UTIL // Unde votăm, dacă în ziua alegerilor nu vom fi în localitatea de domiciliu?
1450
În ziua alegerilor prezidențiale și a referendumului republican constituțional, care vor avea loc pe 20 octombrie curent, fiecare alegător trebuie să voteze în localitatea în care își are domiciliul sau reședința, așa cum este indicat pe actul de identitate.
Totuși, în cazul în care aveți domiciliul în localitatea de baștină, însă munciți sau pur și simplu v-ați stabilit în altă localitate fără a vă schimba în mod oficial domiciliul, aveți posibilitatea să votați în localitatea în care de fapt vă aflați.
„Potrivit regulii generale, fiecare alegător va fi inclus în listele electorale conform domiciliului. Pentru a vota în localitatea în care de facto vă aflați, va fi nevoie să depuneți o declarație de ședere la primărie sau pretură, în care menționați că doriți să vă exercitați dreptul de vot în localitatea respectivă. Prin această procedură, alegătorul va fi înscris în lista electorală de bază a secției de votare conform locului de ședere declarat și își va putea exercita dreptul la vot la secția de votare respectivă. La modul practic, dacă aveți domiciliul, de exemplu, în Bălți, dar munciți în Chișinău, în momentul în care depuneți declarația de ședere, veți fi scoși din lista electorală din localitatea de domiciliu și veți fi inclus în una din listele din localitate pentru care ați dat declarația. Declarația poate fi depusă până în data de 25 septembrie”, explică Mariana Dobrovolschi de la Asociația „Promo-LEX”.

Potrivit aceleiași surse, o altă opțiune pentru a vota în altă localitate decât cea de domiciliu este să solicitați un certificat pentru drept de vot.
„Alegătorii care își schimbă locul de ședere înainte de alegeri sau nu vor fi la domiciliu în ziua alegerilor pot solicita un certificat pentru drept de vot de la biroul electoral, cu 20 de zile înainte de alegeri și până în ziua precedentă acestora. Acest certificat permite votarea la orice secție de votare, pe liste suplimentare, dar nu poate fi folosit în turul doi de scrutin și nu se aplică secțiilor de votare din străinătate sau celor pentru localitățile din stânga Nistrului”, punctează Mariana Dobrovolschi.

Amintim că cetățenii R. Moldova sunt chemați la urne pe 20 octombrie curent pentru a-și alege președintele și a participa la referendumul privind înscrierea obiectivului de integrare europeană în Constituție.
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















