Viață de pilot povestită de Sergiu Rusu

Bilanț // Peste opt mii de ore de zbor pe diverse continente

Visul lui Sergiu Rusu încă din copilărie a fost cel de a zbura. De câte ori vedea elicopterele, care stropeau pădurile deasupra satului Crăsnășeni din raionul Telenești, de unde îi sunt rădăcinile, de atâtea ori își vedea visul cu ochii. Voia să privească lumea de sus și chiar să fie el pilotul acelui elicopter.

Acum, peste ani, se poate lăuda că i-a reușit. Un om echilibrat, ordonat, precis, vorbeşte cu pasiune despre zbor şi subliniază deseori importanţa disciplinei în această meserie. Când eşti în aer, la sute de metri înălţime, nimic nu e lăsat la voia întâmplării, zice el.

Cu ,,picioarele pe pământ” și cu ,,gândul printre nori”

Și dacă la unii visurile devin realitate, la altcineva visurile prind aripi. La cei 51 de ani, pilotul-examinator și instructor de zbor pe elicopterele „MI-2” și „MI-8” din R. Moldova se întoarce în timp și deapănă amintiri. În anul 1981, a absolvit școala din sat, fiind unul dintre cei mai exemplari elevi și cu cea mai mare medie. Dintre toți colegii, doar el voia să devină pilot.

„Ambii părinți aveau profesii obișnuite, tatăl fiind revizor, iar mama a activat o perioadă la magazinul din sat ca vânzătoare. Într-un fel, ei erau cu ,,picioarele pe pământ”, iar eu visam la o profesie care mă ducea printre nori. Eram la sfârșitul clasei a X-a, atunci când fiecare primea îndrumare de la profesor cu privire la continuarea studiilor la un oarecare institut, unde erai admis fără concurs, căci așa era în URSS. Când am fost întrebați de Nicolai Andreevici Pârnău ce vrem să devenim pentru a ne da îndrumare, un coleg de al meu a zis că vrea să devină doctor și, într-adevăr, în prezent activează în medicină. Când am spus că vreau să devin pilot, toți au început să râdă de mine. Replica profesorului a fost: „Noi în sat nu avem nevoie de piloți”. Eu oricum știam ce-mi doream și i-am mai spus încă o dată că o să devin pilot și gata”, își amintește Sergiu Rusu.

Primul zbor

Fiind o profesie care, pe lângă adrenalină și plăcere, înseamnă și pericol, părinții pilotului i-au interzis să-și continue studiile în domeniul aeronauticii. Fără permisiunea acestora, ,,copilul îndrăgostit de lumea aviației” a decis să meargă pe urmele marelui său vis.

„Nici nu am încercat să-i conving pe părinți, le-am spus că mă duc să susțin examenele la Politehnică, dar, de fapt, am susținut examenele pentru a deveni pilot. Pentru Moldova erau acordate opt locuri, iar unul mi-a revenit mie. Așa am ajuns la Școala de piloți din Kremenciuk, un oraș din Ucraina. Am învățat aici până în anul 1984. Primul meu zbor cu elicopterul „MI-4” a fost în anul 1982 și mi-a reușit. Atunci am luat permisul de conducere. Niciodată nu mi-a fost frică, pentru că îmi place ceea ce fac”, spune convingător pilotul.

Din Rusia la Bălți și în Africa

După ce a absolvit școala de piloți, Sergiu Rusu și-a început activitatea în orașul Magadan din Rusia, după care în 1992 a revenit în țară și a activat trei ani la Bălți.

Sergiu Rusu se oprește un pic și calculează: are până în prezent peste 8 000 de ore de muncă în spațiul aerian.

,,Am activat în mai multe țări, printre care Moldova, Rusia, Ucraina, România, Sierra Leone din Africa etc. În Afganistan am zburat cu elicopterul „MI-8” pentru misiuni civile. Cu doi ani în urmă, am fost în Germania și am învățat să zbor pe un tip nou de elicopter – „Enstrom F-28”. Vara trecută am fost plecat în Indonezia și am activat tot în domeniul aviației. Acum activez la ,,Diplomat Air”, sunt șef-pilot la „MI-8 Megavison”. Pot să vă informez că, în curând, și în R. Moldova va fi deschisă o școală de piloți”, concretizează Sergiu Rusu.

