UTIL // Secrete culinare pe care trebuie să le cunoşti
1398
sursa: eva.ro
Vrei să ştii ce secrete culinare folosesc bucătarii pricepuţi ca să obţină mereu cele mai bune preparate? Descoperă câteva trucuri pe care trebuie să le cunoşti!
După ani de practică şi experienţă se poate spune că poţi să găteşti cu ochii închişi, deoarece preparatele tale vor ieşi la fel de gustoase de fiecare dată. Dar şi bucătarii celebri au câteva secrete culinare pe care le aplică şi pe care se bazează de fiecare dată când sunt la cratiţă.
Iată câteva secrete culinare care te vor ajuta să găteşti mai bine:
Cum să faci bacon crocant
Cea mai bune metodă ca să obţii acele fâşii crocante de bacon constă în folosirea cuptorului. Pune feliile de bacon pe un grilaj cu o tavă sub ele, la o temperatură de 200 de grade Celsius şi roteşte-le din când în când. Se lasă la cuptor 15-20 de minute. Astfel, vei obţine un bacon crocant perfect, mai bun decât varianta prăjită în tigaie.
Pune ulei în paharul cu care măsori mierea
Dacă vrei să foloseşti mierea de albine într-un preparat foloseşte acest truc genial ca să nu se lipească de pereţii paharului cu care măsori. Stropeşte paharul cu ulei înainte de a măsura mierea!
Cum să găteşti pastele corect
Ca să fierbi corect pastele trebuie să te asiguri că ai ales o cratiţă mare, cu multă apă în care pui sare şi ulei de măsline. Când apa fierbe se adaugă spaghetele şi se lasă câteva minute până când sunt al dente. Poţi să urmăreşti aici şi alte trucuri pe care le oferă celebrul bucătar Gordon Ramsay.
Cum să faci omleta perfectă
Celebrul bucătar Jacques Pepin are un truc simplu care-l ajută să obţină mereu omleta perfectă, fără să fie deloc uscată. Toacă mărunt ierburile aromatice pe care vrei să le foloseşti în omletă şi se adaugă peste ouăle care se bat cu furculiţa timp de câteva minute, până când se omogenizează bine. Se asezonează amestecul cu sare şi piper. Pentru a prepara omleta se foloseşte o tigaie nonaderentă, se încălzeşte pe foc mediu şi se topeşte 1-2 linguri de unt. Se toarnă ouăle în tigaie şi se amestecă în permanenţă cu furculiţa, încercând să aduci marginile omletei spre centru. Un mic truc pe care-l aplică bucătarul este acela de a mişca în permanenţă tigaia cât timp stă pe foc.
Cum să faci cel mai bun peşte la grătar
Înainte de a te apuca de treabă, iată care sunt recomandările celebrului Jamie Oliver pentru a face un peşte la grătar aşa cum trebuie. Există câteva trucuri pe care este bine să le respecţi pentru a obţine un preparat perfect. Citeşte regulile bucătarului.
1. Încălzeşte tigaia tip grill timp de 3-4 minute, pe foc mediu spre mare.
2. Fileul de peşte trebuie să fie uscat bine, la temperatura camerei, asezonat cu sare şi piper. De preferat să alegi acele bucăţi care au pe o parte piele.
3. Nu se pune niciodată ulei în tigaie. Dacă peştele nu este unul gras, atunci poţi să stropeşti puţin fileurile cu ulei înainte de a le pune în tigaie.
4. Se aşază fileurile cu partea cu pielea în jos. Nu le întoarce şi nu le mişca în tigaie! Se lasă timp de 3-4 minute, în funcţie de grosimea bucăţii de peşte.
5. Abia apoi poţi să întorci fileurile pe cealaltă parte şi să le mai laşi pe foc între 2-3 minute.
6. După ce l-ai scos din tigaie, peştele se lasă să stea un minut, după care se poate consuma cu un sos delicios sau mix de legume.
Combină carnea cu avocado şi salată de verdeţuri
Proteinele din carne vor fi digerate mai uşor dacă o combini cu verdeţuri (salată verde, varză, rucola, valeriană), iar avocado va furniza corpului grăsimi sănătoase.
Curăţă ghimbirul cu o lingură
Chiar dacă ai fi tentată să foloseşti un cuţit este mult mai practic să cureţi ghimbirul cu o lingură. Astfel vei curăţa foarte repede şi nu vei arunca mult din pulpă.
Găteşte carnea şi legumele în aceeaşi tavă la cuptor
Un truc folosit de Nigela Lawson pentru a prepara rapid un prânz sau o cină este acela de a găti împreună carnea cu legumele. Aranjează într-o tavă cartofi, cârnaţi şi pulpe superioare cu piele peste care se presară puţin ulei, rozmarin, sare şi piper. Se introduce tava în cuptorul încins la 180 de grade şi las-o timp de 50-60 de minute.
Sursa: eva.ro
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
09.08.2026
01:32
09.08.2026
01:17
09.08.2026
00:16
09.08.2026
00:02
09.08.2026
00:01
08.08.2026
23:02
08.08.2026
22:52
08.08.2026
22:51
08.08.2026
22:21
08.08.2026
21:15
08.08.2026
20:23
08.08.2026
19:35
08.08.2026
19:07
08.08.2026
17:33
08.08.2026
17:28
08.08.2026
17:22
08.08.2026
17:10
08.08.2026
16:36
08.08.2026
16:22
08.08.2026
15:41
08.08.2026
15:17
08.08.2026
15:13
08.08.2026
14:46
08.08.2026
13:50
08.08.2026
13:50
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
















