Veniturile Loteriei Naționale a Moldovei, societate cu 100% capital de stat, au înregistrat o CREȘTERE de de circa șapte ori a veniturilor, sau cu peste 1,5 MILIARDE de lei față de acceași perioadă a anului 2020
1688
Bizlaw De la începutul anului 2021 se atestă o creștere spectaculoasă a vânzărilor de bilete de loterie, însoțită și de o majorare semnificativă a veniturilor statului. În loc să provoace bucurie, fenomenul a îngrijorat Partidul Acţiune şi Solidaritate aflat la guvernare, scrie mold-steet.com.
De exemplu, în prima jumătate a acestui an Loteria Națională a Moldovei, societate cu 100% capital de stat, a înregistrat o creștere de circa șapte ori a veniturilor, față de aceeași perioadă din 2020, sau cu peste 1,15 miliarde lei. Este cea mai mare creştere pe economie a veniturilor unei companii cu capital de stat, arată un raport al Ministerului Finanțelor. Au crescut semnificativ și profiturile.
Dacă în prima jumătate a anului 2020 Loteria Națională a Moldovei înregistra pierderi de 4,6 milioane lei, apoi în primele șase luni ale acestui an a raportat profit de 33,6 milioane lei, potrivit raportului Ministerului Finanțelor. În 10 luni acesta a urcat deja la 68 de milioane lei.
Creșterea veniturilor și a profitului unei companii a statului ar trebui să bucure reprezentanţii puterii. Cu toate acestea, se întâmplă invers. Saltul vânzărilor de bilete este privit ca un fenomen negativ, care ar avea la bază publicitatea masivă, în special publicitatea TV, menționează sursa citată.
La inițiativa lui Dumitru Alaiba, președintele Comisiei economie, buget şi finanţe, Parlamentul, cu voturile a 55 de deputați PAS şi doi de la Partidul „Şor” a adoptat în prima lectură un proiect de lege, ce prevede interzicerea sub orice formă a publicității tuturor tipurilor de jocuri de noroc, pariurilor sportive și loteriilor de orice fel.
„Se interzice sub orice formă, directă sau indirectă, acțiuni publicitare (promoționale) pentru promovarea și/sau stimularea tuturor tipurilor de jocuri de noroc (inclusiv loterii și pariuri la competiții/evenimente sportive, loterii momentane), inclusiv publicitatea la radio şi televiziune, în presa scrisă, în serviciile cinematografice și video, prin internet, cu utilizarea reţelelor telefonice, telegrafice, ceea ce include, dar nu se reduce la publicitatea exterioară şi cea din interiorul spațiilor publice închise şi semiînchise, în special publicitatea în exteriorul şi interiorul localurilor de vînzare angro şi cu amănuntul, şi publicitatea în localurile în care se prestează servicii, publicitatea în/sau pe mijloacele de transport şi prin intermediul trimiterilor poştale”, se arată în documentul votat de parlamentari.
Nerespectarea acestei legi poate duce la amenzi: de până la 9 000 de lei – pentru persoanele juridice și de până la 6 000 de lei – pentru cele fizice. Există, totuși, o excepție: promovarea jocurilor de noroc este permisă, în continuare, în incinta sediului principal al agentului economic autorizat prin lege să organizeze aceste activități.
Continuarea AICI.
10.04.2026
01:39
235
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
340
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
291
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
351
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
344
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
432
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
513
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
541
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
477
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
441
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
10.04.2026
01:39
210
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
317
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
269
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
333
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
322
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
416
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
504
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
532
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
469
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
432
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
464
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
508
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
501
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
501
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
443
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
532
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
476
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
487
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
752
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
512
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
582
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
676
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
889
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
702
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
655
Horoscopul zilei 09.04.2026
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














