Vicepremierul Spînu, REPLICĂ pentru primarul Ion Ceban, după ce CRITICAT Programul „Satul European”. „Ion, nu te mai plânge, învață să faci și altceva decât trotuare, lasă în pace programul. Suburbiile vor primi 87,7 MILIOANE de lei”
1789
realitatea.md Vicepremierul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, l-a îndemnat pe edilul capitalei, Ion Ceban, să se apuce de lucru, în loc să atace Programul guvernamental „Satul European”, prin intermediul căruia cele 13 suburbii ale Chișinăului vor primi 87,7 milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii.
„Ion (Ivan), lasă în pace Programul „Satul European” și nu te mai plânge. Este cel mai mare program de susținere a primăriilor din republica noastră, inclusiv a suburbiilor din municipiul Chișinău. Ion, „Satul European” este finanțat din bugetul de stat și va fi finanțat din surse deja alocate (pentru prima data, 87,7 milioane vor primi și 13 suburbii din Chișinău)”, a scris Spînu pe Facebook.
CITIȚI și DOC // LISTA celor 492 de proiecte de 2 mlrd. lei, realizate în jumătate din localitățile R. Moldova, în cadrul Programului național „Satul European”: Rețele de apă, canalizare, renovări de instituții sau sisteme de producere a energiei regenerabile
Vicepremierul a venit și cu unele recomandări pentru Ion Ceban.
„Luptă împotriva corupției din Primăria Chișinău, în mod special cu mafia imobiliară care fură zilnic de la oameni din oraș; luptă împotriva corupției din toate întreprinderile municipale, deoarece oamenii plătesc mai mult pentru servicii din această cauză. Și da Ion, nu te mai plânge, învață să faci și altceva decât trotuare”, a punctat Andrei Spînu.
Oficialul a prezentat și proiectele care vor fi implementate în cele 13 suburbii ale capitalei:
➡️ Sisteme de canalizare la Cruzești, Budești, Tohatin și Ghidighici
➡️ Rețele de apă în Trușeni și Durlești
➡️ Centru de sănătate publică reparat la Colonița
➡️ Centru administrativ-cultural reconstruit la Grătiești
➡️ Liceu cu acoperiș reparat la Ciorescu
➡️ Grădiniță de 160 de locuri în satul Bîc
➡️ Parc public cu terenuri de joacă în Stăuceni
➡️ Teatru de vară și havuz în Băcioi
➡️ Teren de fotbal în orașul Sîngera
➡️ Plan urbanistic general la Cruzești
27.08.2026
14:42
27.08.2026
14:19
27.08.2026
14:17
27.08.2026
13:59
27.08.2026
13:54
27.08.2026
13:22
27.08.2026
13:02
27.08.2026
12:37
27.08.2026
12:21
27.08.2026
11:33
27.08.2026
13:59
27.08.2026
13:54
27.08.2026
13:22
27.08.2026
13:02
27.08.2026
12:37
27.08.2026
12:21
27.08.2026
11:33
27.08.2026
11:11
27.08.2026
09:28
27.08.2026
08:13
27.08.2026
07:52
27.08.2026
07:39
27.08.2026
07:20
27.08.2026
03:56
27.08.2026
03:01
27.08.2026
02:07
27.08.2026
01:59
27.08.2026
01:54
27.08.2026
00:23
26.08.2026
23:42
26.08.2026
23:00
26.08.2026
21:56
26.08.2026
21:06
26.08.2026
21:03
26.08.2026
20:17
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon

















