Vezi ce alte surse de venit decât salariul are președintele CEC, Iurie Ciocan


Președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC) Iurie Ciocan își câștigă o bună parte din venituri peste hotare. Pe lângă activitatea sa în CEC, pentru care a fost remunerat anul trecut cu 151 de mii de lei, Ciocan prestează servicii de consultanță electorală în afara republicii.
„Anul trecut, am câștigat din aceste servicii 22 500 de dolari, dar prestez astfel de servicii doar în afara republicii pentru a exclude orice conflict de interese”, a recunoscut președintele CEC în cadrul unui live-chat cu cititorii portalului Moldova Curată.
Tot acolo, Ciocan a dezvăluit că se împacă foarte bine cu cumnatul său, Oleg Efrim, care este și ministru al Justiției, și asta pentru că nu discută niciodată despre politică.
„Dacă am fi discutat cu Oleg despre politică, am fi fost certați până la cuțite. Dar noi suntem buni prieteni ca și până la intrarea lui în politică. Domnul Efrim este un jurist de excepție. Aflarea lui în funcție politică și a mea în funcție de conducere la CEC este una temporară și nu prezintă o valoare care poate fi comparată cu relațiile familiare pe care le avem”, a explicat Ciocan.









































































