GALERIE FOTO // Vezi ce iubită are Mel Gibson, la 60 de ani. Cum arată aceasta
3242
sursa: one.ro Mel Gibson trăieşte a doua tinereţe la 60 de ani, alături de Rosalind Ross, o fată cu 35 de ani mai tânără ca el.
Actorul şi regizorul Mel Gibson a atras atenţia tuturor la Festivalul de la Cannes în compania iubitei sale, Rosalind Ross, de numai 25 de ani. Frumoasa care i-a cucerit inima starului este mult mai mică decât fiica lui, Hannah, în vârstă de 36 de ani. Mel a oficializat recent relaţia cu Rosalind, apărând pentru prima oară împreună cu ea pe covorul roşu, chiar dacă i-ar putea fi tată lui Rosalind.
În afară de Hannah (36 de ani), Mel Gibson mai are 6 băieţi, din prima căsnicie cu Robyn Moore (60 de ani), care a durat din 1980 până în 2011. Aceştia sunt: Edward (34 de ani), Christian (34 de ani), William (31 de ani), Louis (28 de ani), Milo (26 de ani), Thomas (17 ani). Mel a mai avut o relaţie cu rusoaica Oksana Grigorieva (46 de ani), din care a rezultat o fetiţă, Lucia, de 7 ani.



Sursa: one.ro
15.01.2019
17:04
2752
Și-a bătut iubita cu BESTIALITATE dintr-un motiv absolut absurd
14.01.2019
18:05
2605
CONFUZIE // Povestea unui bărbat infidel!
10.11.2018
11:24
3507
Iubita lui Cătălin Botezatu, „prizonieră” în China la un concurs de miss
25.10.2018
18:02
2631
Divă cu INIȚIATIVĂ // Cum și-a salvat Laura iubitul fotbalist de polițiști
25.08.2018
14:05
3049
Ce a declarat în față instanței românul care și-a ucis iubita însărcinată! „Vreau să fiu...”
13.08.2018
18:01
2702
Şi-a ÎMPUŞCAT fără să vrea iubita după ce a folosit pistolul ca jucărie erotică
09.08.2018
15:20
3739
Bomba-sexy a lui Botezatu, primele declarații despre RELAȚIA cu designerul
05.08.2018
18:03
4142
OROARE // Tatăl îndurerat a deschis sicriul copilului și… s-a prăbuşit
12.07.2018
09:01
2711
FOTO // Un cunoscut jucător de fotbal, acuzat că şi-a SNOPIT iubita şi a lăsat-o într-o baltă de sânge
11.07.2018
21:00
2238
VIDEO // A vrut să își ceară iubita în căsătorie, însă totul a luat-o razna!
01.06.2018
17:01
2756
FOTO // Brad Pitt, PRIMA declaraţie despre noua sa iubită, „Sexy profesoara”
11.02.2026
22:30
428
Zelenski anunță alegeri în Ucraina doar după încetarea focului și garanții de securitate, respingând presiunile SUA invocate de Financial Times
11.02.2026
20:59
402
Republica Moldova se încălzește: vreme mai blândă joi, 12.02.2026
11.02.2026
20:34
429
Comisia Europeană înăsprește drastic regulile pentru drone după valul de survolări misterioase din 2025 în Europa
11.02.2026
18:53
556
Serviciile secrete estoniene: Rusia își consolidează forțele armate pentru a schimba echilibrul de putere în Europa
11.02.2026
18:05
513
Lavrov promite că Rusia își menține limitele nucleare dacă și SUA respectă fostul tratat New START
11.02.2026
17:54
524
Universitatea de Stat din Comrat, la 35 de ani: Maia Sandu cere protejarea limbii și culturii găgăuze
11.02.2026
17:07
547
Dan Perciun îi cheamă pe studenții la științe exacte spre o carieră de profesor: „Avem mare nevoie de voi în școli”
11.02.2026
17:02
531
Guvernul introduce metodologie nouă pentru identificarea și retragerea rapidă a produselor nealimentare periculoase, de la jucării la electrocasnice
11.02.2026
16:59
480
Guvernul aprobă un nou regulament pentru școlile sportive: cadru modern, inclusiv și orientat spre performanță
11.02.2026
16:53
506
Maia Sandu cere la Universitatea din Comrat protejarea limbii și culturii găgăuze și implicare mai mare a tinerilor în societate
11.02.2026
16:37
508
Guvernul introduce reguli noi pentru utilizarea medicamentelor veterinare în prevenirea bolilor la animale
11.02.2026
16:33
549
Maia Sandu cere la Comrat salvarea limbii găgăuze și consolidarea rolului Universității în dezvoltarea autonomiei
11.02.2026
16:31
541
Guvernul introduce reguli stricte pentru sănătatea animalelor acvatice și siguranța produselor din acvacultură
11.02.2026
16:26
512
Expoziția „Fabricat în Moldova” și-a deschis porțile la Chișinău: 400 de companii autohtone și parteneri din peste 60 de țări
11.02.2026
15:53
537
Parlamentul European aprobă împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, rambursabil după plata despăgubirilor de război de către Rusia
11.02.2026
15:52
523
Secretarul de stat Iurie Scripnic părăsește Ministerul Agriculturii după patru ani de mandat
11.02.2026
15:49
526
Guvernul o numește pe Tatiana Nistorică secretar de stat la Agricultură și Industrie Alimentară
11.02.2026
15:36
463
Ministerul Energiei trasează foaia de parcurs pentru transformarea digitală a sectorului energetic în perioada 2026–2030
11.02.2026
15:35
593
Promovare slabă la examenul auto: doar o treime din școlile de șoferi din Moldova ating pragul impus de Guvern
11.02.2026
12:43
689
Procurorii cer 15 ani de închisoare și confiscări de milioane în dosarul fostului deputat Constantin Țuțu
11.02.2026
12:39
539
Lecții suplimentare gratuite la matematică și limba română pentru mii de elevi de clasa a IX-a din școlile cu predare în limbile minorităților
11.02.2026
12:17
569
Zborurile de pe aeroportul El Paso, blocate 10 zile din motive speciale de securitate, în vecinătatea unei baze militare americane
11.02.2026
11:50
647
Prima comunitate de energie regenerabilă din Moldova, lansată la Cociulia cu sprijin PNUD și economii de 350 000 lei anual
11.02.2026
11:20
612
Mamă de 20 de ani din Bălți, condamnată la 3 ani de închisoare pentru torturarea propriului copil de un an
11.02.2026
10:56
574
Escroc din Chișinău, condamnat la 9 ani de închisoare după ce a păgubit un cunoscut cu peste 1,25 milioane de lei
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
16.91
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














