze cu „granzii” internaționali petroliști? Iată că poate. Dacă e patronată de președintele Parlamentului și președintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu.

Numai în anul 2011, „Eurosim” a înregistrat venituri de peste 34 de milioane de lei. O nimica toată pe lângă veniturile obținute în același an de „Parstar Petrol” – peste 457 de milioane de lei (!). Cum se obțin aceste venituri? Simplu. Vânzând combustibilul fără licitații la un preț de 2,5 ori mai mare decât cel de procurare întreprinderilor municipale, Î.S. Calea Ferată, Administrației de Stat a Drumurilor – toate subordonate PL[14]. După ce scandalurile au devenit publice și au nimerit în vizorul Curții de Conturi și al CCCEC (care a inițiat un control fără finalitate), „Parstar Petrol” se retrage.

Nu dispar însă afacerile și nici schemele obscure. În locul firmei din Cimișlia apare alta - „Get Pre­mium” SRL, firmă fon­dată de același Vea­ce­slav Ceban, par­te­ne­rul de afa­ceri al preşe­din­te­lui Par­ti­du­lui Libe­ral, Mihai Ghimpu.Doar în 2015, Calea Ferată din Mol­dova, între­prin­dere con­dusă de libe­ra­lul Iurie Topală, a achi­zi­ţio­nat pro­duse petro­li­ere în valoare de 60 de mili­oane de lei de la acest agent eco­no­mic.Alte patru între­prin­deri muni­ci­pale care uti­li­zează în acti­vi­ta­tea lor de zi cu zi car­bu­ranţi i-au avut în cali­tate de fur­ni­zori pe cei de la „Get Pre­mium”, care a intrat pe piaţă abia în 2013, deve­nind prac­tic „moş­te­ni­toa­rea” con­trac­te­lor de mili­oane cu sta­tul ale firmei „Par­star Petrol”[15].

De menționat că „Par­star Petrol” apare în scandalul din România, ca una dintr-un grup extins de firme-suveică moldoveneşti complice cu S.C.PETROTEL LUKOIL S.A. Ploieşti, care au adus statului român un prejudiciu de peste 230 de milioane de euro din spălare de bani şi evaziune[16].

O altă resursă financiară importantă este Primăria capitalei. În afară de businessul cu întreprinderile municipale descris mai sus, Primăria este sursa de multe alte venituri pentru PL. Printre foști și actuali consilieri liberali în CMC care fac business se numără Iurie Dârda (firmele de construcții „Dansicons” și „D&D”), Iurie Topală („Ruta Prim”, peste 300 de autobuze, microbuze), Ion Stratulat (Piața Centrală), Ion Gabura – „Grand Lift” SRL, Vadim Cojușneanu (transfug comunist, Întreprinderea „Servicii Funerare”), Iurie Nastas („Transcom – M”), Mihail Ciobanu („Cebacot”, proprietarul gheretelor „Меgapres” și „Cebacot”, cca 100 la număr). Doar Piața Centrală, conform unor estimări, are rulaje de 3-7 miliarde de lei[17].

• Mediatice

Recent, liberalii s-au ales cu o televiziune și un post de radio populare. Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a remis pentru mass-media un comunicat de presă în care se comunică despre faptul că „Radio Noroc” și „Noroc TV” ar fi fost cumpărate de către liberali cu un milion de euro și dăruite președintelui Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, prin intermediul cărora se va promova în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. „Liberalii din conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor i-au făcut un cadou costisitor liderului său. I-au dăruit un post de televiziune și unul de radio. Cu un milion de euro, Ghimpu a devenit proprietar al „Noroc TV” și „Radio Noroc”[18]. PL a negat această informație.

Anterior, deținând controlul asupra Euro TV, a cedat frecvențele acestui post în favoarea „Publika TV” – proprietatea lui Plahotniuc, astfel aceasta din urmă obținând acoperire națională[19].

De asemenea, PL ar controla și finanța portalul deschide.md.

Cu siguranță, campania candidatului Ghimpu va fi promovată de mass-media afiliată lui Plahotniuc.

În concluzie, neavând practic șanse de a accede în turul doi al scrutinului cu un rating infim, Mihai Ghimpu va fi folosit în campanie pe post de spoiler ordinar, rolul lui fiind de a ataca candidații anti-sistem de pe centru-dreapta pentru a le sustrage câteva procente de voturi, dar și pe candidatul PSRM Igor Dodon în disputa virtuală geopolitică (patrioți-unioniști versus mâna Moscovei). Discursul unionist al lui Ghimpu în acest sens doar va contribui la majorarea punctajului lui Dodon.

*Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept şi democratic: contribuţia societăţii civile” susţinut financiar de Ambasada Olandei prin Programul Fondului de responsabilitate. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat poziţia finanţatorilor.