Prilejul de a fi „oriunde”

Domeniul de activitate i-a oferit pilotului prilejul de a vizita cele mai frumoase țări. Atât continentul european, asiatic, cât și cel african i-au devenit gazde ospitaliere care l-au impresionat prin cultură și unicitate.

,,Acum locuiesc în România, care din mai multe puncte de vedere e mai dezvoltată decât R. Moldova. Aici am marcat și un record: timp de o zi am reușit să efectuez 86 de zboruri, aproximativ opt ore am stat doar în aer. Printre cele mai frumoase țări pe care vi le recomand să le vizitați sunt Anglia, Franța, Germania, unele state din Africa etc. Am vizitat Sierra Leone din Africa. Poate că e o țară săracă, dar oamenii sunt bravo, te ajută chiar dacă nu au aproape nimic. Copiii la școală au uniforme de aceeași culoare, de obicei albe sau albastre. Familiile sunt numeroase, de la șase membri în sus, astfel doar un singur copil din familie merge la o instituție de învățământ. La Londra, cel mai mult am fost impresionat de Palatul Buckingham și Tower Bridge, un pod foarte frumos. Cât despre oameni, nu pot spune că sunt cei mai primitori, acolo fiecare e pentru el. Dacă mai vorbești engleza incorect, nici nu vor discuta cu tine. La Paris e altfel, populația e de omenie. Despre Turnul Eiffel pot spune că e uimitor, trebuie să-l vedeți! În Indonezia mi-a plăcut foarte mult. Acolo, toți oameni sunt simpli, toți sunt bucuroși, toți râd.Jakarta, capitala Indoneziei, e un oraș pe care o să dorești să-l mai vizitezi. Un vis pe care îl aveam de mult timp și care s-a îndeplinit a fost acel de a vizita Insulele Canare.Un arhipelag format din șapte insule de origine vulcanică din Oceanul Atlantic de care am rămas impresionat, o frumusețe de nedescris. Fiecare insulă are capitala ei, iar în Tenerife sunt multe atracții turistice. Oamenii sunt simpli. S-a întâmplat să ne rătăcim, iar ei au fost foarte receptivi să ne ajute. Vorbeam și în română, și în engleză și să vedeți că ne-am înțeles destul de bine”, ne descrie trăirile sale pilotul.

Situații-limită

Piloții se nasc cu unele abilități native, iar restul trebuie să le înveți și să le exersezi la cel mai înalt nivel.Unele dintre ele pot fi cultivate, dar e necesar, de la bun început, să ai o sănătate bună.

După o anumită perioadă de zburat, începi să ai probleme de la aerul condiţionat, apar probleme cu coloana, de la turbulenţe, de la aterizări mai dure. Pot fi şi unele probleme de ordin psihologic, întrucât, de-a lungul unei cariere de 31 de ani de pilot, Sergiu Rusu a trecut și prin situaţii-limită.

A ajuns să treacă „pe lângă moarte”. Să scape fie prin măiestrie, fie prin noroc. „Pentru a deveni pilot, trebuie în primul rând să fii sănătos și să ai caracter sau, mai bine zis, tărie de caracter. Trebuie să-ți placă ceea ce faci și să-ți învingi frica. În timpul anilor mei de activitate, am avut șase accidente, care m-au impus să mă descurc singur, ca și cum ar fi o situație obișnuită. Dar aceste cazuri nu m-au făcut niciodată să renunț la profesia mea. Până la 65 de ani, dacă o să-mi permită sănătatea, voi zbura și voi zbura. Niciodată nu am regretat că mi-am ales această profesie de vis. Feciorul e mic, dar cred că tot pe urmele mele calcă și acest lucru mă bucură. Chiar dacă e o profesie periculoasă, este una dintre cele mai frumoase. Mă consider un om norocos”, zice pilotul care a participat recent la Ziua Aviației Moldovei cu elicopterele „MI-2” și „Enstrom F-28”.

Mai are un singur dor

În prezent, Sergiu Rusu muncește intensiv la proiectul legat de deschiderea unei școli de piloți în R. Moldova.

„Sunt foarte mulți tineri care și-ar dori să însușească această profesie, dar nu au unde și nu dispun de finanțe. Sper ca cei de la putere să le ofere o șansă și un sprijin acestor copii să-și îndeplinească marele vis, căci în următorii 10 ani am putea rămâne fără piloți în țară”, conchide pilotul nostru.

Marina Șaptefraț, stagiară